Georgiana Bădescu: Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Litere, licențiată în limba și literatură engleză-italiană, actuală masterandă. Are un blog personal de poezie numit „Literă, pixel și sunet”, plus o pagină personală de facebook „cu de toate”.
Trebuie să vă mărturisesc că am ales cu destulă greutate, și nu o spun neapărat în sens pozitiv, aceste trei texte din grupajul mult mai consistent trimis de Georgiana. E o poezie care vrea să îmbine vizualul cu un gen de naivitate (cu tente filosofico-aforistice) deloc bine temperată.
Am ales în primul rând poemul nr. 5 deoarece cred că este un punct ceva mai solid de plecare către altceva. În rest, din poemul nr. 8 am luat doar prima parte (a doua este inenarabilă), iar poemul nr. 7 e doar un fel de „trecere” lipsită de asperități.
Impresia nu este una favorabilă, însă am văzut ceva în poemul nr. 5 și cred că Georgiana are inteligența de a înțelege că doar din acest punct poate să înceapă să construiască și să creeze ceva mai solid. Restul trebuie lăsat în urmă, îndosariat și clasat.
5.
în cameră
28 de grade la 7:39 și eu n-am aer
îmi iau ochii în brațe cu rotit de pumni,
pleoapele-și întind mâinile
nasc umbre din perdea, le-aleargă vântul pe parchet
în baie
robinetul meu stă-n calcar
și are doar apă cu clor,
îmi vorbește mut oglinda
plec
în bucătărie
plec să pun pământ amar pe limbă,
căci de cafea n-ar fi nu s-ar mai povesti
pe balcon
oasele pocnesc din degete
genele-și ridică încet piciorul
28 de grade la 8:34 și eu n-am aer
7.
aș vrea omul
aș vrea
să fiu Magritte urban,
sau poate un Christo învelit în sac de plastic
și sunt, și ești și tu
narciși și narcise fără raze
adunătură de-nveliți individual
fără relațional în atingeri de
cuvinte și țesut
pătura socială e pointilistă
de-realizarea
unde suntem noi
omul?
8.
nu te mai lăsa pe mine
merg pe frânghie și când dorm
anticipez
senzația de presă hidraulică pe coloana vertebrală,
trosnesc coastele ca lemnele-n foc
canalul lacrimal, robinet cu dop din deget
nu ți-am spus?
e hora gândurilor în contra timp și contra timpului
cu nicovale la glezne pierd pasul,
coapsele lor se simt ca un cub de gheață în palmă
capul lor, o pungă de rafie la întoarcerea acasă
se-mpiedică gând în gând și ies din horă
ajung rând pe rând, în rândul meu se-nghesuie
