Ceea ce frapează, în primul rând, la majoritatea povestirilor lui Robert Șerban din volumul ,,Oameni în trening” (Editura Polirom, 2021), este acea simțire ,,cinematografică” a realității în mișcare,reprezentate sau desfășurate întocmai ca un evantai intens colorat, de impresii, fapte, gesturi sau trăiri.

Personajele sau însuși naratorul înoată zilnic într-o ,,baie de imagini” (Marshall McLuhan), din care, într-un dinamism caleidoscopic, se desprind secvențe dintr-o ,,lume a periferiei” (Adriana Babeți), prinsă în maratonul vieții zilnice și al ficțiunii. Naratorul se implică în universul pe care îl cunoaște de la firul ierbii,  manifestă înțelegere și compasiune jovială față de unele aspecte care par umbrite de grotesc sau derizoriu.

Alteori se detașează de cele întâmplate, moment în care va deveni un observator obiectiv, fapt care îi conferă alura unui comentator sportiv, nicidecum izolat într-o cabină de unde comentează și observă totul în jur, ci se află în miezul plotului, se apropie de personajele sale sau de întâmplările/ aventurile prin care trec, pare că le dă o mână de ajutor, îi însoțește la masă, în aeroport, pe drumuri de țară, în cimitir sau în propria ratare.

De cele mai multe ori, povestirile acestea scurte și foarte scurte se derulează pe o linie evenimențială, lipsită, la început sau pe parcurs, de răsturnări de situație neașteptate, incredibile. Finalul, însă, are efectul unei deturnări a faptelor expuse anterior. El provoacă, în mod cert, stupoare, datorită efectului său burlesc, ironic sau oniric. Toate acestea au darul de a șoca, deoarece sunt conturate printr-o franchețe nedisimulată a unei atmosfere stranii, în care caracterele personajelor evoluează sau involuează, sunt transfigurate sau, dimpotrivă, rămân, mai departe, în sfera banalului amplificat.

Atmosfera de pulp fiction este prezentă în aproape toate piesele acestei cărți. Astfel, în prima proză, Înapoi în țară, un personaj revine din Canada pentru a-și vedea părinții bolnavi, ajunge la Budapesta, mai întâi, de unde închiriază o mașină și încearcă un sentiment straniu de neliniște amestecată cu o bucurie cenușie la vederea drumurilor și a peisajelor de acasă, trecute, sigur, printr-o anumită schimbare pozitivă. Imaginea călătorului întors pe meleagurile natale este o prezență recurentă în literatură universală, iar, în cazul de față, este tratată într-un mod care amintește de întoarcerea fiului risipitor, dintr-o lume dezvoltată în alta, cea natală, care, în mod mimetic încearcă să se racordeze la realitățile occidentale. Personajul aduce puțin cu străinul camusian, însă unul mult mai temperat, mai dornic de a pătrunde și de a înțelege aceste realități autohtone. La un moment dat se oprește, ia la ocazie o femeie care până la final nu spune nimic, nici măcar nu indică adresa unde dorește să fie lăsată. Într-o atmosferă de un firesc desăvârșit, nici șoferul nu realizase pe cine luase în mașină, poate o prostituată care nu avea o destinație anume, nici femeia nu se recomandase, fiindu-i clar, încă de la început, de ce oprise individul în dreptul ei și o invitase să intre.

Amintind, într-o bună măsură, de povestirile lui Salinger, din Nouă povestiri, o figură aparte o fac prozele în care este cultivat un anumit filon straniu care străbate majoritatea întâmplărilor desprinse dintr-un cotidian cât se poate de obișnuit, până când fantasticul se întâlnește și se îmbină, în mod șocant sau firesc, cu absurdul. Un comic morbid de situație este întâlnit  în povestirea Ghinionul dracului, unde un fiu mărturisește că este des vizitat de către tatăl său, devenit strigoi. Bunica lui îl sfătuiește să meargă în cimitir, să ia un țăruș pe care să îl înfigă în mormânt, direct, fără a mai dezgropa mortul. Băiatul procedează întocmai, însă când înfige, cu ajutorul unui ciocan, țărușul, simte că este tras în interiorul gropii de către strigoiul furios. Finalul vine și, într-o notă de realism absurd, dus la extrem chiar, elucidează moartea băiatului, care a fost găsit fără suflare, cu ,,țărușul trecut prin pulpana mantalei”.

Ingredientele unei proze de atmosferă, în care, dincolo de un anumit suspans amplificat și conturat cu o precizie de bijutier, pe dimensiuni reduse, reiese o întâmplare insolită, unde unui tată bolnav i s-a așezat pe nas nimic altceva decât moartea. Cu toate că se află înconjurat de cei doi copii ai săi, acesta este ajutat să se dea jos din pat, este scos afară, așezat pe un scaun, timp în care, într-o manieră sfidătoare, moartea dispare și apare, fără a-și revendica pe cineva sau ceva.

În O altă lucrare de artă care poate fi asemănată cu O zi desăvârșită pentru peștii-banană a lui Salinger, le cunoaștem pe Catinca și pe Daria, două tinere care sunt surprinse în miezul unei conversații despre tatuaje. Daria tocmai își făcuse un tatuaj care o cucerise pe Catinca și o determinase să apeleze la același artist. Când ajunge la respectivul, acesta îi arată un model de tatuaj care i s-ar potrivi. Fata acceptă și stabilesc întâlnirea la o anumită dată. Finalul are un efect de ghilotină, întrucât  cade de-a dreptul, retezând cursul firesc, banal al întâmplării de până acum, și introducându-ne într-o sală unde trupul mort al fetei se află pe o masă, înaintea disecției.  Doctorul observă imediat pe trupul ei un tatuaj sub forma unei balanțe.

Amintind de atmosfera din romanul Fight Club, în Buburuza, personajul (un amestec între Leon, acel ucigaș plătit din filmul omonim, și un tip picaresc, precum e Priță Barsacu, din romanul lui Iulian Bocai) se află într-o cafenea și privește, cu o sensibilitate infantilă, buburuza care tocmai i se plimbă pe mână. După nici câteva pasaje, o chelneriță apare și îl avertizează că urmează să fie omorât de un alt tip. Moment în care personajul își dă arama pe față, nu se lasă intimidat, amenințând la rândul său, arătând că nu îi este frică, expunând niște fapte sângeroase la care a participat cândva.

Din galeria pesimiștilor ies portrete de personaje conturate într-o manieră cehoviană, cum ar fi Jompan, care se simte, până în măduva oaselor, un ratat în viață, în carieră și în familie, și trăiește acest lucru într-un extaz gastronomic care îi provoacă o criză de fiere de-a dreptul ontologică sau Ramon sinucigașul, un ins solitar căruia, datorită kilogramelor sale numeroase, orice tentativă de a-și lua viața îi eșuează în mod repetat.

În urma lecturii acestui volum alert rămâi cu o lecție învățată fie foarte bine, fie deloc, despre prietenie, uitare, pasiune sau iluziile fiecărei zile. Personaje, dialoguri sau gânduri sunt filtrate printr-o sensibilitate confesivă, în măsură să transfigureze fictiv un cotidian cameleonic și tentacular deopotrivă.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.