Nu știu cum sunteți voi vara, mie îmi vine să mă târâi la umbră într-o grădină, în aerul de ceară topită al amiezilor lungi de weekend, să îmi fac tabietul cu cafea și ceva de citit. Deși nu mi-am propus să abordez foarte des tema de astăzi în cadrul rubricii, m-a lovit voluptatea pe care o aduce luna iulie din miezul de pepene, de pe sticla transpirată de vin rece și gleznele cu brățări de nisip. Tare m-aș bucura dacă v-ați găsi un loc răcoros și ați rupe câteva minute, cu răbdare și curiozitate, pentru o scrisoare a lui Diderot către Sophie.
Filosoful Denis Diderot (1713-1784) și Louise-Henriette Volland (1716-1784), cunoscută sub numele Sophie Volland, au avut o prietenie aparte, o poveste de vreo treizeci de ani și o corespondență de câteva sute de scrisori. Diderot i-a scris peste 500 de scrisori, din care mai există doar 187, iar scrisorile de la Sophie au fost pierdute. Ei nu aveau cum să salveze mesaje în norul de date, așa că zicem merci pentru ce a rămas din una dintre cele mai celebre corespondențe. Ea a fost publicată prima dată în forma integrală, în conformitate cu manuscrisul original, în ediția realizată de Yves Florence Les lettres de Diderot à Sophie Volland, Le Club français du Livre, Paris, 1965.
Angela Ion spunea, în studiul introductiv al cărții din care am preluat scrisoarea, că Diderot nu s-a dezvăluit pe sine în nicio scriere de a sa cum a făcut-o în scrisorile către Sophie. Ele reprezintă un capitol fascinant din antologia celor mai frumoase scrisori de dragoste din literatura franceză și îi așază pe Diderot și pe Sophie în galeria ‘iubirilor celebre’, alături de Victor Hugo și Juliette Drouet, George Sand și Alfred de Musset, Abélard și Héloise. Aceste scrisori nu sunt doar confesiunile unui om îndrăgostit, ci fac parte din istoria literară biografică, din istoria ideilor și a mentalităților.
Scrisoarea de astăzi a fost preluată din volumul intitulat Diderot Scrisori către Sophie Volland, apărut la Editura Univers, în 1982, traducere de Sanda Oprescu.
„În ziua de Sfîntul Martin, 1760
Venisem încoace în speranța să găsesc o scrisoare și să-ți răspund. Am găsit-o. Am citit-o cu bucuria pe care toate mi-o dăruiesc, dar mi-a fost cu neputință să răspund.
Thiériot, un prieten de-al lui Voltaire, era aici; e un om bun, dar are o memorie necruțătoare. S-a apucat să ne recite versuri ale tuturor poeților din lume și se făcuse aproape nouă când a plecat.
Cum să-mi găsesc timp îndeajuns să-ți vorbesc despre necazurile ce o copleșesc pe Uranie și să-i aduc mîngîierea pe care ar fi îndreptățită s-o aștepte de la mine! Mi-am propus să mă întorc devreme acasă, cel puțin pînă s-o însănătoși lumea. Îți scriu doar acest bilețel ca nu cumva să te îngrijoreze tăcerea mea. Noapte bună duioasă prietenă.
Joi, voi încerca să compensez laconismul acestei scrisori. Dacă ai s-o compari cu precedenta, vei spune fără îndoială că sunt un extremist în toate privințele. Nu știu dacă este chiar atît de general valabil pe cît s-ar putea crede; în ceea ce privește dragostea, atașamentul, stima, respectul față de dumneata, oricît de extremist m-ar socoti lumea, nu voi da pe nimeni de minciună.
Doar cîteva cuvinte pentru Uranie. Își privește fata cu un ochi prea sever. După ce va fi stat de vorbă cu sine însăși preț de o dimineață, își va considera fiica pe jumătate cumințită. Înainte de a mustra copilăriile fetei, o rog să-și amintească de propria sa copilărie. Ce este sensibilitatea? Efectul puternic produs în sufletul nostru de o infinitate de observații delicate între care stabilim niște corelații. Această calitate, al cărei germene ne este dat de către natură, se poate înăbuși sau dezvolta cu vîrsta, cu experiența, cu ajutorul gîndirii.
Am fi cu toții copleșiti de rușine dacă părinții noștri ne-ar fi înregistrat toate cuvintele grele rostite în copilărie, toate faptele pline de cruzime săvîrșite la o vârstă fragedă. Am vedea atunci, în povestea primilor noștri ani, scuza primilor ani ai copiilor noștri pe care îi judecăm cu atîta severitate. Un pic de răbdare, căci și cu noi alții au avut multă răbdare!
Nu consider că mi-am făcut datoria doar cu aceste cîteva rînduri. Subiectul este mult prea important ca să nu revin asupra lui.
Noapte bună, draga mea prietenă, noapte bună. Ai grijă să nu-ți slăbească dragostea. Dacă o știrbești cît de cît, n-o să mai ai cu ce să faci față dragostei mele. ”
Sursă online: https://journals.openedition.org/studifrancesi/4698
