Alexandra Lipară mi-a scris un e-mail lapidar în care mi-a spus, pe un ton ludic, că a avut un meci poetic amical cu Cătălin Șuteu în urma căruia a ieșit un poem la comun(ism).

Vorbeam într-o seară și a zis Cătălin la un moment dat «îmi opresc sentimentele de mâine» și mie mi-a plăcut atât de mult, încât am crezut că e ceva vers dintr-un poem; «ia-l tu atunci» a zis, iar eu «nuuu, e versul tău, nu îl iau», apoi «dar ți-l dau ție, take it it’s called found poetry», tot nu și nu, și, mai în ceartă, mai în serios, ne-am hotărât să scriem un poem împreună, plecând doar de la versul acela. Am mers într-un loc tare nice, pe vibe cu noi și a ieșit asta.”

Mi-a plăcut poemul, așa că îi dau drumul în lume, nu înainte de a vă aminti că Alexandra Lipară și Cătălin Șuteu au mai publicat poeme pe www.omiedesemne.ro, niciodată însă „la comun”. Experimentul a reușit, așa că să vedem împreună ce a ieșit.

Alexandra-Mălina Lipară a absolvit Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, iar în prezent studiază la Departamentul de Literatură Comparată din cadrul Facultății de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Cătălin Șuteu: „Am participat la câteva concursuri naționale și am citit pe la cenaclu, aici, în Mureș. În rest, scriu ca să țin pasul cu luciditatea.”

junkyard blocuri socialiste

mintea mea este un bar din america anilor ‘90
cu hip-hop pe fundal și luminițe colorate pe geamuri
cu intrare liberă la dezintoxicare nu simt nimic când
mă prizează gravitația în semicerc de chakre anulate
patiserii pot doar să dea colțul creponat de anorexsferă
în mocirla de consumatorționar de sine
exces caști ochii scoși de dragostepuizată
filantropia ștampilează certificate de deces
stalin a zis că o viață pierdută reprezintă un eveniment nefericit
dar 100 de vieți pierdute reprezintă o statistică

o să mă las de fumat o să duc gunoiul o să spăl vasele la timp
o să-mi opresc sentimentele de mâine o să schimb lumea
n-ai putut duce nimic până la capăt și țigara se
fumează singură sărbătorind 3 majorate ratate

1. când mi-am dat seama că am inventat aparate
    care să scoată sâmburii din mere
    dar încă nu s-a gândit nimeni să înființeze o clinică pentru
    ștergerea memoriei nu-mi face bine la stomac

2. am întins-o peste granițe de automutilare

3. ceaușescu a fost un nenorocit
    când înoți pe înăuntru și pe afară
    în bancuri de stat la coadă pentru pâinenergie
    power plants powerless privind fauna de pe fereastră
    scurtmetraje când ne așezăm la masă PTSD pe cristalin
    au scris și în ziare ți-am zis să desființăm savane
    părinții mei chiar meritau portocale de crăciun

ne distram că așteptam să vină perioada bâlciului
să dărâm cu o bilă piramida din pahare
marele premiu un harduh care îți îndeplinește 3 dorințe

1. să călătoresc în timp
2. să mă reîncarnez în omul care l-a salvat
    pe hitler de la înec în copilărie
3. și să aleg să-mi petrec toată după-amiaza în casă
    cu nevasta și copiii în ziua incidentului

senin postdecembrist îmi iau nimburile la comandă
de la designeri de cavouri în care mă închid
liber făcândragoste teroarea ca un favor
îmi șterg cu norișori industrializați rujuliturile
– pen in cheek –
suferința nu e mai mult decât un poem menit să-i întristeze și pe alții.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.