Publicată de revista Letras Libres in octombrie 2021 şi apărută în traducere românească la editura Humanitas Fiction în 2023 (traducere de Tudora Șandru Mehedinți), Vânturile este o elegie pentru sfârșitul continuu al umanismului. Amestec de sperante şi temeri, avem în faţă o viziune sumbră despre o lume tehnologizată, aproape postumană, din care au dispărut sărăcia şi boala, dar s-a pierdut libertatea, rezultând „o lume de sclavi mulţumiţi şi supuşi.”

De-a lungul carierei sale literare, Mario Vargas Llosa a dat dovadă de o capacitate excepțională de a înțelege transformările sociale din ultimele decenii. O carte precum Civilizația Spectacolului sau editorialele reprezintă exemple mai mult decât concludente.

Totuși, eseul și jurnalismul nu au fost singurele modalități prin care scriitorul a examinat o societate în schimbare, mereu neașteptată. Narațiunea i-a permis în numeroase ocazii să investigheze trecutul, să speculeze alte realități și să ne ofere un portret precis al mediului nostru. În Vânturile, Mario Vargas Llosa creionează un Madrid distopic și în același timp ușor de imaginat, într-un viitor probabil nu foarte îndepărtat. Este, ca să-l parafrazez pe Gabriel García Márquez, cronica unei morţi anunţate. O scriere la persoana I, un melanj între eseu, analiză psihologică şi critică socio-politică, deplângerea unui paradis pierdut sau pe cale de a fi pierdut.

Sfârșitul unui an marchează întotdeauna o închidere a unui alt cerc al vieţii și stabilește o piatră de hotar de unde se întrezărește viitorul, se privește înapoi și se evaluează existența, circumstanțele și evenimentele transcendentale ale dezvoltării istorice. Mario Vargas Llosa, care în eseul său Civilizația spectacolului, tratează întorsătura pe care a luat-o cultura în societățile postmoderne, abordează încă o dată subiectul, alături de alte schimbări sociale, în scurta, dar concentrata sa poveste, Vânturile, compusă, nu numai din presupunerile finale ale diverselor aspecte care alcătuiesc cultura, ci și din așteptarea angoasată sau resemnată a sfârșitului inexorabil al vieţii.

            Protagonistul este un fost jurnalist care iese să protesteze împotriva închiderii unor cinematografe și nu se poate întoarce acasă, căci tocmai trece printr-un episod amnezic. Nu și-a luat nici telefonul mobil: este singur și pierdut în Madrid. Va merge şi va tot merge, pentru a încerca să se orienteze și, între timp, să treacă mental prin ceea ce au fost și sunt viața culturală, literatura, politica, sexul, vegetarianismul. Omul acela are, totuşi, o pregătire rafinată și acum privește la o cultură transformată în circ, o lume care renunţă benevol la propriile covingeri cristalizate de-a lungul veacurilor pentru a lăsa loc superficialului şi noilor „valori”. Tonul gândurilor este când rechizitorial, când lamentat, la care se adaugă totuşi şi luciditate. Un construct narativ asemeni unui papirus funest pe care pare a scrie Et in Arcadia ego. Meditaţiilor sale li se adaugă şi discuţiile polemice cu prietenul lui, Osorio, ce poate fi văzut ca un alter-ego optimist al protagonistului. Relaxat, tolerant şi preferând să vadă partea plină a paharului, Osorio caută să echilibreze situaţia, să atenueze atitudinea radicală a prietenului său. Dar e doar o aparenţă, căci în forul lui interior şi Osorio e conştient că valorile în care credea nu-şi mai au locul în civilizaţia postmodernă, în, cum ar zice Aldous Huxley, minunata lume nouă.

În final, obosit fizic şi moral, eroul nostru abia reuşeşte să ajungă acasă, un muribund care, cu ultimele puteri îşi descrie propria dispariţie: „infirmierii o să constate că sunt mort şi o să-mi ducă trupul la columbarul din Madrid. Imediat, sau mai curând după inevitabila hârţogăraie o să-l incinereze. Viermii îmi vor fi luat în stăpânire cadavrul, dar focul o să-i distrugă. Mă durea extrem de tare în piept. Da, ăsta nu era un simplu simptom. Era sfârşitul.”

 Prin vocea acestui personaj, Vargas Llosa explorează teme precum bătrânețea, memoria și nostalgia și viziunea sa asupra viitorului, un viitor care nu se anunţă prea senin. Autorul peruan scrie într-un stil de un realism (pe alocuri naturalism pur) frust și descrie cu ușurință secrețiile unui corp ajuns la asfinţit și singurătatea protagonistului care știe că se află în faza finală a existenței. Ne aflăm în fața unui limbaj cu care nu suntem obișnuiți din partea acestui scriitor. Şi aici, îmi amintesc de  povestea lui Cortázar, Autostrada sudului, unde un blocaj de kilometri în apropiere de Paris durează atât de mult încât personajele încep să trăiască și să coexiste într-un nou spațiu social format din drum, mașini și pasagerii acestora. În această nouă viață a protagoniștilor „cortazarieni”, nu există loc pentru… fiziologic. Cu toate astea, în această poveste ne aflăm pe partea opusă. Llosa numeşte direct problema fiziologică a protagonistului, ca parte a unei faze a existenţei umane, în care există foarte puțin control asupra corpului și minții, dar mai ales asupra vremurilor în declin. Suntem, aşadar, martorii unui dublu dezastru – al omului şi al (post)modernităţii. Nu avem aicio ceartă între generaţii, o învinuire a vremurilor din pricina vârstei, ci conflictul e unul profund, generat de acapararea incontrolabilă a vieţii individului de către inteligenţa artificială. Un tablou hiperlucid, un strigăt mut, o senzaţie de stranietate care ne duce cu gândul la Tărâmurile pustii ale lui T. S. Eliot.

            Una dintre misiunile scriitorilor este ca prin cărţile lor să tragă semnale de alarmă. Asta e ceea ce face, într-o manieră sentenţioasă, un limbaj de inspiraţie naturalistă, şi Llosa în povestirea Vânturile, o avertizare asemeni unui medicament – amară, dar necesară. Dar oare vom lua în seamă acest semnal? Probabil că nu. Şi concluzia autorului peruan e cam aceeași, În clipa în care fiinţa umană, cultura, civilizaţia se prăbuşesc sub propriile erori, renunţând la adevăratele valori şi idealuri, negându-se, atunci singurul remediu este moartea. Errare humanum est, sed perseverare diabolicum. Şi uneori, fatal.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.