Nu am citit primul volum al lui Virgil, „Return to innocence”, apărut tot la CDPL, în 2014, și nu-mi pot face, așadar, o imagine de ansamblu. Merg însă pe mâna celui de-al doilea, „Schimbare de altitudine” (CDPL, 2018), și afirm la rândul meu, așa cum face și Ion Pop în cronica din România Literară la „Return to innocence”, că avem de-a face cu un poet posesor al unui real talent.

[image_with_animation image_url=”1159″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”http://www.cdpl.ro/schimbare_de_altitudine.html”]

Cartea debutează cu o „prefață” extrasă dintr-un poem al lui Aurel Dumitrașcu, în care actantul „de numai treizeci de ani” se încuie în casă „pentru că scrie poeme”. La finalul acestui text cu mesaj, Virgil (care a împlinit pe 8 august 30 de ani) se regăsește perfect în concluzia poemului: „bărbatul de/ numai treizeci de ani termină de scris altă carte./ De atâta tristețe aproape e un bărbat fericit.”

Aflat la o vârstă care poate însemna atât o maturizare fizică, cât și una „poetică”, Virgil Botnaru stabilește încă din primul poem, pentru o mai bună înțelegere a micilor și marilor sale intenții, termenii pe care dorește să-i impună în direcția noului său volum: „îmi simțeam mâinile și picioarele, cu o singură/ mișcare schimbam ordinea acestei lumi.” (expozițiune) Avântul din debutul cărții este însă repede înlocuit de o dezabuzare care va constitui de acum încolo principala dominantă a textelor ulterioare. Cadrul în care actantul își desfășoară „acțiunea” este unul dominat de viața marginală în care băltesc, acumulate în timp, frustrări înecate cel mai adesea în alcool și uitare.

Memoria recurentă, cu tot baleiajul ei emoțional, aduce la suprafață, atât din trecutul recent, cât și din cel ceva mai îndepărtat, imagini care scurtcircuitează orice voință de redresare. „profesorii de gimnaziu/ erau mai pudici/ decât părinții noștri// în clasa a opta învățam/ funcțiile organelor de reproducere/ doamna profesoară/ ne-a trimis pe toți băieții/ în sala de sport/ că râdeam ca proștii// (…) acum doamna profesoară/ are un magazin în curte// (…) vinde bere țigări/ și prezervative cu arome// dacă merg la ei/ să mai iau vin pe datorie/ mă întreabă/ cu tact/ când mă însor” (schimbare de atitudine)

Dacă în „Return to innocence”, potrivit spuselor lui Radu Vancu, „poemele lui Virgil Botnaru au una dintre cele mai rare calități regăsibile la un debutant: anume polifonia”, în actualul volum armonia liniilor melodice este înlocuită de o „policromie de griuri” cu care este acoperită pânza realității: „în mahalaua din sus// (…) bătrânii uitați de beție/ ascultă dedicațiile/ la postul național de radio” (stereo) La acest nivel ruralul și citadinul se află în simbioză, singurele diferențe de „altitudine” putând fi consemnate în schimbările de decor și în nuanțele emoționale sau metafizice pe care le determină. Începuturile unor texte sunt atât de sugestive în acest sens încât ar putea constitui prin ele însele poeme concentrate, apropiate de sensurile subtile ale unui haiku. „băieții din slobozia/ aveau o poveste a lor” (poem mistic) „la țară sâmbăta se pomenesc morții/ vinul curge în pahar/ ca un plâns în oglindă” (recviem) „de la colțul patului/ până la terasa barului vegas/ lumea e numai pericole” (poem metafizic)

Consolidarea „cadrului” este realizată cel mai sugestiv în poemul „caligrafie nordică”, în care orașul Bălți devine un „animal care se preface că doarme” și în a cărui proximitate contaminantă și tragică „există o fabrică de bere/ și un lac în preajmă/ în care se îneacă numai liceeni pletoși” Este, de altfel, teritoriul perfect pentru consumarea micilor drame nevăzute, repede transformate în subiect liric. „uneori mă regăsesc în acest oraș/ pitoresc ca un soț bețiv/ care vine în fiecare seară acasă/ cu flori/ numai să nu-l părăsești” De pe acest prag marginal și alienant actantul este gata să facă pasul către o „schimbare de altitudine”, deși adesea saltul scontat seamănă cu încercarea tragicomică de a decola a unei muște fără aripi.

Virgil Botnaru păcătuiește pe alocuri prin folosirea excesivă și neadecvată a unor comparații cu defect de fabricație și a unor metafore sau expresii redundante care ar putea foarte bine lipsi din angrenajul textual. Mă rezum să dau câteva exemple destul de relevante, fără să forțez o reconfigurare stilistică, ci doar să sugerez, pentru o proximă apariție în volum, o mai mare atenție la detalii care pot depune un strat de rugină peste suprafețe care altfel ar fi putut să rămână neerodate de imprecizii și inadvertențe. „(când i-au săpat bunicului groapa/ vecinii au scos un craniu/ întreg ca un pachet de țigări/ ascuns de părinți)” (prezent discontinuu) „șampania e veritabilă/ ca durerile de cap” (pentru c v) „pieptul acesta are cei mai frumoși sâni” (chișinăul de seară) „aerul de vară întins/ pe funiile pentru uscat rufe” (remake) „scaune capitonate țineau lumina în brațe” (expozițiune) Mai sunt și altele, dar cred că acestea sunt suficiente pentru ca cititorul să-și dea seama de „notele false” apărute în polifonia textuală.

Pe de altă parte, există în volum pasaje sclipitoare, care compensează cu supra pe măsură inconvenientele semnalate și ne arată că Virgil este un poet care nu se limitează să arate lumea doar în postura unui „animal care se preface că doarme”, ci se străduiește să găsească și mici diamante veritabile menite să facă lumină în încăperile insalubre, plasate în blocul de zece etaje pe a cărui verticală de beton levitează, schimbând lent „altitudinea”, camera de filmat a poetului. „la etajul întâi/ în două odăi renovate/ stau trei bătrâni/ absolut sănătoși// uneori le cumpăr prietenia/ pentru o seară – / un litru de votcă/ și câteva țigări cu filtrul alb// spun aceleași povești încâlcite/ beau/ sting lumina/ plâng și se acuză// mă întreb apoi/ lângă cine se culcă/ femeile pe care le-am prețuit/ astăzi/ pe stradă// la geamul deschis/ în întuneric/ simt resemnarea orașului//  ca un orb care pipăie/ butoanele unui lift blocat” (afect)

Trama existențială este vizibilă încă de când lucrurile păreau în ordine, iar „schimbarea de altitudine” face ca ancadramentul prezentului, altădată perfect, să se fisureze și să cadă, lăsând în urmă o fereastră existențială golită de sens. „de la o vreme/ te sperie înălțimea/ blocului vecin// la etajul 10/ lumea e subțire/ și deschisă// de când ai rămas doar tu/ în scara fără niciun televizor/ bei cafea rece// și te bagi/ cântând/ sub duș/ când afară plouă” (shut down) În contextul acestei defragmentări relaționale sfârșitul este cât se poate de previzibil: „cu ursulețul de pluș/ pe care ți l-am dăruit/ se joacă acum copiii/ făcuți cu altul” (destin)

 Descendent al unor biografiști precum Frank O`Hara, John Berryman sau, parțial, Robert Lowell, și încadrându-se, pe aceeași linie, în siajul autohtonilor Dan Sociu, Constantin Acosmei sau T.S. Khasis, Virgil Botnaru  simte că poate să schimbe consacrata retorică a celor dinaintea lui mizând pe ingenuitatea specifică poeților basarabeni. Exercițiul de seducție pe care îl face alegând limbajul specific ca modalitate de expresie (ca în vremea boboaselor, bunăoară) este firesc, fiindcă face parte din registrul natural al autorului. Lucrurile se schimbă însă când tonalitățile devin grave, fiindcă poetul își dorește, ca noi toți de altfel, „un poem simplu ca un mesaj/ lăsat de o bunică sinucigașă”. Or, toți cei care au ales această meserie ingrată, scrisul, cunosc faptul paradoxal că tot ce e simplu e complicat. De aceea se și obține cu mare greutate.

Virgil Botnaru s-a născut pe 8 august 1988 în Sângerei, Republica Moldova. Este absolvent al Facultății de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. A debutat cu volumul „Return to Innocence” (Casa de Pariuri Literare, 2014), pentru care a obținut Premiul Salonului Internațional de Carte (Chișinău, 2014) și Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut.
Din 2014 este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

 gelu diaconu
[email protected]

 

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment