Ar fi trebuit să public articolul acesta încă de ieri, însă lucrările de mentenanță de la siteul O Mie de Semne, care au durat toată ziua, m-au împiedicat. O fac astăzi, cu regretul că nu am definitivat ceea ce aveam de scris sub imperiul emoției imediate provocate de vernisajul „Voices of war”, care a avut loc miercuri seara la ARCUB, în Sala cu bolți.
Reiau descrierea din comunicatul care anunța evenimentul deoarece redă mult mai bine decât aș fi putut-o eu face intențiile celor doi autori ai instalației: Cosmin Perța (concept, sunet, text & voce) și Denys Vasyliev, cel care a livrat înregistrările audio din timpul bombardamentelor asupra orașului Zaporojie. Last but not least trebuie să-i amintesc și pe Ana Negoiță (curator) și Mihail Vakulovski (voce 2).
«„Voices of war”, o instalație audio imersivă care încearcă să redea sonor și afectiv regimul de teroare pe care îl suportă cetățenii obișnuiți ai Ucrainei, confruntați cu bombardamente și stare de asediu continuă.» – acesta este enunțul din comunicatul remis înaintea vernisajului, la care se adaugă descrierile cu privire la atmosferă: „Instalația este compusă din editarea și colarea mai multor înregistrări autentice din timpul bombardamentelor asupra orașului ucrainean Zaporojie, realizate de muzicianul și artistul ucrainean Denys Vasyliev. Acestora le-au fost adăugate voci, dar sunetele nu au fost stilizate și nici nu au fost adăugate alte efecte, mizând pe o abordare cât mai naturală a sunetelor războiului.
Denys Vasyliev a înregistrat aceste sunete, în beznă totală, riscându-și viața, în afara adăpostului antiaerian. De aceea întunericul este o parte importantă a instalației, pentru a încerca să redăm cât mai fidel contextul în care aceste sunete erau auzite.”
Poate fără nicio legătură cu instalația lui Cosmin Perța și a lui Denys Vasyliev, trebuie să vă spun că, în ultima perioadă, din cauza lucrărilor de reabilitare la care este supus blocul în care locuiesc, mă trezesc dimineața în concertul strident, pe mai multe tonalități, al bormașinilor și al ciocanelor pneumatice mânuite de războinicii anvelopărilor. Fiind pasăre de noapte, când încep să latre utilajele sunt scufundat în abisul celui mai bun somn posibil, iar când mă trezesc am senzația că n-am dormit deloc.
După ce am văzut/ascultat instalația lui Cosmin Perța am început să mă întreb: dar dacă m-ar fi trezit exploziile rachetelor scuipate peste orașul meu de bateriile artileriei inamice? Cum aș fi reacționat? Ce aș fi făcut? M-aș mai fi plâns că sunt obosit toată ziua? Cum aș fi privit cerul, împrejurimile? Cum ar fi arătat solidaritatea umană, care la noi lipsește aproape cu desăvârșire?
Sunt întrebări care îmi sfredelesc creierul de două zile, de când am fost la „Voices of war”. După ce Ana Negoiță a obturat spoturile luminoase din „buncărul” de la ARCUB și după ce, dublată de plesniturile înfricoșătoare ale exploziilor, vocea lui Cosmin Perța a încercat (și a reușit) să contrabalanseze poetic emoția negativă a războiului, am avut pe de o parte sentimentul de panică pe care mi-l provoacă spațiile închise, slab luminate, iar pe de altă parte cel de empatie cu victimele conflictului din Ucraina.
Am simțit în același timp că vreau să ies cât mai repede din „buncăr”, dar și că trebuie să rămân până la capăt ca să experimentez, la o scară mult redusă, firește, panica reală resimțită de cei care au trăit pe viu bombardamentele. M-am simțit cumva captiv între aceste două stări, iar la final nu am trăit, cum s-ar putea crede, un sentiment de ușurare, de eliberare, ci unul ceva mai complex, un aliaj de suferință, de empatie cu victimele și de revoltă împotriva agresorului. O revoltă neputincioasă, din păcate.
Sunt mereu uimit că în continuare unii oameni le pot face altor oameni așa ceva. N-am învățat nimic din istorie. Comitem în continuare aceleași greșeli, dar la o dimensiune mult mai periculoasă. Demersul artistic realizat de Cosmin Perța și Denys Vasyliev, pe lângă puternica emoție indusă, este menit să ne amintească asta: nimeni nu câștigă războiul, în fond, însă toți avem de pierdut. Merită oare?
