Am fost la suficiente lansări de carte încât să pot avea pretenția – deși sună oarecum prezumțios, dar vă asigur că nu e așa – că sunt în stare să categorisesc astfel de evenimente. Adică să le clasific, dându-le o vagă notă personală – pentru că suntem, în definitiv, ființe subiective până-n măduva oaselor –, dar și să le împart pe criterii ceva mai neutre.

Unele lansări sunt perfecte fiindcă ai la îndemână, ca reporter, toate elementele care le dau glamour-ul necesar: autor celebru, atmosferă, public participativ, invitați carismatici, organizare, PR discret și așa mai departe. Altele sun acceptabile deoarece, chiar dacă, din motive obiective, autorul lipsește, ai la îndemână o carte bună și vorbitori așijderea. Mai sunt și alte categorii, însă nu vreau să vă plictisesc prea mult. Le știți și voi prea bine care sunt.

Aseară am asistat la o premieră. Nu cred că am mai văzut vreodată un public – rarefiat, ce e drept – atât de neparticipativ și de rece. Redesenând mental tabloul de ansamblu al evenimentului de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, am trăit senzația stranie că, dacă aș fi șters în photoshop-ul memoriei persoanele din auditoriu, ar fi rezultat o scenă neverosimilă, post-postmodernă, a „Scaunelor” lui Ionesco.

Sigur, luat de valul acestor considerații, am uitat să-mi fac datoria de jurnalist și să vă informez că este vorba de lansarea romanului scriitoarei indiene Arundhati Roy, „Ministerul fericirii supreme”, apărut la Editura Humanitas Fiction în colecția „Raftul Denisei”, care este coordonată de scriitoarea Denisa Comănescu.

Simona Preda

Moderatoarea Denisa Comănescu a avut o asistență eminamente feminină, compusă din Alexandra Coliban, traducătoarea romanului, scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalistul cultural Ana-Maria Caia și criticul literar Simona Preda. Erau, așadar, întrunite multe condiții, printre care deloc de neglijat au fost frumusețea, inteligența și carisma invitatelor, pentru ca evenimentul să fie unul reușit.

Asta ca să nu mai vorbim de cartea prezentată, „Ministerul fericirii supreme” care aparține unei scriitoare deținătoare a Premiului Booker Prize, câștigat în 1997 pentru romanul de debut „Dumnezeul lucrurilor mărunte” (apărut la Editura Humanitas Fiction în aceeași colecție).

În atari condiții, ce-i rămâne reporterului de făcut? Ce atmosferă să redea în scris? Degeaba aș da, ca de obicei, citate din luările de cuvânt ale invitatelor, degeaba aș pomeni de tactul de metronom al Denisei Comănescu sau de discursurile inteligente și atașante ale Simonei Preda și Ioanei Bâldea Constantinescu. Totul s-ar risipi în aerul rarefiat dintre „scaunele” ocupate de un public fantomatic. „Scaunele” acestea ne-au dat o „lecție” despre cum nu ar trebui să fie o lansare.

Ioana Bâldea Constantinescu

Așa că, dragi cititori, dacă mai mergeți la astfel de evenimente, încercați să lăsați la ușă toate frustrările de peste zi, toată oboseala unei zile de muncă, certurile cu colegii sau cu șefii, scumpirea cartofilor, guvernul Dăncilă care se agață de „scaune” sau codurile multicolore emise de INMH. Nu de alta, dar uitați ce se întâmplă: le luați pâinea (și așa amară) de la gură jurnaliștilor culturali.

Încercați să mai și zâmbiți, pentru Dumnezeu! Puneți întrebări, așa cum v-a invitat Denisa Comănescu, interacționați, bucurați-vă de viață, de cărți, de atmosfera atașantă din Librăria Humanitas de la Cișmigiu, care nu trebuie să fie neapărat un paratrăznet pentru problemele voastre, nici un panaceu al durerilor, ci eventual o pastilă de xanax care să vă relaxeze și să vă facă, măcar pentru o oră, să uitați de tot și de toate și să vă arate cum sunteți de fapt, oameni interesați de cultură, de carte, de noutăți editoriale, chiar și în condițiile unei vieți parțial împlinite, de care atârnă tinichelele unor mai noi sau mai vechi frustrări.

Cartea înseamnă și bucurie, iar un eveniment de lansare a unui volum, chiar și în lipsa autorului, vă poate da acel plus care să contrabalansaze toate neajunsurile știute sau neștiute. Citiți, veniți la lansări zâmbind, bucurați-vă, fiindcă viața e și așa scurtă și nu merită să ne-o trăim tot timpul încruntați.

Nu de altceva, dar ați putea să le dați idei guvernanților care, pe lângă invențiile mesmerizante de până acum, ne-ar putea trânti un „minister al fericirii supreme” menit să ne transforme subit într-un popor fără probleme existențiale. Or, știm bine, acum aproape trei decenii (că tot suntem în 13 iunie, zi care ne amintește anual că cineva a încercat să ne facă fericiți cu bâta) am căpătat cu toții alergie, sper, la tot ce înseamnă „suprem”. Cred că am fi mult mai fericiți trăind bucurii simple, comune, cum este, de pildă, o lansare de carte.   

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

  1. Vă înţeleg pe undeva frustrarea, dar acesta este un factor ce nu se poate controla. Eu am avut două lansări în viaţa mea şi mai mult de 5 persoane nu au fost prezente….Cred totuşi că esenţialul este dacă ai scris o carte bună sau nu, lansările se pierd…

Write A Comment