Dan Perjovschi, „De pe trotuarul celălalt”, Curtea Veche Publishing, 2025, 496 de pagini, paperback, editor: Daria Ghiu, imprint Matca.
Comandați cartea de aici: https://tinyurl.com/bdhmsh9d

„Pe lângă texte, volumul conține desene apărute în revistă de-a lungul anilor. Fin observator al contrastelor din jurul lui, dominat de propriii săi demoni, artistul practică un scris împotriva uitării, născut dintr-o disperată dorință de a marca prezentul și de a rememora trecutul recent ca pe o datorie morală. Perjovschi scriitorul trasează – și internalizează – săptămână de săptămână istoria plină de paradoxuri a României postcomuniste și a lumii, iar această carte se citește pe nerăsuflate, cu zâmbetul amar pe buze. Generos, Dan Perjovschi îți este mereu alături, partener de dialog imaginar, cu mult umor, ironie, încăpățânare, e solidar cu tine.”

„Desen după desen, Dan Perjovschi explorează latura venală, cameleonică, estetică și absurd-comică a naturii umane, într-o manieră care dezvăluie frumusețea adevărului.” Kristine Stiles

Dan Perjovschi (n. 1961) trăiește și lucrează în Sibiu, alături de Lia Perjovschi, împărțindu-și activitatea între orașul natal și numeroasele proiecte din țară și străinătate. A avut expoziții personale la instituții prestigioase precum MoMA New York, Tate Modern Londra, Van Abbemuseum Eindhoven, MACRO Roma, Moderna Museet Stockholm, Reykjavík Art Museum, Ludwig Museum Köln, Kunsthalle Hamburg, Kunsthalle Basel, Rupert Vilnius și Kiasma Helsinki. De asemenea, a participat la expoziții de grup la Centre Pompidou Paris, Castello di Rivoli Torino, MCA Chicago, MUAC Ciudad de México, MAM Varșovia, MCBA Lausanne, SeMA Seul și MOT Tokyo. A fost prezent la Documenta 15 și la bienalele de artă din Istanbul, Veneția, São Paulo, Moscova, Sydney, Lyon, Dublin, Timișoara și Jakarta.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii, printre care: Premiul George Maciunas (2004), Premiul ECF Principesa Margriet (2012, împreună cu Lia Perjovschi) și Premiul Rosa Schapire – Kunsthalle Hamburg (2016). În România, a fost distins cu Premiul Fundației pentru Drepturile Omului „Gheorghe Ursu” (1999) și cu Premiul Galei Societății Civile, categoria Participare Publică (2016).

Este reprezentat de galeriile Gregor Podnar Viena, Jane Lombard New York, Michel Rein Paris & Brussels, Kaufmann-Repetto Milano-New York și în România de Galeria Posibilă (carte și publicații de artist).

Din 1990, colaborează constant cu Revista 22, pentru care realizează desene, iar din 2010 derulează proiectul artistic continuu Ziarul Orizontal, desfășurat în spațiul public din Sibiu.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.