Articole
Află totul despre subiecte precum istorie, cultură, artă și București.
Christian Levant (foto credit: Adrian Martalogu, de aici) Am avut uneori, așa cum se întâmplă într-o redacție de ziar, și păreri divergente. Ne-am contrazis ca doi oameni care își cunosc bine posibilitățile și care pot plusa, la masa de poker pe care se schițează ideea unui articol, fără să joace vreodată la cacealma. Plăcerea jocului
Mormântul lui Daniel Turcea de la Mănăstirea Cernica Am pornit la drum ca să fac reportajul într-o zi neguroasă de februarie, în 2015. Nu eram prea încrezător, în principal din cauză că știam puține lucruri despre Daniel Turcea. Poetul murise în 1979, iar informațiile din spațiul public erau destul de precare pentru a face mai
Foto credit: Asociația Tipografilor Transilvania (de aici) Am aflat și eu, ca toată lumea, că a murit Amos Oz. De când facebook a devenit (și) un fel de obituar era imposibil să ratez o astfel de știre. Întâmplător, nu m-am apropiat deloc de opera marelui scriitor israelian. Nu știu dacă asta mă face mai incult
Mai sunt trei zile din 2018 și, inevitabil, trebuie să dau și eu în mania concluziilor taxinomice, a bilanțurilor festive și a fervorilor laudative de sfârșit de an. Am făcut-o deja amintind de lecturile de peste an (dar și de cele care mă țin captiv în acest final de decembrie cu vreme care te îmbie
În 2018 am citit suficient de mult încât să afirm, zgârcit cum sunt uneori cu lauda de sine, că sunt satisfăcut. Au rămas multe cărți pe lista de lecturi, recunosc, însă mi-am propus ca 2019 să aibă din acest punct de vedere un start foarte bun, așa cum se cuvine atunci când vrei să depășești
Prins cu tot felul de treburi „tradiționale” – curățenie, cumpărături, pregătirea mesei de Crăciun, petrecerea, debarasarea după destrăbălarea culinară & bahică – am crezut că o să pierd complet legătura cu cărțile pe acest final de an tumultuos și dătător de mahmureli soft. Printre pahare de vin, sarmale, cozonaci și salate boeuf s-au strecurat însă
Piața Universității, 21 decembrie 1989, intrarea la metrou dinspre Batiștei (foto credit: Laurențiu Gâlmeanu, www.muzeuldefotografie.ro - de aici) La un an de la evenimentele din decembrie 1989 m-am dus cu un prieten în Piața Universității ca să aprindem câteva lumânări în memoria celor uciși în ziua de 21 decembrie și în noaptea care i-a urmat.
Radu Vancu (poza de aici) Nu sunt neapărat un fan al bilanțurilor de sfârșit de an, fiindcă ele consfințesc lucruri amendabile în timp – și aici e o evidentă dereglare factuală, fiindcă se presupune că ceea ce e deja consfințit nu s-ar cuveni să fie amendat, măcar pentru o bună perioadă de timp. De aceea
Am auzit de foarte multe ori spunându-se: „Un scriitor scrie!” Chiar dacă o să provoc unele ridicături din sprâncene, trebuie să recunosc că, în mare parte, sunt de acord. Ce altceva ar trebui să facă un scriitor? Sigur, unul ca mine, care a trecut prin multe în viața asta, are și alte preocupări. Face pe
Teodor Hossu-Longin (poza de aici) Ne-am cunoscut de curând, după ce m-a invitat să particip la proiectul său, „Cu cartea prin liceu”. Ne-am revăzut apoi la Gaudeamus, unde amândoi ne-am lansat cărțile. Nu știu dacă senzația este reciprocă, însă am avut tot timpul impresia că ne știm dintotdeauna. Acesta este Teodor Hossu-Longin: un tip deschis,
Iuliu Maniu (poza de aici) Am observat că pe facebook sunt persoane care-și contabilizează anii petrecuți în dictatură. „Am petrecut X ani în comunism...” e deja o etichetă, o modalitate de a arăta că noi, cei născuți în anii ăia, suntem purtători de stigmate și de traume incurabile. Nu toți gândim așa însă. Ca să
Nea Gică e priceput la orice. Nu există domeniu în care să nu-ți poată da o părere avizată. Dincolo de asta însă, nea Gică e un tip plăcut de toată lumea. Și, cum îi stă bine unui astfel de ipochimen, e mucalit. Când emite câte un panseu memorabil, la care audiența trebuie să râdă și
Cam pe la sfârșitul lui 2014 romanul „Sebastian” părea un proiect eșuat. Jobul de la ziarul „Ring” îmi absorbea aproape tot timpul. Nu puteam fi un „scriitor de weekend” și să am pretenția că pot duce la capăt o astfel de carte. În consecință, am lăsat totul baltă pentru vremuri mai bune și m-am întors,
Ezra Pound (poza de aici) M-am trezit cu un sentiment bizar. În vis eram pe la Pieptănari și mă îndreptam către fosta mea locuință de la Șura Mare. Ciuguleam alune în coajă dintr-o pungă cam soioasă și mă holbam la tarabele strânse ciopor, ca în anii 90, pe lângă stația de metrou. În partea anterioară
Ioana Nicolaie cu proaspăt apărutul volum „Călătoria lui Medilo” (poza de aici) Deși sunt convins că voi fi contrazis, îndrăznesc totuși să afirm că un scriitor nu se poate simți împlinit până când nu scrie o carte pentru copii. Am vrut și eu să trăiesc sentimentul ăsta, însă n-am reușit. Povestirea „Fabian”, cu care am
