Un nou episod din seria SWORDS – Spoken Word Sessions îi aduce pe scenă pe autorii Andra Rotaru, Ligia Keșișian, Benji Horváth și Alberto Păduraru, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 12 mai, de la ora 19, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar. Biletele, în număr limitat, sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Andra Rotaru locuiește în București și are în palmares numeroase cărți publicate: „Într-un pat, sub cearșaful alb” (2005); „Ținuturile sudului” (2010); „Lemur” (2012); „Tribar” (2018). Dintre acestea, „Lemur” a fost publicat și în SUA, la Action Books, în traducerea lui Florin Bican (2018), iar în 2022 „Tribar” a apărut la Saturnalia Books, tradus de Anca Roncea. De asemenea, volumul „Tribar” a fost publicat și în Germania, la Elif Verlag (2022, traducere de Alexandru Bulucz). În plus, autoarea a beneficiat de rezidențe literare în America și Europa.

Ligia Keșișian este poetă și traducătoare, membră a PEN Club România. A debutat în 2017 cu volumul de poezie „Mici cutremure”, urmat de „Miss Houdini”, în 2019, la editura Charmides. Cel de-al treilea volum, „Anul tigrului de apă”, a apărut în noiembrie 2023 la Casa de Editură Max Blecher. În urma publicării sale, Ligia a fost laureată a premiului Tânărul Scriitor al anului 2023, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. Volumul este nominalizat la Premiile Observator Cultural și Observator Universitas.

Benji Horváth (n. 1988, Târgu Mureș) este poet, scriitor, vocalist, traducător, redactor. Este autorul mai multor proze scurte, a câtorva piese de teatru și a 5 volume de poezie.

Alberto Păduraru are 24 de ani și este ex-student la Drept, repetent & exmatriculat după un an în Olanda. Actualmente student la Jurnalism, a debutat anul trecut la Dezarticulat cu „Cartea cu moace” și până o să îl vedeți la SwordS va avea deja în librării al doilea volum de poezie, „Titlul este ultima problemă”, publicat de Editura Alchimică. Scrie critică de teatru și film, mai nou se ocupă și de traduceri.

Cosmin Perța este poet, prozator, eseist, performer și manager cultural. În ultimii 20 de ani a publicat 6 volume de poezie, a făcut două instalații poetice multimedia, a organizat câteva zeci de evenimente poetice, a ținut ateliere de scriere și a performat în zeci de festivaluri pe patru continente.

Iulian Morar este organizator și curator la evenimente culturale din țară și din străinătate, fondator Liveland, creatorul și protagonistul edițiilor Midweek Tapes din Control, având totodată multe participări muzicale la diverse evenimente de spoken word.

SWORDS – Spoken Word Sessions își propune să aducă laolaltă poeți, actori, autori și performeri, în spectacole spoken word, completate de muzică și proiecții multimedia. Curatori: Cosmin Perța și Iulian Morar.

Biletele sunt disponibile în număr limitat și pot fi achiziționate în avans, la prețul de 50 de lei, online prin Eventbook.ro (https://eventbook.ro/music/bilete-swords-spoken-word-sessions-s2e5) și din rețeaua partenerilor Eventbook.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.