Judecând după faptul că am citit Cine locuiește la subsol (Editura Paralela 45, 2018) în doar două zile…
Radu Vancu (poza de aici) „Zodia cancerului (Humanitas, 2017) este un jurnal hipnotic. Ai impresia, parcurgându-l, că Radu Vancu a efasat realitatea și, ca în cărțile lui Mircea Cărtărescu, a re-creat o lume hiperrealistă, o copie updatată, tehnicoloră și ravisantă a celei în care ne este dat să trăim.” Așa ar fi trebuit să înceapă „cronica” acestei
Emil Cioran (poza de aici) Intenția mea în ceea ce privește lecturile de la debutul lui 2019 a fost să demarez „în trombă” cu cele mai recente apariții editoriale ale lui Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. N-a fost să fie așa (deși mint, am înfulecat între timp vreo 80 de pagini din „Pe mâna cui
Alina Purcaru (foto credit: CenaKLUb Tiuk) Știm încă din volumul ei de debut („Rezistență”, Cartea Românească, 2016) că Alina Purcaru nu scrie deloc o poezie ușor accesibilă. Cel mai recent volum al ei, „Indigo”, apărut la Editura Tracus Arte și lansat la Gaudeamus, mi-a lăsat de la început impresia că înaintez pe nisipuri mișcătoare, că
Dificil de prins într-o schemă hermeneutică poezia evanescentă din acest volum al Danielei Luca. „Intermezzo” (Editura Paralela 45, 2017) este a treia carte de poezie a autoarei, după „Întâlnire în alb” (Editura Sitech, Craiova, 2006) și „Insight” (Editura Brumar, Timișoara, 2007). A trecut, așadar, o decadă până la apariția volumului de față, probabil îndelung cumpănită,
Așa cum mi-a spus, amical, un bun prieten la un moment dat – și în spiritul argoului folosit cam pe toată întinderea cărții – trebuie să ai „sânge-n instalație” ca să debutezi ca romancier la 66 de ani. Adrian Pârvu a avut din plin și a scos, la editura Hyperliteratura, un volum cu certe veleități
Dumitru Bădița (foto credit: Ana Toma - de aici) Îmi propun mai degrabă un articol polemic, nu o recenzie în adevăratul sens al cuvântului. Și nu, nu pornesc o discuție în contradictoriu doar de dragul de a face puțin curent pe coridoarele aproape pustii ale criticii de întâmpinare, ci pentru a încerca să repun în
„Grădina de sticlă” este al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, apărut la interval de doar un an, la aceeași prestigioasă editură Cartier, după spectaculosul debut din 2017 cu „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Lucrul care mi s-a părut deopotrivă interesant și îmbucurător când am început să citesc cartea a fost acela că
Laura T. Ilea (poza de aici) La fel ca și în cazul romanului „Dinții ascuțiți ai binelui”, de Bogdan Răileanu, am ezitat destul de mult să scriu despre „Cartografia lumii de dincolo”, de Laura T. Ilea (ambele romane au apărut la Humanitas în seria coordonată de Andreea Răsuceanu, 821.135.1 Scriitori Români Contemporani) . Motivele sunt
Tatiana Niculescu (poza de aici) Am răspuns pozitiv îndemnului Tatianei Niculescu de a citi „povestea din «După dealuri» așa cum am scris-o eu în «Spovedanie la Tanacu»” – cum mă sfătuia autoarea după ce am scris recenzia romanului „Tăierea fecioarelor”. A fost un sfat bun, deși cunoșteam destul de bine povestea nu numai din ecranizarea