Radu Vancu (poza de aici) „Zodia cancerului (Humanitas, 2017) este un jurnal hipnotic. Ai impresia, parcurgându-l, că Radu Vancu a efasat realitatea și, ca în cărțile lui Mircea Cărtărescu, a re-creat o lume hiperrealistă, o copie updatată, tehnicoloră și ravisantă a celei în care ne este dat să trăim.” Așa ar fi trebuit să înceapă „cronica” acestei

Emil Cioran (poza de aici) Intenția mea în ceea ce privește lecturile de la debutul lui 2019 a fost să demarez „în trombă” cu cele mai recente apariții editoriale ale lui Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. N-a fost să fie așa (deși mint, am înfulecat între timp vreo 80 de pagini din „Pe mâna cui

Alina Purcaru (foto credit: CenaKLUb Tiuk) Știm încă din volumul ei de debut („Rezistență”, Cartea Românească, 2016) că Alina Purcaru nu scrie deloc o poezie ușor accesibilă. Cel mai recent volum al ei, „Indigo”, apărut la Editura Tracus Arte și lansat la Gaudeamus, mi-a lăsat de la început impresia că înaintez pe nisipuri mișcătoare, că

Dificil de prins într-o schemă hermeneutică poezia evanescentă din acest volum al Danielei Luca. „Intermezzo” (Editura Paralela 45, 2017) este a treia carte de poezie a autoarei, după „Întâlnire în alb” (Editura Sitech, Craiova, 2006) și „Insight” (Editura Brumar, Timișoara, 2007). A trecut, așadar, o decadă până la apariția volumului de față, probabil îndelung cumpănită,

Christian Levant (foto credit: Adrian Martalogu, de aici) Am avut uneori, așa cum se întâmplă într-o redacție de ziar, și păreri divergente. Ne-am contrazis ca doi oameni care își cunosc bine posibilitățile și care pot plusa, la masa de poker pe care se schițează ideea unui articol, fără să joace vreodată la cacealma. Plăcerea jocului

Mormântul lui Daniel Turcea de la Mănăstirea Cernica Am pornit la drum ca să fac reportajul într-o zi neguroasă de februarie, în 2015. Nu eram prea încrezător, în principal din cauză că știam puține lucruri despre Daniel Turcea. Poetul murise în 1979, iar informațiile din spațiul public erau destul de precare pentru a face mai

Foto credit: Asociația Tipografilor Transilvania (de aici) Am aflat și eu, ca toată lumea, că a murit Amos Oz. De când facebook a devenit (și) un fel de obituar era imposibil să ratez o astfel de știre. Întâmplător, nu m-am apropiat deloc de opera marelui scriitor israelian. Nu știu dacă asta mă face mai incult

Mai sunt trei zile din 2018 și, inevitabil, trebuie să dau și eu în mania concluziilor taxinomice, a bilanțurilor festive și a fervorilor laudative de sfârșit de an. Am făcut-o deja amintind de lecturile de peste an (dar și de cele care mă țin captiv în acest final de decembrie cu vreme care te îmbie