Mariana Codruț, „Femeia care nu se mai uită la cer”, Editura Cartier, 2026, 185 de pagini, broșată, colecția Rotonda (coord. Emilian Galaicu-Păun).
Puteți comanda cartea de aici: https://tinyurl.com/mrxh8rzp
„Despre ideea diferenței, a imposibilității comunicării dar și, ca supratemă, despre despărțirea (relativă) de lume scrie Mariana Codruț în volumul Femeia care nu se mai uită la cer. E mult de brodat aici în vremi ale nimicului și mai ales ale unui foarte prost mascat anticomunism care încă mai bântuie literatura română, însă prozele ei evită tema cu grație și rămân în ceea ce în linii mari putem numi umanism. Lumea e așa cum e și nu istoria, la rândul său discurs, o va schimba.
E o carte stranie, îți dă senzația de irealitate, de altă lume, generată de simpla poziționare în spațiul literar. Uneori, asta se întâmplă : literatura modifică realitatea în moduri imperceptibile și o transpune într-un soi de spațiu magic neprecizat pe care îl numim povestire, dar căruia ar trebui să-i găsim alt nume.
Refuzând să-și politizeze textele, Mariana Codruț scrie despre noi. Și asta e minunat.” (Cristian FULAȘ)
„Citești proza scurtă a Marianei Codruț ca să cunoști oameni. Ai de la început sentimentul acut că îi știi de-o viață, și totuși secvența pe care scriitoarea o șlefuiește preț de câteva pagini e de fiecare dată o surpriză, în sens uman și în sens literar.
„Mirosea a mâncare caldă și a rufe geruite” în apartamentul unui șofer și al unei bucătărese cu trei copii. O flanea de bărbat, smulsă de vânt din balconul de deasupra, ajunge la ei. Mariana Codruț ne introduce incognito în casa oamenilor, vorbele și gesturile lor devin ale noastre, fără să știm încotro vor duce. Îți stă inima o clipă și duioșia răsare când nu te aștepți.
Toată galeria de personaje din volumul de povestiri Femeia care nu se mai uită la cer arată o mare empatie, dar, în mod paradoxal, și o detașare de… entomolog, care își urmărește ființele sub o lupă fină, calibrată cu acuitate psihologică și un nemaipomenit simț al limbii.” (Cristina HERMEZIU)
Mariana CODRUȚ (n. 1956) este absolventă a Facultăţii de filologie, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. Trăieşte în Iaşi. A publicat opt volume de poezii, printre care Măceşul din magazia de lemne (debut, Junimea, 1982), Tabieturile nopţii de vară (Cartea Românească, 1989), Existenţă acută (CR, 1994), Hiatus (Paralela 45, 2015), Pulsul un poate fi minimalist (ed. Paralela 45, 2019). De asemeni, semnează trei cărţi de proză editate de Polirom (debutînd cu romanul Casa cu storuri galbene, 1997), una de publicistică (Românul imparţial, ed. Dacia XXI, 2011), şi traducerea lucrării lui J. Piaget, Reprezentarea lumii la copil (Cartier, 2005). Cărţile ei au fost nominalizate la diverse premii importante, unele au fost premiate. Obţine Premiul Spiegelungen pentru proză scurtă pe anul 2020 la concursul „Microlite: dincolo de Celan”, organizat de Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas al Universităţii Ludwig-Maximilian din München. Tot în 2020, pentru volumul Pulsul nu poate fi minimalist, nominalizat şi el la multe premii, primeşte, printre altele, premiul „Cartea de poezie a anului”, acordat de Asociaţia Română a Creatorilor Culturali şi Artiştilor. Autoarea e prezentă cu poezii şi proze în antologii precum: 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, Nemira, 2017, coord. Marius Chivu & Radu Vancu; Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart, Druckhaus Galrev, 1998, coord. Dieter Schlesak; Compagne di viaggio, Sandro Teti editore, Roma, 2011, coord. Dan Lungu şi Radu Pavel Gheo; Einladung nach Rumänien: Klassische und moderne Erzählungen, Noack & Block, 2016, coord. Elsa Lüder; Le blues roumain, athologie et traductions de Radu Bata, Editions Unicité, 2020, 2021, Franţa ş.a.
