„Viața mea în 1984”, de Gelu Diaconu, Editura Litera, 2024, 256 de pagini, broșată, colecția Pantazi (coord. Cosmin Perța).
Puteți comanda cartea la un preț special aici: https://tinyurl.com/4xm3d9ff

„Memoria lumii se păstrează prin poveștile spuse de oameni. Viaţa mea în 1984 e una dintre aceste povești care vor rămâne în timp să le spună și generaţiilor viitoare cum a fost viaţa oamenilor obișnuiţi sub comunism. Iar Gelu Diaconu e un povestaș care scrie istoria împreună cu noi. De neratat.” Cristian Fulaș
„Am să mă-ntorc bărbat! Așa te întorci din armată: bărbat cu sindrom posttraumatic, proiectat pe fundalul sumbru al anilor ’80, în plin comunism, în plină penurie de orice mijloace de trai. Un roman percutant, un prozator care își poartă cu mână sigură protagonistul de la un capăt la altul al distopicului an 1984.”Ștefania Mihalache
«Un roman alert, „spus“ parcă dintr-o suflare, în care se pune sub lentile măritoare viaţa unui tânăr din București care, în orwellianul an 1984, trebuie să-și găsească o slujbă, o iubire, o casă, un rost. Comunism recuperat la firul ierbii, amintiri din armată, atmosferă cu tușe subtile și un erou atașant care te poartă cu el de-a lungul a tot felul de întâmplări, unele mai pline de suspans ca altele.» Ioana Nicolaie
