N-am dormit prea bine azi-noapte și m-am trezit cu un sentiment neclar, ceva care pendula între starea de oboseală și dezamăgirea că, undeva într-un vis, n-am reușit să rezolv un anumit lucru și, neducându-mă într-un loc unde trebuia neapărat să fiu, am rănit orgoliile unor oameni.
Visul s-a destrămat, nu mai rețin mare lucru din el, decât poate senzația aia de vinovăție care și ea se va destrăma, chiar dacă în viața reală a existat de atâtea ori. A rămas gândul ăsta persistent la orgolii, la situații complicate, la bârfe nejustificate, la minciună & nevoia de a lămuri lucrurile, mai ales că în poveștile astea la fel de neclare pot fi implicați oameni la care ținem, de care ne pasă cu adevărat.
M-am dus către „zgârie-norii” de cărți, aliniați ca niște clădiri neregulate pe lângă pereții sufrageriei, și am dat peste volumul ăsta, intitulat „Frig” (poate și fiindcă afară e cu adevărat frig – când l-am scos pe Mr. Peanut îmi ieșeau aburi din gură), în care se găsește corespondența dintre Aurel Dumitrașcu & Adrian Alui Gheorghe (apărut la Editura Conta în 2008).
Am deschis cartea la întâmplare, neavând nici cea mai vagă idee despre ce o să scriu azi (exceptând gândul ăla referitor la orgolii & so on) și uite peste ce am dat! O scrisoare a lui Aurel către Adrian, expediată din Borca și scrisă pe 21 octombrie 1981.
Am prostul obicei de a mă întreba, când dau peste astfel de datări, ce făceam eu în ziua aia. În vara lui 1981 terminasem liceul, iar apoi, după ce am ratat examenul la facultate, m-am angajat la faimoasa Întreprindere Vulcan. Țin minte că a fost o toamnă destul de friguroasă. Plecam dimineața la 5.30 ca să pot ajunge la 6.30 la program.
Încă nu aveam o geacă de toamnă, iar colegii mă întrebau dacă nu mi-e frig îmbrăcat așa subțire. Îmi era, firește, dar n-aveam încotro. Simt și acum, după ce am citit scrisoarea asta, tot un fel de frig. De altă natură, cum ar spune Nicolae Prelipceanu.
«Bună, Adriane!
În sfârșit revii! Acum am sentimentul, după câte-mi spui, că există oameni foarte deranjați de faptul că noi doi suntem foarte prieteni. Pentru că ce explicații să mai găsesc!?
Vom clarifica totul! Iată ce se-ntâmplă când nu ne vedem prea mult timp!
Îl vom suna împreună pe d-l Ulici pentru a-l întreba când anume, în ce scrisoare am făcut vreo afirmație la adresa ta (și-ncă cum!!), e vorba de afirmații calomnioase, de necatalogat – cum bine spui.
Îl vom suna împreună pe d-l Ion Gheorghe pentru a-l întreba de asemenea ce am spus rău de tine (culmea, chiar lui!?).
Te rog în numele prieteniei noastre să spui deschis cine este acel cineva căruia i-aș fi scris că antologia lui Ulici e „neserioasă” dacă au texte acolo „până și…” (îmi închipui că te referi la afirmații contre-toi!)!
Trebuie să ne întâlnim neapărat și să vorbim!
Te rog însă, pentru că știi foarte bine cum sunt, ai curajul să le spui deschis celor care (fantastic!) mă blamează și-mi pun în spate afirmații pe care n-aș fi putut să le fac, numai atât: „Nu, Aurel nu face așa ceva! N-aveți dreptate!”. Vom lămuri curând lucrurile și „apărându-mă” vei constata că nu greșești.
În aceste rânduri nu mă refer la Daniel – despre modul lui de a „scrie” i-am comunicat personal cui anume i-am vorbit și ce anume am vorbit!
Poate că era nevoie de acest clinci pentru a ști mai bine cât de prieteni suntem! Te rog însă, din nou, nu le mai permite „filozofilor” să spună vrute și nevrute pe seama mea, pentru că știi bine cum sunt! Și știi bine că dacă am să-ți reproșez ceva ți-o spun numai ție, nimănui altcuiva!
D-l Ulici contrariat! De ce? Important e că a primit scrisoarea mea! Îi spusesem clar și cu decență ce-am avut de spus: pentru că nu mă putea irita faptul că nu m-a băgat în culegerea lui (un critic e liber să judece cum crede; și mai ales: „viitorul meu în poezie” nu e animat de apariția sau neapariția într-o culegere!), ci numai faptul că în Maramureș spunea una, de față cu oameni care pot spune oricând că am dreptate, iar la telefon, târziu – spune alta!
După ce ne întâlnim (inclusiv cu cei „de la județ” pe care i-am sunat!) – îi voi scrie din nou. Și tot cu bun-simț. Pentru că-l stimez! Pentru că l-am citit și l-am crezut deseori. N-are decât să-i displac. Asta nu are importanță. Și eu știu bine acest lucru. Toți vom avea parte și de critici care nu ne agreează!
Fii sigur, te rog, că nu am vorbit nimic aiurea de tine în scrisoarea lui Ulici, e un lucru pe care nu mi l-aș fi permis! Să sperăm că n-a aruncat scrisoarea la coș. Sau că e loial oricum!
Dacă nu pleci la Sighet (deși ar fi fain să te duci și tu acolo în toamna aceasta prea-frumoasă! – de aceea și cam inconsistentă) – așteaptă-mă duminică în P. Neamț! Neapărat!
Mâine la prânz plec spre P. Neamț. Stau în P.N. și vineri dimineața, pentru a trece pe la Raveca. Spre Iași plec în preajma prânzului. În Iași trebuie să fiu la 16.
Toate cele bune
Aurel
P.S. – Mulțumesc pentru Ziedonis!
Aurel
P.S.2 – Salutări de la Corinne Boudelieque!
A.»
gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/
