«O nouă ultimă zi începe înainte de Crăciunul lui 2011, la douăsprezece trecute fix, și se încheie puțin după intrarea în 2013. Anul 2012 devine „cronotopul metaleptic” al unei cărți în care nu se întîmplă, seinfeldian și flaubertian, (mai) nimic, exceptînd „catalogul mișcărilor zilnice” ale protagonistului, adică diverse tribulații de cuplu, boli, convalescențe, telefoane, filme, surfing pe net și zappinguri la televizor, deambulări fie strict domestice, fie prin Paris sau aiurea, călătorii cu avionul dinspre Franța spre România și viceversa, relația cu mama rezidentă la un cămin de bătrîni din țară, întîlniri pasagere cu amicii ș.a.; mișcări „transcrise” în fluxul și refluxul lor interior, de la limita inarticulabilului – cu ezitări și blancuri – la locvacitate, prin filtre autoironice sau fără distanță, patetic, pe pragul ultimei respirații, într-un registru stilistic și existențial întins de la vulgaritate la poezie. Totul în contextul evenimentelor și nonevenimentelor din lumea exterioară: alegerile prezidențiale din Franța cîștigate de Hollande, sărbători laice și religioase, „puciul” uselist de la noi, suspendarea lui Traian Băsescu, interimatul lui Crin Antonescu, referendumul în urma căruia președintele s-a întors la Cotroceni, apocalipsa mayașă etc. Limitele dintre spațiul ficțional și cel real sînt depășite în ambele direcții, realitatea dînd încă de pe-atunci semne că se pregătește să bată ficțiunea – iar astăzi nu chiar asta se-ntîmplă, într-un „time out of joint”, chiar dacă unora nu le vine-a crede și își închipuie că ne aflăm „în cea mai bună dintre lumile posibile”? Fiecare zi, așadar, ca o nouă ultimă zi… O zi mai lungă decît un veac de singurătate.»
O. Nimigean (n. 19 iulie 1962, Năsăud) a publicat poezie: Scrieri alese, Editura Pan, 1992; Week-end printre mutanți, Editura Pan, 1993; Adio, adio, dragi poezii, Editura Outopos, 1999; Planeta zero, Editura Junimea, 2001; Nicolina Blues, Editura Cartea Românească, 2007, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania și Mișcarea literară, nominalizare la premiul revistei Cuvîntul și premiul Uniunii Scriitorilor din România; Nanabozo, Editura Cartea Românească, 2014; Nu-ți garantează nimeni nimic, antologie, Casa de editură Max Blecher, 2014; p tlkmnd alba ai btn d POWER, Editura Cartier, 2023; proză: Mortido, Editura Pan, 2003, Editura Polirom, 2013; Rădăcina de bucsau, Editura Polirom, 2010, 2015, premiul USR Sibiu, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania și Tiuk!, Premiul Național pentru Roman, Alba Iulia; critică și publicistică: Inerții de tranziție, altruisme & bahluviuni literare, feat Flori Stănescu, Editura Vremea, 2006; O ureche de om pe o spinare de șoarece, Editura Polirom, 2020. Este coautor la Cartea roz a comunismului, Editura T, 2004, și la Dicționarul limbajului poetic eminescian, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005. A fost selectat în numeroase antologii din țară și din străinătate. Traduceri: H.I. Marrou, Teologia istoriei, Editura Institutul European, 1995 (împreună cu Gina Nimigean); Yves Agnes, Introducere în jurnalism, Editura Polirom, 2011; Simone Weil, Înrădăcinarea, Editura Polirom, 2018; André Breton, Iubirea nebună, Editura Polirom, 2019; Philippe Muray, Imperiul Binelui, Editura Cartier, 2020; Mohamed Mbougar Sarr, Cea mai tainică amintire a oamenilor, Editura Pandora M, 2022.
FRAGMENT
Unu fără şaişpe. Leoarcă. De la glandă sau de la căldură? Şi, şi. Am bifat douăşdouă de puncte. Dar fără dramatisme. Le‑am avut cu şase‑ntrebări înainte de final. Întrebări care nu mi‑au mai apărut niciodată în testele de pe net. Proba decisivă, abia‑n septembrie, pe douăşcinci. Nu se poate mai devreme. Cică‑i totul plin. Sigur, o intervenţie, şi mi s‑ar face loc şi săptămîna viitoare, dar nu‑i cazul. Şi mîine, ce săptămîna viitoare?! Nu vreau să apelez nici la, nici la, nici la. Prefer să nu. Don Liviote, bărbatul marilor principii! Etalonul echităţii! Don Liviote, antibalcanicul balcîz. Justiţiarul mofluz. Don Liviote, zis şi „Codul lui Hamumurabi“! Savonarola de Căcaina! Blanc. Deci septembrie. „Dancin’ in September…“ „Try to remember the kind of September.“ Blanc. Ce etuvă apartamentul ăsta! Blanc. Mama lui Psoi Statîci a cerut părerea unui specialist, i‑a interpretat rezultatele. Între timp, s‑a interesat şi Psoi. Nimic grav. Nişte cicatrici, de la traumatisme foarte vechi. Ai lui Psoi au plecat la gară. De data asta au plecat. Curge apa pe mine. De la căldură, de la glandă. Am sunat de cîteva ori la Castel, mama nu mai pare aşa de agitată. Demonii şi toxinele ei. Va fi foarte greu de făcut faţă, o să te cam sece, dom’ Liviu. O să mă cam sece, deja mă… Credem neputinţei omeneşti. Dacă nu se precipită lucrurile între timp… Ce‑i asta? Mîna stîngă, îmi tremură mîna stîngă. Mărunt. Blanc. Tremură, deci mă uit la ea cum tremură, n‑am ce‑i face. Blanc. Tremură mărunt. Blanc. S‑a potolit. Blanc. Ce‑a fost asta? Blanc. Referendum, mitinguri, fierbere socială. Mămăliga nu explodează, dar împroaşcă… Blanc. Nu mai tremură. Deci s‑a potolit. Blanc. Oare? Blanc. A‑nceput din senin, s‑a oprit din senin. Blanc. De la glandă? Blanc. Să zicem că şi de la glandă. Blanc. USL‑ul. Blanc. Limbaju’ ăla de securişti, se‑amestecă‑n el discursul naţionalist à la Ceauşescu şi‑apelul demagogic la democraţie, europeism, drepturile omului. Pretenţia de‑a reprezenta interesul general. Filantropia din buzunarul statului, adică dintr‑al dumitale, plătitor de impozite Manoilescu T. Liviu. Dar şi, în zvîcuri becalioate de fală, din buzunarul propriu. „Potlatch“ la tot cartieru’, fără număr, fără număr, fără număr. Gigi, vreau să zic, marele Evergetorix. Evergetodacorix… Blagonoseţul! Baronii…, ăştia niciun sfanţ, „tombole numeroase, de valoare mică“. Traficul de influenţă ca o a doua natură. Acuza de persecuţie politică la ameninţarea în justiţie. Achitarea. Uneori, de ochii lumii, condamnarea. Eminenţele cenuşii de pe aşa‑zisele linii moarte. Reabilitarea. Totuşi, sînt relativ liniştit. Asta‑i bine, dom’ Liviu, asta‑i bine, deşi dă‑mi voie să nu te cred. Nu te‑apucă tremuriciul de liniştit ce eşti. Nu, dar mi‑a trecut. Blanc. Nu mai tremură. Blanc. Doar puţin, dacă‑ncordez muşchii. Blanc. „Să vindeci pe robul Tău de toată fierbinţeala, de erizipel, durerea dinţilor, durerea de ochi, boala nervilor şi de toate soiurile de fierbinţeli ale trupului!“ Blanc. Şi de tremurici! Blanc. La‑ntoarcere, autobuzul era în staţie. Porcul de şofer m‑a lăsat să alerg pînă la uşă, curgeau apele pe mine, tot de la căldură, tot de la glandă, şi‑a demarat închizîndu‑mi uşa‑n nas. Muie! Multă muie! Muy muie! Muie siempre! Un moş c‑o mustofleoancă albă, pe oală, s‑a băgat netam‑nesam în vorbă. „Pe Ceauşescu‑l durea de ţara asta! A fost cu‑adevărat patriot! Ştii cine‑a fost tartoru’ care‑a distrus România?“ M‑aşteptam să‑l înjure pe Băsescu, am zis deci „Băsescu?“. „Noo! Băşinescu‑i golan, dar se pricepe la politică. Chioru‑i animală politică! Tartoru’ a fost Iliescu! A distrus ţara. Ar trebui ars în acid! Să‑l bagi încet cu coaiele‑n acid sulfuric!“ Fie, dacă zice poporul! Vax populi, vax dei! Unii vor să‑i scoată ochiul lui Băxe, alţii să‑l ardă la fudulii pe Iliescu. Voinţa adunării, stimabile! „Wille und Wunsch!“ Am traversat strada spre staţia de tramvai, tramvaiele trec mai frecvent decît autobuzele şi mai cădea şi ceva umbră. Lume pestriţă. O tipă despletită, mărunţică, într‑un fîş flenduri, c‑o pungă de plastic în mînă, a început să vocifereze, să‑njure. Răcnea. „Sînt nebună! Sînt nebună! Sînt nebună! Vin de la Socola!“ Oamenii se uitau ba în sus, ba în jos, ba după tramvai, ba undeva foarte, foarte, dar foarte departe. Femeia a scos nişte hîrtii din pungă, o foaie despre care pretindea că e biletul de externare. S‑a preumblat cu ea pe sub nasurile noastre. Şi cu buletinul. Duhnea. „Mă numesc Maria Gheorghe şi sînt nebună! Şi voi sînteţi nebuni!“ Nu i‑a dat nimeni niciun ban. Nici tu. De fapt, nici n‑a cerut explicit, doar îşi declina identitatea. A luat‑o nervoasă pe trotuar, păşea smucit, gesticulînd: „Toţi sînteţi nebuni! Să vă ia dracu’ pe toţi! Să vă fută dracu’ în gură pe toţi! Să nu se mai găsească din voi nici de analize!“.
