Spuneam cândva, pe Gelu Diaconu`s Library, că Robert Șerban este unul dintre cei mai cumsecade oameni pe care-i cunosc. Pe lângă faptul că este un poet foarte bun, Robert completează această calitate cu o altă varietate de bunătate, cea umană, care îi vine ca o mănușă. Deși în viața fiecăruia dintre noi se mai strecoară, din când în când, și penumbrele, nu-l pot vedea pe Robert altfel decât jovial, amabil și prietenește seducător.
De aceea, azi, de ziua ta, dragă Robert, îți doresc, pe lângă toate cele care se cuvin într-o astfel de împrejurare, să rămâi mereu așa cum ești. E calitatea ta cea mai valoroasă și nu-mi pot închipui, indiferent de situație, un Robert Șerban altfel decât tonic și cuceritor. Îți mai doresc, în aceeași notă, să cucerești mereu noi teritorii ale poeziei, fiindcă este mediul care ți se potrivește cel mai bine. La mulți ani!
Și, fiindcă tot am pomenit de poezie, am să reproduc aici opinia lui Octavian Soviany de pe coperta a IV-a a recentului volum „Tehnici de camuflaj”, apărut la editura Tracus Arte, precum și unul dintre poemele mele favorite.
„Refuzându-și efuziunile patetice, mizând pe o simplitate aproape ascetică, pendulând uneori între tandrețe și ironie, Robert Șerban scrie mici «tablete de înțelepciune», în care lirismul e bine disimulat în spatele notației în aparență prozaice. Poemul pornește de la micile experiențe de viață, de la anecdota domestică și devine pe nesimțite fabulă existențială, căpătând surprinzătoare virtuți sapiențiale. Poetul e original pentru că nu caută originalitatea cu orice preț, nu e nici mizerabilist, nici deprimist, e… Robert Șerban.”
Bătrânii poeți
sunt poeți
care se micesc
de la lună la lună
de la an la an
în timp ce urcă în vârstă
și așa cum ei se împuținează
poezia lor ia
treptat treptat
în greutate
deși au tot mai puține cuvinte
versuri tot mai scurte
cărțile lor subțiri
la fel de subțiri ca la începuturi
te îndoaie
te cocoșează
și trebuie să le prinzi ca lumea
și să le ții bine
strâns
cu ambele mâini
să nu-ți scape
când citești
pare că tu însuți te îngreunezi
și parcă tălpile tale apasă din ce în ce mai tare
mai puternic
în locul acela
sunt poeți din care
odată cu vârsta
poezia începe să tragă
ca dintr-o perfuzie
iar în vreme ce se golesc
și se strâng în ei
ca fructele uitate în soare
poezia lor se face dură
se oțelește
iar cu fiecare cuvânt lipsă
cu fiecare vers dispărut
cu fiecare strofă chiuretată
e mai tăioasă și mai grea
tot mai tăioasă și tot mai grea
mai ucigătoare decât bătrânețea
gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/
