Editura Tracus Arte ne anunță sosirea de la tipar a două noi titluri.
Oameni și nisipuri, roman cu care debutează Ruxandra Manea
„Oameni și nisipuri este un debut de excepție care face dovada unei depline maturități de prozator. Atmosfera României profunde se concentrează într-o așezare rurală cu nume premonitoriu, dând tonul unei desfășurări narative sofisticate și, deopotrivă, sugestive: Nisipuri. Oamenii din satul Nisipuri sunt pândiți, copleșiți și, într-un târziu, chiar uciși de detaliul fantastic-magic al poveștii, extrem de ingenios manevrat: valurile și furtunile de nisip anunțate, în răstimpuri, la radio. Aura fantastică a furtunilor de nisip devine viabilă în atmosfera satului dobrogean din centrul romanului. De la Marin Preda încoace, a fost tot mai greu la noi să se scrie roman cu țărani care să aspire la autenticitate. Mi se pare un act de curaj că Ruxandra Manea încearcă și reușește, prin Oameni și nisipuri, zugrăvirea unei fresce a României profunde, cu specificul ei care, pe măsură ce se adâncește, geografic și sociologic, este tot mai slab reprezentată literar.” Radu Aldulescu
Sincope, de Bogdan Varvari
„Nefericirea nu se naște din realitatea însăși a devenirii, ci din împotrivirea la devenire. Altfel spus: suntem nefericiți nu pentru că lucrurile trec, ci pentru că nu știm să le lăsăm să treacă.
Există momente în care simți că te afli foarte aproape de acel adevăr care ar putea să clarifice
definitiv raporturile dintre tine și propria ta viață, că l-ai încercuit, că mai e nevoie de o ultimă
sforțare pentru a-l captura. Doar că la capătul acestei ultime sforțări, acolo unde ar fi trebuit să te aștepte adevărul căutat, nu găsești decât o și mai mare nevoie de el, o și mai dureroasă absență. Crezi atunci că ultima sforțare nu a fost de fapt ultima, că abia următoarea se va dovedi decisivă și mântuitoare. Așa că mergi mai departe, uneori năpustindu-te, alteori de-abia târându-te, sperând și deznădăjduind, fiind tot mai absorbit de căutarea în sine și tot mai puțin preocupat de finalitatea ei, uitând până la urmă și ce cauți, și cine e acela din tine care continuă să caute. Când ești tânăr, îți face plăcere să te recunoști în lume, să te recunoști în cât mai multe din cele ce sunt. Apoi, pe măsură ce te saturi de tine, te saturi și de lume: începi să cauți diferențele, distanța, neasemănarea. Deși încă prezent, râvnești la o mare absență, la o decisivă eliberare de servituțile ființei. Ca un melc care s-ar retrage în cochilia sa spre a nu mai ieși de acolo niciodată, te retragi și tu, treptat, în viitorul tău cadavru.” Bogdan Varvari
