Nici n-am revenit bine în lume că am și bifat al treilea eveniment al începutului de toamnă, ca reporter, se înțelege. De data asta am revenit la Librăria Humanitas de la Cișmigiu pentru a asista, discret cum mi-e felul, la lansarea romanului „Rupturi”, de George C. Dumitru, apărut anul acesta la Editura Polirom. Alături de George s-au aflat prozatorul Bogdan Răileanu și tânărul & talentatul critic literar și publicist Victor Cobuz.
Frapant pentru mine a fost faptul că doar cu câteva minute înainte de începerea evenimentului sala era goală. Am schimbat câteva vorbe cu George și i-am bâlbâit ceva de felul „stai liniștit, că o să vină lumea”, iar el mi-a răspuns, mirat că librarii umpluseră cu scaune spațiul de lansare, cu o tipică precizie de IT-ist că „s-ar putea și să nu vină”. Totuși, în fața librăriei era ceva agitație, astfel că, aș zice printr-o minune, la ora 19.00 toate locurile erau ocupate.
M-am văzut cu Cristian Fulaș, care căuta, trecând de la un stand la altul cu un fel de nerăbdare histrionică, un volum de convorbiri între Mario Vargas Llosa și Gabriel García Márquez (Mario Vargas Llosa, Gabriel García Márquez, Două singurătăți. Despre roman în America Latină, Editura Humanitas Fiction, 2022, traducere de Tudora Șandru Mehedinți) – iar când l-a găsit mi l-a arătat victorios. I-am recomandat insistent cel mai recent volum publicat de António Lobo Antunes la Humanitas Fiction, Lunga scurtime a vieții (traducere de Dinu Flămând), însă a făcut un gest echivoc și s-a dus să inspecteze în continuare standurile cu cărți în căutarea autorilor români.
M-am salutat, firește, cu Bogdan Răileanu și cu Victor Cobuz, am schimbat câteva vorbe cu Radu Găvan, l-am văzut în mulțime și pe Remus Boldea, pesemne că au mai fost și alții, le cer scuze pentru atenția mea distributivă foarte precară, sper că mă vor înțelege dacă vor citi, întâmplător, aceste rânduri.
Dialogul autorului cu invitații (moderator a fost Victor Cobuz) a fost unul viu, iar „spațiul de emisie” a fost umplut cu ușurință, mai ales că spre final au venit și câteva foarte interesante întrebări din public, la care George a răspuns cu aceeași metodică răbdare.
Iată și câteva pasaje din acest „trialog”:
George C. Dumitru
„Scriam la Fericire (Editura Polirom, 2022 – n.r.) și în timp ce o terminam îmi dădeam seama că n-am terminat să spun tot ce-am avut de spus. Cam așa a început ideea cu Rupturi. Tot atunci mi-am dat seama că este o continuitate în tema principală a celor trei cărți. E tema ratării, într-un fel, și m-am gândit să fac un ciclu de cărți cu o temă comună sau cu un cumul de teme la care eu mai lucrez: relația dintre adulți și copii-adolescenți, relația cu societatea, clasa de mijloc… Sunt teme comune în cele trei cărți și de-asta i-am spus „un fel de trilogie”. E impropriu spus, pentru că nu există o continuitate etică, nu e o poveste care continuă, nu sunt personaje comune, e mai degrabă un ciclu, într-un fel. Cartea cu Emilian (… și toate zilele de azi, Editura Humanitas, 2021), cum îmi place mie să-i spun, a fost prima. Atunci nu aveam în minte trilogia respectivă. După ce am terminat-o mi-am amintit de ea în Fericire și acolo am simțit că ar fi nevoie de mai mult.”
Bogdan Răileanu (adresându-i-se lui George)
„Cartea asta mi-a dat diverse sentimente, ca să zic așa, o amestecătură de sentimente, în sensul în care am început-o și am avut senzația că asist la o serie de clișee pe care le identificaseși în cartier și că se suprapuneau peste ce se întâmplă în societate cu generația asta de oameni care au 40 de ani și copii adolescenți sau spre adolescență. Pe măsură ce înaintam și observam cum te lipești de fiecare personaj cu care intră Daniel în contact și brusc îl iei și îl transformi – adică îl transcrii, iei fiecare personaj și îl izolezi foarte bine și spui ceva despre el și creezi în felul ăsta un basorelief, ca să zic așa, în care vedem o luptă. E cam ca pe Columna lui Traian pe care sunt scene din luptele dacilor cu romanii. Așa sunt și aici: tot felul de scene care există în interiorul personajelor, iar tu te-ai fixat pe ce este mai important în legătură cu aceste personaje. Asta mi s-a părut foarte interesant. A fost un efort care arată un talent deosebit.”
Victor Cobuz (către George)
„Vreau să fac o remarcă, George: în cărțile tale personajele nu prea scapă ușor, indiferent că-s personaje principale, sunt acolo, bine privite, analizate, puse la colț, mă rog, cu distanța necesară. Mi-a plăcut secvența când Daniel merge la părinții săi și îi vizitează și am simțit acolo un soi de blândețe și căldură, deși există diferențe de generații, de mentalitate între el și băieții săi. Sunt și ei, nu judecați, dar, mă rog, trecuți prin colimatorul și prin analiza feroce a lui Daniel, dar diferența este că sunt priviți cu un soi de căldură și chiar un soi de admirație pentru felul în care ei au reușit să evite poate niște capcane în care generația lui Daniel pare că pică destul de des. Mi s-a părut, hai să nu zic o schimbare binevenită, dar o diferență față de cum sunt alte personaje privite.”
Dacă ar fi să trag o scurtă concluzie, aș zice că a fost o seară reușită datorită faptului că s-a evitat obișnuitul formalism al unui astfel de eveniment care adesea nu trece de morga prezentării oficiale. De data asta a fost o întâlnire între prieteni, o șuetă amicală și nu a existat aerul ăla paradigmatic care ne spune că „trebuie să facem lucrurile ca la carte” sau, mai rău, atmosfera soporifică din timpul lansărilor care pornesc de la ideea că „trebuie s-o facem și pe-asta”. Nu, a fost o soirée, o șuetă cu atât mai plăcută cu cât s-a vorbit deschis despre o carte, despre literatură și despre relații problematice dintre oameni și generații. Nu am cartea lui George deocamdată, însă promit că de îndată ce o voi avea o voi citi cu aceeași curiozitate pe care am avut-o la precedentele. Și cu aceeași plăcere, îmi permit să anticipez.
