Ștefan Tudor Baciu nu este o prezență nouă la Poșta redacției. De această dată, ne trimite un grupaj dintr-un volum în pregătire. Dacă ar exista o categorie formală numită pasteluri urbane postumane, probabil că textele prezente s-ar încadra foarte bine aici. Orașul nu mai este doar un mediu care înconjoară umanul, ci un mediu care-I oferă instrumente cu care să-și completeze morfologia. Așa, pe străzi ajunge să bântuie o ființă postumană. Sau, mai bine zis, cu străzile, taxiurile, blocurile și vitrinele în ea, asimilate în propria existent fizică și psihică. Un oraș care amintește de vremurile poetice ale lui Cărtărescu, doar că aici elementele urbanului nu sunt delimitări ale viziunii tranzitive, ci piese noi, de adăugat în corp. La rândul lor, stațiile de metrou, de exemplu, respiră psihismul individului. Elementele naturale mutează sub acțiunea transmițătorilor neuronali excitați/scurtcircuitați. Ființele mitice se redefinesc și ele: pot să fie și grifonii, dar și motanul casei poate deveni o astfel de ființă. O picătură de expresionism reinterpretat și o tușă de suprarealism par să facă parte din rama acestor texte în care umanul și obiectualul sunt forțate să co-ființeze, iar întâlnirea dintre ele este una dintre cele mai îngrijorătoare.
Ce ne (mai) spune despre el: Ștefan Tudor Baciu (n. 2004, Iași), student la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A debutat cu poezie în revista „Zona Literară”, publicând ulterior și în „Planeta Babel”, „Timpul”, „Noise Poetry”, „O mie de semne…”, „Steaua”, „Tribuna”, „Matca Literară”. Este prezent în antologia „Poemele izolării”, Editura Muzeelor Literare Iași, 2022. A obținut premiul revistei „Ateneu”, la a XLI-a ediție a Concursului Național de Poezie „Porni Luceafărul…”. A participat la mai multe lecturi colective ale Atelierului de lectură Junimea XXI și la Noaptea Albă a Poeziei organizată în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Are cronică permanentă în revista „Convorbiri literare” și pregătește un volum de poezie.
seara târziu grifonii
se ascund în ficusul din casa scării
trotinetele merg singure pe străzi
manechinele din vitrine chicotesc malefic
în astfel de momente
o las pe Giulia să doarmă
scot capul pe fereastră
și văd aurora boreală
blocurile distruse de grifoni
ascult câinii cum latră
avioanele cum decolează
în răcoarea nopții cerul
îmi varsă-n gură constelații
mahmureală
am un motan imens și care mă urăște
noaptea urcă pe Bloc și vânează ozn-uri
mi le lasă frumos la marginea patului
să mă ridic mahmur și să le calc
sub tălpi pocnesc a pustiu zilele trecute
m-am împiedicat și am dat cu capul de un colț
am rămas așa mult și bine
la trezire ceasul tic gata cu politica tac
tic gata cu tomografia (tac)ă-ți naibii acele
în oglinda din baie-mi reașez geometriile
în cadă motanul merge pe apă s-a și răcit
de zici că-i lichid encefalic numai bine
mă pun la murat și-mi ling sprâncenele
conturul lor de foarfece-mi taie gâtul
rostogol pe covor căpățâna zâmbitoare
acum jucăria preferată a mâței
m-a luat și m-a încolăcit ca pe
un adevărat și iubitor stăpân
socializare
în seara de revelion mă bag
în cutia cu pantofi mă leg fedeleș
cu șireturi mă răsucesc în cremă
fac băi cu aburi e minunat
aici trag aer în piept și-mi ascult prietenii
cum pălăvrăgesc cum încearcă
din când în când să mă găsească
mai ies uneori să trag o țigară
picior peste picior pe geam
văd pământul înghețat
și chelbos ca o gigantică tumoră
în dormitor e liniște
fapt divers
la ore dintr-astea târzii îmi găsesc
fostele gagici făcând băi lungi
în ultimul strop de cola
paradoxal cum sfârcul
mă curentează
și tot el mă împușcă
mai apoi cu viață
între dinți
mă uit la ochiurile de aragaz
și ele la mine
viața-n borcan
după ce te freci de-mi încurci simulacrele
mă uit la claritatea pizdei tale la fel de fine
ca un concept aștept să adormi și ies
pe străzile plouate
o iau la sănătoasa
iar când îmi dau seama că alerg
de fapt într-un borcan uriaș mă întind lângă bordură
mă scufund într-o baltă aici explorez recifuri
și stații pierdute de metrou aud
respirația greoaie a mamei
cam așa m-a găsit taximetristul cu cap de inorog
avea geacă de piele și un dinte de aur
abia ieșise din pușcărie m-a ridicat
și mi-a povestit cum stă treaba-n viață
ne-am înțeles de minune
când mi-a strâns mâna am simțit
că nu voi mai fi niciodată
singur
spre dimineață ajung acasă
mă refugiez între perne te văd
goală cum te învârți prin baie tu
ești superbă îmi aduci cafeaua
și scoți din raftul secret un borcan uriaș
și-l arunci indiferentă printre vase
la spălat
Ștefan Tudor Baciu (n. 2004, Iași), student la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A debutat cu poezie în revista „Zona Literară”, publicând ulterior și în „Planeta Babel”, „Timpul”, „Noise Poetry”, „O mie de semne…”, „Steaua”, „Tribuna”, „Matca Literară”. Este prezent în antologia „Poemele izolării”, Editura Muzeelor Literare Iași, 2022. A obținut premiul revistei „Ateneu”, la a XLI-a ediție a Concursului Național de Poezie „Porni Luceafărul…”. A participat la mai multe lecturi colective ale Atelierului de lectură Junimea XXI și la Noaptea Albă a Poeziei organizată în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Are cronică permanentă în revista „Convorbiri literare” și pregătește un volum de poezie.
