Au fost în ultima vreme la „Poșta redacției” câteva apariții destul de convingătoare, unele incontestabile, dacă vreți, însă foarte puține (sau deloc) postări așa-zis de încurajare. Să-i spune, așadar, bun venit Teodorei Radu, care ne-a trimis un grupaj ceva mai consistent, din care am ales doar două poeme care mi s-au părut ceva mai aproape de ceea ce vrea să transmită cu adevărat. Celelalte au fost ori prea experimentale, ori de-a dreptul copilărești.
Chiar și aici sunt unele excese pur sentimentale (cum ar fi exprimări în genul „îmi pare că de atunci / n-au trecut decât ceva vreme și doruri” sau „castanii de pe Bălcescu nu mai cred/ în august de mult” – mai sunt și altele, destul de evidente, dar vă las să le descoperiți singuri), însă în ciuda acestor, să zicem, involuntare accidente, mi-a plăcut curajul exprimării, dezinvoltura, acel tupeu bun care poate modela în viitor un discurs poetic mult mai concludent.
Deocamdată, așa cum spuneam, este un prim pas, de încurajare, însă aștept mai departe lucruri mult mai consistente, mai compacte, mai spre „ceea ce se scrie acum”, chiar dacă îndemnul ăsta poate părea ciudat, fiindcă în general ar trebui să marșăm pe o altă perspectivă, cam ceva în modul „ceea ce se scrie acum pentru mâine”.
Iată ce ne-a scris Teodora: „Sunt Teodora Radu sau «melcul colibri» și cum în ultimul timp am fost mai mult colibri și mai puțin melc, am simțit să dau un contur acestei efervescențe de „mai mult colibri”. (…) De altfel, am 20 de ani și sunt studentă la Litere, în București, pe Literatură Universală și Comparată. În timpul liber, încă din liceu, îmi place să îmi fac și mai mult timp liber pentru a mă mai juca cu un cuvânt, cu mai multe, cu o poezie într-un final, pe care, eventual, niciodată nu îndrăznesc să o numesc «poezie».”
august
mă întrebi dacă o să mă mai vezi
ești deranjant de tânăr,
deși avem aceeași vârstă.
tot ce-ți răspund e un poate
și doar eu știu că asta înseamnă orice între
nu ți-am reținut numele și oare am închis geamul de la bucătărie?
15 minute mai târziu,
taximetristul mă întreabă dacă
– dau muzica mai încet, domnișoară?
– e în regulă.
mă uit pe geam.
castanii de pe Bălcescu nu mai cred
în august de mult
sau am întomnat eu prea devreme?
– ați spus ceva?
– nimic. **I’ve got a bad disease
But from my brain is where I bleeeeed**
de fapt, m-am răzgândit, puteți închide radioul?
intru în bloc.
descui ușa.
tastez Red Hot Chili Peppers.
fac un duș. mă culc.
ah, cum te numeai?
e abia august. dar, vezi tu, cad frunze.
Gara de Nord
am tren la 3 jumate
vii, da?
singura distanțare socială
care-mi place și de care n-am știut niciodată că am nevoie
e aia de un loc liber în tren,
pe care pot să-mi pun, în sfârșit, gândurile
fără să mă întrebe nimeni dacă-i ocupat.
vine controlorul și eu mereu am mintea plină de întrebări
fără bilet, dar introspecția mea și-a dat demisia de mult.
nu-mi mai ajungea curajul s-o mai plătesc și pe ea.
măcar acum pot să stau și eu lejer în mine, știi?
fără să se plângă nimeni că-i curent între răspunsuri.
ultima oară când ne-am văzut
am băut Unirea, am ars clătitele
și am făcut dragoste.
de atunci n-a trecut cine știe câtă vreme,
doar cine știe câte doruri.
oricum, eu am hotărât să nu mai trag de uși dacă văd,
că-s încuiate,
și nici de oameni, dacă văd că și-au pierdut cheia.
e prostesc, nu crezi?
lose some to win some
chei, oameni. vezi și tu.
nu știu. îmi pare că de atunci
n-au trecut decât ceva vreme și doruri.
încă-mi-amintesc cum ți se ciufulește părul.
de ce râzi?
apropo,
e singura dată când am ocazia să-ți văd sufletul
cu ochiul liber:
încâlcit și cu început de chelie.
să nu te superi dacă-mi încurc degetele prin el cât dormi.
tu nu simți nimic oricum. sau da?
tot ce mă mai ține încă pe loc
e că nu s-a oprit trenul
și că iubirea îmi pune mereu bețe-n roate,
dar hipsterește vorbind, e deep să te uiți pe-un geam
și să-ți imaginezi cum oamenii sunt
o recurență de stâlpi de înaltă tensiune
și să nu știi dacă ei rămân în urmă și doar tu mergi înainte
sau invers.
mi se face greață. am rău de incertitudine de mică.
m-amețește.
tu de ce ziceai că suferi?
așa, intoleranță la apropiere.
mă mai auzi? ești prea departe.
cum spuneam. linia 6.
așteaptă-mă dacă vrei.
bem Unirea, ardem clătitele și facem dragoste.
totuși nu pleca încă. am întârziere.
ca de-obicei.
