Azi citim patru poeme trimise de Cristina Ungureanu. Sunt texte izvorâte din și despre o sensibilitate acutizată, un fel de nevroză a lumii postadevăr. Separări, fragmentări și simulacre neliniștitoare populează poemele, fie că sunt notații cotidiene, fie scenarii de power-nap-uri coșmarești. Un strat puternic de artificial, dat cu glitter, glazurează orice năzuință spre exersarea unei trăiri măcar parțial autentice. Sinele cu asemenea acordaj senzorial nu pare să aibă șanse să atingă această năzuință nici în viață, nici în promisiunea vieții de apoi. Despre acest fel de tristețe sunt versurile Cristinei.
Ce ne spune despre ea: „Mă numesc Cristina Ungureanu. Am absolvit Litere la Iași. Marile mele pasiuni sunt scrisul, psihologia și filmul. Îmi place să văd scrisul ca pe un mijloc de a supraviețui lumii. Sunt pasionată de lumi abstracte, suprarealiste și de oameni care trăiesc visceral. Scriu de când mă cunosc. Prima revistă în care am publicat a fost Luceafărul de Vest, din Timișoara. Apoi au urmat alte reviste: Clubul Artelor, Banchetul, Astralis, România Literară și antologia Venus iese din Retrograd”
Luminol
Ora 01:45
Am ucis-o pe mama.
Corpul ei zace în baie.
Am sufocat-o în cada plină cu apă.
Corpul din fibre din care am ieșit
Se întărește.
Ochii îi sunt închiși,
Nu mă poate privi.
Albastrul ochilor bolnav
Se scurge pe podea
Ca o dâră infinită de luminol,
În căutare
Să mă atingă,
Să mă strige pe nume.
Sunt mama ta.
Nu mă poți ucide.
Exist deja în tine,
În toate capilarele corpului tău.
În tot ce ești
Și în tot ce nu vrei să fii.
Îmi sparg timpanul cu un ac
Să nu-i mai aud respirația
În gândurile mele.
Car grămada de oase
Până la balcon
Și o arunc.
Nu contează.
Nu contează că e mama.
A trebuit s-o omor.
Sirene se aud.
Polițiștii văd că a murit mama.
Îmi pare rău că a murit.
Dar ea nu e mama.
N-are cum să fie mama.
Combustie spontană
Sugar Blues
Sânge.
Cameleon.
Albastru.
Film studies.
Fițe de New York.
Mă gândesc la tine
Și la miile de bare de tramvai murdare.
Miroase a rugină
Și a blues.
Cred că am luat o pauză la un moment dat
Și-am uitat să mai fim.
Drumul de la clean girl aesthetic la Hollywood
E pavat cu ființe polimorfe
Care obturează trecerea.
Între viață și moarte
Există o relație de respingere.
Între viață și fericire
De asemenea.
Mă gândeam să devin sugar daddy
Pentru oamenii cu diabet.
Să le repet zilnic
Că zahărul e nociv.
M-aș muta în Hidden Hills,
m-aș împrieteni cu Lady Gaga
și-aș vedea că e doar
o marionetă de carton.
Există meta,
Există socializare
Și totuși
Suntem departe.
Bateria de la bucătăria garsonierei mele
E stricată de două săptămâni
Și n-am bani s-o repar.
Dar nu știe nimeni
Că mi-o ard
Pe elitism artistic
Shit bullshit.
Reflexii și reflecții
parfum de țară la Veneția
și pete de acrilic pe
costumul de stofă
primit de la mătușa mea
bogată.
„asta plânge și dacă-i arăți
un deget.”
e o minciună că nimeni nu
te place.
„asta-i fata celei care s-a
despărțit.”
acrilic pe costum de stofă nou
aragaz cu patru ochi umezi
de copil.
și cine știe câte îmbrățișări
pe care le-aș fi meritat.
pleacă.
cabinet și farmacie,
camere cu parchet
ciocolatiu.
„vrei să fim prietene?”
te-am așteptat, mi-am luat
rochia vernil
și tu n-ai mai venit.
„pleacă!
ești prea mică.
nu-mi place să port copii după mine.”
florile se mișcă în cimitir.
ea spune că se ridică morții.
eu am crezut-o.
a râs: „ce prostuță ești.”
și râsul ei a devenit întreaga mea ființă.
un cimitir albastru umple vidul dintre noi.
Iar eu sap cu mâinile în pământ
să o găsesc.
CERCUL
dacă o să mor
vreau un sicriu roz
dat cu glitter.
deasupra capului meu
o icoană transgender.
să vină la mine doar
cei care au plâns de rușine
și schelete
care muncesc de la 9 la 5.
să vină femeile care au rămas fără glas,
cele cu cicatrici între coapse
și bărbații care au plâns în baie.
femeile care-au mâncat azi
o fărâmitură de covrig.
și bărbații
care sunt frații mai mari.
nu vreau oameni la care țin
lângă mine.
prieteniile adevărate
sunt ca unghiile
după moarte.
iar oamenii, himere roz însetate de violență —
pentru care moartea cuiva
e doar un alt prilej de întâlnire.
un alt sicriu cu glitter,
o gloată care nici nu-ți mai spune pe nume.
