Publicăm patru texte trimise de Dan I. Vizireanu, care sunt tributare unui imaginar halucinatoriu și violent deopotrivă. Sunt poeme cu imagini puternice, vizualul este aici exploatat la maximum, dar nici celelalte simțuri nu sunt lăsate deoparte. Ce tematizează aceste poeme pare a fi o petrecere senzorială scăpată de sub control. Dacă, în startul de adâncime, nu ar fi vorba de degradare, de măcinare, de tot ceea ce rămâne, de obicei, după petrecere.
Ce ne spune despre el: „Chiar dacă am debutat devreme, la 16 ani, cu o poezie într-un ziar local/școlar și chiar dacă în acel moment părea că mă voi îndrepta spre un viitor exclusiv din zona artelor, a literaturii, destinul m-a făcut să urmez alte căi, cu cariere diverse, de la journalist, la marinar pe mările și oceanele lumii, pînă la munca într-un birou. Totuși, chemarea poeziei nu m-a părăsit niciodată și chiar dacă trecerea feroce a timpului și provocările pe care ți le dă viața m-au abătut deseori de la scris, am reușit cumva să rezist, să rămîn fidel acestui credo de a scrie, de a desluși răsucirile și întoarcerile din propriul meu labirint al lui Dedal, cu perioade de secetă totală, urmate de perioade de scris accelerat”.
CU CÎTEVA SECUNDE ÎN URMĂ
Cu cîteva secunde în urmă
rupți în cur dar devorînd ranchiună și alcoolism urban
“cultură și tradiții” 🙂
ieşeam în noapte
conectați la frînturi de adevăr
neliniștea străzilor avea aroma unor brînzeturi tari
sîngele strălucea ca un măr
pentru a da tăcerii un chip
deșertul din ochii tăi
ai îmbrăcat rochia înserării cu toată povara ei de piatră și oase
şi totala inaccesabilitate a absenţei
licărind în oglindă
după ce toţi au plecat
ne închipuiam că ce simțim e moral
și în totalitate uman
ameţiţi de praf şi ţigări reci
adulmecînd după dragoste
(cînd totul în jur îndemna la matricid fără milă)
diavolul din ochii tăi
rochia înserării cu toată povara ei de piatră și oase
am simţit ceva etern ceva radical
arzîndu-mi în piept
poate ţipătul oribil al împăcării de sine
poate un strop de fericire
adus odată cu floarea primilor bujori
sau poate cuţitul înfipt de tine cu delicatețe
încă de azi-dimineață
FURIA AMANȚILOR
Mirosul ce stăruie în cameră
după ce am făcut dragoste
asemeni mirosului ce vine
odată cu prima ploaie de vară
asemeni căldurii răsuflărilor tale
ce se pierde cu orice clipă
fire de păr răsfirate
întinse la maxim
ca firele de înaltă tensiune
şi pielea udă de atîta salivă
strălucind ca o unealtă
nimeni nu ştie doar noi
hainele dispar ca norii după furtună
descurajaţi beţi şi dezorientaţi
maceraţi de sărutări suculente
și dulci (ca un medicament)
zorii se agaţă de pereţi
ca nişte flori moarte
ultimele picături ale nopţii
se usucă pe degetele tale
ÎNCEPUSEȘI DEJA SĂ MINŢI
Cu dinţii împrăştiaţi pe trotuar
şi ochii vineţi
aşteptăm zorii împreună
ca acum cîţiva ani
o gură de aer proaspăt
şi sîntem iar în picioare
e timpul să purtăm o mică discuţie
şi o singură pereche de bocanci
pe acelaşi drum fără întoarcere
altădată fantasma unui grup de exploratori
mahmur şi cu burta plină de promisiuni
îmi amintesc cum începuseși deja să minţi
(şi să cîştigi) şi să mă cari prin
cîrciumi unde se intra pe bază de parolă
pline de poliţişti duri cu mustăţi porno
aaah şi toate curvele care ieşiseră la promenadă
aproape că m-am căcat pe mine de rîs
ne-au jefuit orbeşte pînă la urmă pe toţi
nici o leţcaie în portofel doar ruj lipicios
şi cum matahala aia cu palmele cît cerul m-a dat
cu capul de tejghea
cineva ne-a scos de acolo exact la timp
şi peste tot ploua cu confetti
șoaptele tale sfîrtecau aerul ca niște foarfece
am apucat să ațipim în boschetul ce mirosea a portocale
cu genunchii la bărbie visînd la moartea
ce avansa prin mlaștini
pînă cînd vîntul ne-a spulberat cenușa dimineții de pe pleoape
și atunci am băgat de seamă
că avem același chip
aceeași respirație
și aceleași vînătăi la tîmple
scuipați și cu părul ars
ca cei ce tremură sub pături zdrențăroase
treziți din euforia terapiei cu electroșocuri
LENEVEALĂ LA PLAJĂ
Leneveală la plajă cu The Clash în boxa portabilă
cu volumul dat la maxim pentru a speria căldura
te poți duce dracului cu ușurință în felul ăsta
ajungi acasă aceeași cîmpie multicoloră de șosete împuțite și chiloți murdari
frigiderul bîzîie ca o curvă suită pe un titirez
tu îți iei ce-ți trebuie
ai vrea să renunți la tot pentru că Eparhia e plină de bășinoși și comete
dar iubești viața la oraș
unde acidul e mai scump ca armele la mîna a doua
unde aerul miroase a căcat
și gîndacii fac pereții să strălucească ca-n povești
iar cîrciumile sînt pline de comedianți cu mame în pușcărie
hazlii ca o hazna
unde pumnul celor pioşi zdrobeşte falca celor din cale-afară de ticăloși
şi precupețele pline de bube la gură se reped la cetățeanul de drept comun
pentru a-l stoarce de vlagă şi a-i tăia beregata
leneveală la plajă cu crack din belșug și ritualuri Hindu
urină fierbinte printre valuri și urma Lunii în nisip spulberată de vînt
lenevim cu toții la plajă tolăniți pe promontoriile de piatră ca pisicile
cu lăbuțele atîrnînd peste margine
luînd aminte la uraganul de condimente și quiz-uri
fără nici un cuvînt
