Astăzi citim patru poeme de Gabriela Rusu. Discursul poetic înfățișat aici indică o poetă care scrie „cu organele pe dinafară” amintind de Angela Marinescu. O abordare atât de viscerală a poeziei are, însă, riscurile ei. Acestea sunt, de obicei, excese care omoară esteticul, construcția sau sugrumă, uneori,vocea. Nu se întâmplă frecvent în aceste texte. Reușitele sunt mai mari decât riscurile. De remarcat și o înclinație către crearea unei mitologii poetice – a apei aici, cu rol major în orchestrarea contrariilor existentului fizic și moral (da, există și o tânjire după un orizont moral în acest texte) : salvare – condamnare, construire – deconstruire de sine.
Ce ne spune despre ea: „Gabriela Rusu, aproape-poetă. «Atunci când nu știi cum vrei să fii, doar scrie»”.
ananghie
un copil plânge în chiuvetă își linge degetele de parcă ar fi
pâinea lui dumnezeu și încearcă să crească în cercuri cercuri
cercuri din limbă
alb florile de catifea se nasc în aprilie copiii învață să se cațăre de pe chiuvetă pe fântână mai aproape de apă mai departe de apă
pentru că
la 33 de ani
pruncul lui dumnezeu a mișcat râurile le-a dat atac de panică le-a întors invers și îmbrăcat pe picioare
la 33 de ani copiii pot învăța să crească din fântână în oameni mari în râuri în mări în capilare dilatate prin care curge
ceva ce nu există de fapt
oamenii se nasc adăpați în apă înecați pe jumătate în lichidul ombilicat și încorporați
în bolta lor temporară
când plouă
se nasc oameni când seacă se nasc copii
și după
veniți
copiii mei
la apă
și mâncați-vă creierii.
pentru că nu ești aici
îmi vine să zbier să îmi fac un evantai din rinichi și să mă ia vântul cât urlu
urlu urlu nu ești aici să îmi spui că sunt o pacoste să respect sănătatea publică să nu mă joc cu organele pentru că nu e bine nu e bine
nu ești aici să îmi scoți ochii să te uiți la ei să îi admiri să le spui pietre scumpe
smaraldine să îi
adulmeci apoi pui la loc să îmi zâmbești să îți zâmbesc să îți sărut degetele cât număr până la 4 și
apoi din nou și din nou și din nou până ajung la 5
nu ești aici să îți botez valea dintre brațe să mă plantez acolo obtuză garoafă sau
magnolie
să zici că îți plac romanițele mult mai mult
nu ești acolo
și ghici ce
nici eu.
greșit
mi-aș purifica carnea
dacă aș putea cm cu cm mi-aș înfige bețișoare parfumate în mușchi
sper că o să îmi crească rândunici acolo poate sate de elfi în fiecare gaură sau o câmpie nouă o să
îmi ventilez lăuntrul și o să îmi scot pielea la uscat o las la soare o spăl cu lenor îmi peticesc apoi
materia nu am fost creată de părinții mei să fiu poetă și nu am fost creată în general
doar lăsată la dospit până am prins crustă emergentă euforie din nările largi și
nu știu m-am născut să cresc păpădii pe picioare dar îmi vine să îmi tai oasele să mă fac din nou să
am alți părinți altă față să fiu poetă de la 0 și apoi încet încet puțin câte puțin să îmi pun ciolanele la
loc cu super glue poate într-o constelație nouă vreau să mă purific dar sunt
toată
construită greșit.
cară-mi apă
sufletele frumoase tremură de la cărat apă eu aștept să le desenez în picățele ca pe niște mâțe moarte
în poeziile mele
nu sunt mare artistă nici mică nu sunt am făcut 22 de ani buni a zis că e timpul să mă înțarce
am nevoie de un bărbat să mă priponească la casa lui și o relație care să mi se agațe de gât ca o piatră
e timpul meu e timpul meu
și totuși
cele mai frumoase ființe tremură pentru că vor să care apă
și nu o fac
am încercat să îmi înverșunez câmpii cât de tare pot ca atunci când îi bat
(sau o face cineva cu tâmpenia de țăruș numit gabi trebuie să se mărite)
să pot să îmi iau zborul sar de pe un munte de pe o stâncă îmi dau drumul
vreau să fiu cât se poate de liberă și să cad într-un izvor din care
cineva
o să care apă
ființele care o fac sunt cele mai frumoase și imaginează-ți
vii cu căldarea acolo și vezi
o nimfă sau o zână sau o dorință fără aer
nu ai vrea să îi dai
o sentință de ajutor?
ființele care cară apă sunt cele mai frumoase
mai ales vara
când tremură transpirația pe ele și încearcă să facă vârteje vrei să le atingi să le desfaci iluzia ca pe o carte nouă și după să o aduci la piept
nu am știut cât de importantă o ființă care ar căra apa pentru mine ar fi
dar
dacă ești tu
aș vrea să mă lași grea
cu poezie ți-aș da copilul meu să îl lălăi să îl săruți ți-as da carnea mea să o muști pentru că se spune
că (poate) carnea de dragoni și de nimfe și de zână aduce viața veșnică
eu ți-aș da-o atâta timp
cât mi-aș crește sentința
până la absurdul
infuzat în poezia mea
nu e hilar
mai ales
dacă nu ești
persoana mea
care cară apă?
