Gabriel Chiriac ne trimite un grupaj de poeme în care miza pare a fi rescrierea umanului ca pe un cod. Textele sale sunt exerciții de decodare și recodare a structurilor urmărind ce rămâne constant în urma rescrierii. Sau sperând că ceva rămâne constant și ajungând, la finalul fiecărei aventuri cyber-poetice la o concluzie descurajantă. Ceea ce îl face să o ia de la capăt, schimbând inputurile – combinațiile corporal-senzoriale-identitare. Nu este exclus nici ca, prin traducerea umanului în „limbajul mașinilor” să se încerce un fel de forțare a „misterului” mașinii-om. Numai că rezultatul este mai mereu „error”. O abordare nu lipsită de efect, dacă nu se utilizează în exces „rețeta”.
Ce ne spune despre el: „Gabriel Chiriac, născut 1968, Iași. Expert acreditat MC în conservarea bunurilor din patrimoniul cultural național și conservare-restaurare lemn din monumente de arhitectură populară. Îmi desfășor activitatea ca expert restaurator lemn la Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Debut editorial în 2009 la editura Junimea din Iași, roman cu subiect istoric „Iarnă cu fulgi însângerați” (reeditat în 2020 de editura SedCom Libris, Iași), urmat de alte 2 romane tot cu subiect istoric, „Leul înaripat” (Junimea, 2011) și „Ceață roșie în Crimeea” (Junimea, 2014). În 2024, tot la editura Junimea, am publicat volumul de poezie „Kerouac blues”.
Un plan urban pentru apocalipsă
Trupurile? nu mai sunt importante.
(doar blueprinturi uitate)
pielea e o iluzie –
cum ți-ai ascunde trecutul într-o
structură de beton.
dar orașul… orașul te devorează
în respirații neonizate,
claxoane precum incantații de zeu mort
și străzi care se încolăcesc
pe trahee.
“exit?”
nu există exit. doar lifturi oarbe
care te duc în subteranul unor ruine
în care (cineva? / ceva?)
a scrijelit cuvintele iertare imposibilă.
(cum îți îngropi speranțele într-un plan cadastral?)
stinge luminile –
vezi cum umbra ta devine arhitectură.
ești doar un bloc de apartamente:
ferestre sparte și coridoare care nu duc
nicăieri.
Zgomot alb în timp real
Sângele – o metaforă depășită.
(mai bine vorbește despre fibrilațiile
din cablurile electrice.)
acum: decodifică haosul.
umbrele tale se multiplică în gif-uri
când treci prin tuneluri de lumină fracturată.
ești doar interferență
între două semnale pierdute.
șterge-ți numele.
sau schimbă-l într-o serie de cifre.
o parolă uitată.
una pe care n-ai mai încercat-o.
răsuflă adânc –
dar ai grijă să nu deranjezi
microfonul încorporat
care îți ascultă visele.
(încă înregistrează.)
ești în direct –
și fiecare cuvânt pe care-l spui
se traduce în limbajul mașinilor.
spune-le să tacă.
dar vocile refuză comanda.
Descifrând corpurile-criptograme
Ce e mai real?
un orgasm întrerupt
sau zgomotul electrocardiogramei
într-un salon orbitor de alb?
încearcă să traduci totul.
da, totul e scris în fragmente,
în emoji aruncate peste
mecanica viscerelor.
descompune respirația:
devine un șir de variabile.
(de ce-ți tremură mâinile când tastezi răspunsul?)
[Notă: nu există ghid de utilizare pentru
acest corp.]
intră în el.
sparge parolele.
caută un sens în cristale de adrenalină
și în memoria musculară a unui sărut ratat.
iar acum –
repornirea.
(sunt doar erori.
dar continuă să rulezi.)
rulează. rulează. rulează.
Instrucțiuni pentru un corp defect
deschide carcasa.
nu te speria de sunetul oaselor
care trosnesc ca plăcile tectonice.
verifică tensiunea.
dacă pulsul sare –
recalibrează vertebrele.
spune-le că durerea e doar
un bug în sistemul nervos.
repornire forțată.
degetele devin piese de schimb.
(inima – un procesor încins.)
ești funcțional
doar când iubești pe modul safe.
dar ce faci când pielea se decojește
în pixeli?
când visele îți sunt comprimate
și memoria corpurilor e coruptă?
caută update-uri.
șterge fișierele temporare.
acum respiră.
(sau nu.)
Soft reset (sau o teorie despre dispariție)
Nu suntem decât zgomot –
date pierdute într-un transfer calculat greșit,
umbre digitalizate
pe pereții unor camere mult prea luminoase.
confirmă identitatea.
limbajul e corupt:
coduri binare înlocuiesc
lacrimile care nu s-au uscat.
(încă).
ștergi cache-ul amintirilor.
restart rapid.
dar memoria RAM refuză uitarea.
(ce faci când nu poți decripta
propria-ți existență?)
404: sens not found.
și mâinile? doar input devices
care cer prea multă intimitate.
vezi cum trupul tău se loghează
în fiecare atingere,
dar conexiunea pică –
invalid request.
ultima soluție:
dezactivezi inima.
soft reset complet.
Manual de utilizare pentru dezastre emoționale
Această inimă e un prototip:
testăm limitele –
sparge carcasa, vezi ce rămâne.
un algoritm care bâjbâie,
o pulsație întreruptă de semnale de eroare.
(descifrează-l dacă poți)
între bătăi neregulate și
ecuații scrise pe stern,
îți poți imagina vreodată că asta e iubire?
iubire?
scanează termenul.
aruncă-l în coșul cu metafore defecte.
din el curg fragmente de cuvinte,
un seism grafic în diapozitive monocrome.
repornim emoțiile.
cineva a setat acest corp pe
„auto-distrugere lentă.”
și totuși (da, totuși)
cineva mai caută sensul în meandrele acestui cod.
