Azi citim trei poeme trimise de Floricel Bogdan. Tematica este socială, tonul e percutant, ironia nu lipsește nici ea. Poezia în calitate de comentariu social are o miză cu atât mai ridicată acum cu cât mesaje sociale abordează, și încă cu ce efect, stilul trap, de exemplu, la care, de altfel, și face trimitere. Reflecția ironică, asumarea „revoluției” (și) ca estetică dau, însă, discursului tușele necesare.
Ce ne spune despre el: „Mă numesc Floricel Bogdan, născut în 2002 la Timișoara. Sunt student la Universitatea Politehnica Timișoara și librar la Cărturești. Membru al Cenaclului „Pavel Dan” din 2022. Am publicat poeme în revistele Brand literar de Timișoara și Critic Arad. Am susținut lecturi publice în Timișoara și Săvârșin, am citit la Junimea XXI (Iași) și am participat la Tabăra de Creație Literară „Petre Stoica” (Jimbolia). Pentru mine, scrisul este o formă de observare și de eliberare interioară — nu o înșiruire de referințe, ci un gest personal, direct”.
alt tratat sociologic despre versurile lui RAVA
e ultima noapte-n București
cântă-n cor corporatiștii
acționari eșuați
ce contribuie doar la stocul de halbe goale
de pe mesele teraselor din Unirii
la ce le dai tu mă?
satisfăcuți de fărâmele clasei de mijloc
discută politici liberale fâșii de cultură generală și glume proaste
personaje de Radu Jude își încarcă bateria
până la următoarele linii de cod și tabele Excel
e ultima noapte-n București
fredonez în drum spre facultate
alimentat de cafea și o țigară
fără mâncare –
obicei prost rămas de la postit intermitent
cum îs ele mă?
abia aștept să fac ulcer
acidul gastric să-mi topească organele și pielea
să stropesc intrarea de la Electro
și să dizolv următoarea generație de gulere albe
***
pe scările din lateralul catedralei
un om al străzii a prins Sfântul Duh într-o pungă de nailon
speră că fervoarea sufletească îl va ridica
din trupul slinos tăiat de lamele vântului de octombrie
că se poate pierde în banalitatea serii
uniformitatea felinarelor și
nu-l va observa un jandarm
să-l bage în dubă să-l bată
că măcar acum ciorile nu-l vor stropi cu murdărie
nu vor încerca să-i mănânce degetele semidegerate
ci se vor aduna lângă el și-l vor încălzi
ocrotit de pene cărbuni de șemineu
ce nu-l vor uita ca părinții ce-au rupt granița în ‘90
sau adăposturile inexistente de stat
poate îi aduc un cf să-și facă buletin
o plapumă mai groasă o saltea curată
un meniu cald sub o țeavă și mai caldă
un grup de tineri ce-și împart drogurile cu el
nu-l fugăresc când cere o țigară
măcar apa e gratis
și-ar dori să plângă
revelațiile profeților particulă spray
îi amintesc că are simțuri și emoții
euforia Duhului Prenadez îl calmează
mai poate rezista o zi
vremea e acceptabilă încă
***
toți cerșetorii din Paris vorbesc româna
limba internațională a milogelii
pe Champs-Elysée răsună doina maternă
neînțeleasă de agenții comerciali luxoși și de
turiștii încărcați cu plase de firmă
mai scumpă decât venitul concetățenilor pe-o săptămână
peștii din Sena mănâncă dorințele străinilor
preschimbate în monede de-un euro
se-nchină la Notre-Dame își iau zborul
spânzură monarhi de turnul Eiffel
sparg geamurile din Louvre
strâng idolii, sarcofagele, rubinele de pe coroană
camera regală și aripa Sully
după se duc în Saint-Denis sub formă de nori
ploaie caldă ce returnează belșugul
și un martor din fața Shakespeare and Company
dă geneza unui curent artistic
