Azi citim trei poeme trimise de Iulia Pietraru. Sunt texte în care transpare foarte limpede în actul artistic faptul că intimitatea este politică fără să denatureze câtuși de puțin discursul poetic înspre vreo teleologie, fără să-l descarce de forța lui semnificantă specifică. Intimitatea pe care poemele de față o articulează are fragilitatea unei pânze de păianjen, iar ceea ce o ține nedestrămată este, de cele mai multe ori, observația fină a ceea ce este lângă, în imediata vecinătate sau în spațiul „dintre” (dintre politici, ideologii, ritualuri sociale). Intimitatea poate fi politică, dar autenticitatea nu. Trăirea, ca formă a apropierii sau depărtării, vine dinspre gesturile line ale corpului, atunci când mintea pare să fie ocupată cu problema (non)adaptării. Temele acestor poeme sunt actuale și percutante, în același timp în care temperanța discursului este chiar pandantul necesar.
Ce ne spune despre ea: Masterandă la Facultatea de Litere și Arte a ULBS, Iulia Pietraru scrie cronică literară, eseu și colecționează emoții mici comprimate într-un word anarhic. În timpul peregrinărilor academice a început să experimenteze discursul poetic, descoperind sensibilitățile mutante ale scrisului. A publicat poeme în câteva reviste literare și a avut o lectură publică în cadrul atelierului Poetic Hub, organizat sub egida Astra Poetic 2024.
*
ne-am pus inimile la adăpost
în spațiul dintre, mereu dintre,
să-și consume substanța
până trece vâltoarea.
își dizolvă membranele prin distrugere reciprocă
se lipesc una de cealaltă cu ventuze etanșe.
le scoatem de aici amorțite
le reînvățăm mecanismele mediului vital
în conformitate cu reglementările segregării
și consumerismului.
insolitare în rețea, înghițituri rapide
și neprocesate de informație
epuizare iridescentă
au țesut cu precizie
| vandalismul violența
agresorii coercitivii exclusiviștii fanatismul |
în spațiul dintre în spațiul
dinspre
înspre păpușile barbie ciufulite
cu machiajul scurs
și inbox neoexistențial
ignorat pe un mozaic
vegetal de margarete
sub un galben supranatural.
am trăit depărtarea și clivajul împreună
femei care cară bagaje mâncare pentru ceilalți case
vieți simulate prietenii imaginate
femei care țipă
cară
iubire arhivată.
m-am săturat de tandrețe duplicitară.
organismelor sociale multicelulare,
unde avem și noi un loc
să ne odihnim puțin
being a cool girl means
să-i lași pe ceilalți să-și sprijine fruntea
pe umărul tău extenuat și rănit.
nu mai am răbdare
cum ne alimentați confuzia
astfel încât să fie o entitate în sine
în modicitatea locului
pe străzi cufundate în abandon
și întuneric vâscos.
excluderea oferă și
o altă formă de comuniune.
trăiesc în grupuri imaginate, m-am obișnuit
să refuz adaptarea la fel ca tine
în anii 90. nici tu nu concepeai
schimbarea direcției oricât de
derutant și neprimitor era orașul industrial.
din fracturile pe care le purtai răvășită
au ieșit frezii stăvilite în bancuri
aplecate sub propria greutate
pe care îmi imaginez cum le storc
noaptea în mâini
și le pun la uscat
sub lampă
către o absență radicală
când am stat pe pătură
sub un soare blajin de iunie
și mi-ai împletit sânziene în păr,
ți-am fost poartă împodobită de sărbătoare.
aripioarele de libelulă oglindeau zorile și
panica-ritual al dimineților.
când am ținut fiecare de
câte un capăt al crenguței de vâsc
în timp ce puful lor ne gâdila mâinile,
ți-am fost ecosistem de protecție.
ne-am oprit deambularea dinspre provincie
înainte de zona-centru
ca să recreăm cu mâinile și picioarele,
cât mai veridic, cât mai patetic,
prisma-mediu de descompunere a luminii
realitate plurifațetată iluminată demnă.
când salcia ne-a atins capetele
pe un drum cu semafoare
și norișori de gaze
m-am
desfăcut
în lujerii
ei elastici –
tu ai mers
mai
departe –
fără
să
privești
în
spate.
rouă cleioasă pe degete aspre
voiam să te țin strâns
de mână până la
finalele reveniri violentate,
dar ploaia
mi-a distras atenția.
ploaia și deruta ploaia
zvântată de pe umerii acoperiți
cu cearceaf sintetic.
conced pe un ritm placid al vocii,
depărtatule
de pe alei forestiere goale
mi-ai strâns picăturile de pe umeri
le-ai iradiat în punctul terminal
imperiul declina dintr-o liniște
iradiere fără sursă luminoasă.
dezabuzări suprareacții la interacții
delusional
