Azi citim ultimul dintre poemele create în tabăra Festivalului de Poezie „Gellu Naum”, rezultat în urma colaborării grupei conduse de Ștefania Mihalache.
Împărțiți în două grupe, fiind solicitați să construiască sens poetic unii în jurul cuvântului embrion, ceilalți al cuvântului alarmă, participanții au aplicat inițial tehnica brainstorming-ului pentru a stabili conținutul ideatic al poemului, apoi au colaborat stilistic compunând și amestecând versuri, lucrând asupra ordinii și structurii acestora. Ce m-a uimit a fost faptul că cele două grupe, deși separate, au ajuns să exploreze aceleași zone cognitive și emoționale, astfel încât poemele au fuzionat natural. Ce m-a impresionat a fost modul în care au colaborat: cu atenție unii față de ceilalți, cu generozitate; au știut să se asculte unii pe ceilalți și să împărtășească. Într-un cuvânt, ceea ce am văzut la acest atelier mi-a dat mari speranțe în viitorul uman al poeziei, chiar în aceste zile în care AI-ul lansează provocări.
noi să fim sănătoși
deschid ochiul. nu știu pe care dintre cei trei.
tot ce știu e că încă nu știu. aș vrea să știu.
aștept. e tot ce pot să fac. e tot ce știu să fac.
e tot ce sunt. release la tot ce posed.
sunt sâmbure de vișină
scos cu acul de siguranță pentru dulceață
mă las să fierb hormonal
evadez dintr-un borcan sigilat
îmi aprind țigara la calorifer
și sparg cu un chiștoc pântecul conștiinței mele
ne rupem embrionii în formol
mușcând cu limba moale ultima fibră intactă din sistemul nervos
și dinții de zahăr până dai de nerv
ajungi mai aproape de tine
îți simți brațele reci morfină caldă
o să te înarmezi împotriva dușmanilor surzi cu vuvuzele mute
etichetă la gleznă, pe borcan
groapa comună #1618
alarmă falsă.
