Editura Cartier ne propune astăzi volumul „Dați totul la o parte ca să văd”, de Eugen Cioclea, poeme alese de Emilian Galaicu-Păun (Cartier de Colecție, 2024, 256 de pagini, ediția a II-a).
Comandați cartea de aici: https://tinyurl.com/2mu63j6a
„Cu ce-aş putea să-i compar poezia? Cu un pahar de 250 ml de votcă, băut pe nemâncate, dintr-o răsuflare – ascultându-l la bucătărie (într-o bună tradiţie sovietică, toate discuţiile «за жизнь» aveau loc exact acolo, de regulă până târziu), ţin minte cum mi se tăiase respiraţia –, şi care, în loc să te ameţească de cap, îţi limpezeşte mintea, încălzindu-te, totodată, la inimă. Ca şi cum, de unde dădeai tăria pe gât, tocmai ţi se făcea o transfuzie de sânge (proaspăt!!!) – oricine a vibrat la versurile lui Cioclea trebuie să se fi simţit «de-un sânge» cu Poetul. Viguroasă, de-o vitalitate nedezminţită/de neegalat (în primele două volume), poezia lui conţine mai multă hemoglobină decât toată (leşinata!) poezie sovietică moldovenească luată la un loc, dar şi sămânţa unei noi literaturi…” (Emilian Galaicu-Păun)
Eugen CIOCLEA (pe numele de botez Iurie; 4 august 1948, s. Druţa, Râşcani – 8 octombrie 2013, Chişinău), poet şi eseist român, născut în familia lui Sergiu Cioclea, profesor de limba şi literatura română, şi Iulia Cioclea (n. Ghețu), învăţătoare. După absolvirea şcolii medii cu eminență (8 clase în satul Terebna, „unde şi-au mutat părinţii reşedinţa” (E.C.), + clasele a 9-a şi a 10-a în Zăbriceni), urmează Facultatea de Matematică a Universităţii de Stat din Moldova (1966–1967), iar în 1968-1971, Facultatea de Matematică a Universităţii „M.V. Lomonosov” din Moscova, unde este coleg (inclusiv de cameră) cu Anatoli Karpov, viitorul campion mondial la şah. În 1971, îşi ia un concediu academic, după care nu mai revine la facultate. „Ajuns prin grija lui Pavel Pelin la Cernăuţi” (E.C.), lucrează un an la un ziar de limbă română, „Zorile Bucovinei”; revenit la Moscova, este ghid-traducător la Comitetul pentru Sport al URSS, interpret în diferite instituţii („Inturist”, „Sputnik”, CAER), apoi muncitor şi ajustor de maşini-unelte cu programare automată („dădacă de roboţi, îi hrănesc cu linguriţa, le bag minţile în cap cu ajutorul unor cartele perforate, le dezvolt memoria”, cum va mărturisi poetul într-un interviu) la uzina „Speţstanok”, dar mai cu seamă – un stâlp de nădejde al boemei artistice. În tot acest timp, scrie versuri, fără a putea publica, poemele sale circulând în samizdat.
Abia odată cu perestroika lui Gorbaciov, poetul iese la rampă, iar prima publicaţie – ciclul de poeme apărut în numărul din 20 noiembrie 1986 al hebdomadarului „Literatura şi arta” – îi aduce şi prima punere la punct din partea autorităţilor comuniste din RSS Moldovenească, poemul său „Cina irodică” fiind discutat la CC al PC al RSSM. Debutul în volum cu Numitorul comun (Editura Literatura artistică, 1988), cu o prezentare amplă de Eugen Lungu, constituie un adevărat triumf, confirmat la scurt timp de cea de-a doua carte, Alte dimensiuni (Editura Hyperion, 1991; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova).
Revenit la începutul anilor ’90 la Chişinău, este redactor-şef la „Tineretul Moldovei” (1992–1997). În 2000, beneficiază de o bursă de creaţie a Fundaţiei Soros – Moldova. Un ultim volum original apare la Editura Cartier, în 2001, cu titlul Daţi totul la o parte ca să văd, într-un tiraj de 333 de exemplare, costând 111 $ bucata – de departe cea mai scumpă carte de poezie scoasă vreodată în Republica Moldova. Se stinge, în condiţii neelucidate până la capăt, pe 8 octombrie 2013, şi e găsit mort în casă abia peste câteva zile. Este înmormântat alături de părinţii săi, în cimitirul din satul Terebna.
