Péter Demény s-a născut la 24 iulie 1972 la Cluj. Poet, prozator, traducător, blogger. Studii filologice la secţia maghiară-română a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (licenţă în 1995, masterat în 1997). Și-a dat doctoratul în 2014, cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. A fost redactor la Editura Kriterion, apoi, publicist comentator la cotidianul Krónika și la săptămânalul Erdélyi Riport. Mai târziu, a devenit redactor la revista literară Látó. În prezent, este redactor-șef la revista Matca Literară din București.
Sper încă o dată, nimic
nu mă oprește să sper,
am sperat deja de-atâtea ori,
eu cred că mi-a devenit un obicei,
să sper și să mă înșel amarnic,
și să-mi explic de ce am sperat,
dar să mă și cert ca la ușa cortului
„cum ai putut să speri, om matur?!”,
și totuși nu mă oprește nimic,
sunt o mașină hibrid: sper
și mă tem în același timp,
poate acum nu sper degeaba,
deși ce valoare ar avea speranța
dacă n-ar fi degeaba asta killer?!
