Ioana Nicolaie, „Cerul din burtă”, Editura Paralela 45, 2025, 168 de pagini, broșată, colecția Biblioteca Românească, ediția a II-a.
Puteți comanda cartea de aici: https://tinyurl.com/2887bcen
«„Cerul din burtă este un volum care nu încape în rînd. Nu ştiu să mai existe o carte de acest tip – la un astfel de nivel poetic – în literatura română.“ a scris Paul Cernat la apariția cărții. „Nu cunosc, în literatura română, o încercare similară de roman al maternităţii, aproape un jurnal în versuri al celor nouă luni de dinaintea naşterii unei fiinţe noi.“ a concluzionat Oana Cătălina Ninu într-o cronică. „La prima vedere, noutatea unui astfel de text se reduce la noutatea temei. După șocul primelor pagini, te întrebi de ce în literatura noastră nu s-a mai scris despre latura fizică, mai puțin sublimă, a maternității.“ a remarcat Ovidiu Verdeș într-o recenzie. După două decenii de la prima ediție, după mai multe traduceri – în suedeză, germană și bulgară –, Cerul din burtă continuă să fie o carte căutată. Faptul că prin ea s-a deschis o ușă către un vast teritoriu necartografiat, cel al maternității, o situează în șirul cărților esențiale. Ce face din ea o carte iubită? Un posibil răspuns l-a dat însăși autoarea într-un interviu: „În Cerul din burtă sunt eu, dar și mama, cu cei doisprezece copii ai ei, dar și alte mame, cunoscute sau nu, cu poveștile lor concentrate. În centrul marii întîmplări e un băieţel nenăscut. Și, foarte aproape, se află Mir, adică Mircea Cărtărescu, viitorul tată.“
Construită pe mai multe paliere – fiziologic, poetic, filozofic, mistic –, folosindu-se de principiul jurnalului şi de tehnica poeziei, mixînd stări şi istorii, Cerul din burtă este o carte profundă şi seducătoare, cu totul singulară în literatura română.»
„Am scris Cerul din burtă aşa cum într-o dimineaţă deschizi şifonierul şi îmbraci rochia cea mai frumoasă. Am scris Cerul… de două ori pentru o singură carte. Întîi din fragmente – plate, fără trucaje literare – ale zilelor în care eram însărcinată. Apoi turnînd toate acestea în rescriere fără gen – parte proză, parte poezie – , mizînd mai ales pe autenticitate. Cartea aceasta nu-i despre clișeu, despre «graţia» maternităţii, ci despre spitale, prejudecăţi, uneori suferinţă concretă. E despre povestea mai mare care ne conține pe toți, despre umanitate și iubire. E cartea despre cum prin femei continuă lumea.“ Ioana Nicolaie
