După o sesiune poate prea lungă de privit la televizor, pe BBC, la reportajele despre moartea reginei Marii Britanii, am terminat de citit târziu în noapte biografia romanțată (ca să fiu corect în absolut) „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc”, de Alina Nelega, apărută recent la Editura Polirom. Și mi-am zis: poate voi avea o noapte liniștită, poate voi apuca și eu câteva ore de somn bun, iar dimineață mă voi trezi cu mintea limpede și voi scrie despre cartea asta foarte reușită.
Am dormit nesperat de bine, m-am trezit cu mintea limpede, am tras adânc aer în piept și am continuat solilocviul: voi scrie o cronichetă pozitivă, poate nu așa entuziastă ca la Moromeții lui Răileanu, însă pe-acolo. Și nu era o chestie de gust sau de opțiune: numai unul atins de cecitate critică n-ar putea vedea frumusețea acestei cărți. Și eu cred că nu sunt așa.
Acum mi-a trecut entuziasmul ăla bun, din primele secunde. Ceva s-a cabrat în mine. Poate e vremea de afară, poate nuanțele frunzelor sunt prea vii în unele locuri, iar în alte locuri au pălit, poate casiera de la Mega Image m-a privit cu indiferență, poate e traficul prea intens și gazele de eșapament s-au coagulat într-o zăpușeală care face aerul irespirabil. Nu știu. Ceva este, sunt sigur, și nu mai vreau să scriu așa cum am vrut să o fac mai devreme. De fapt, nu mai pot. S-a stins impulsul, ceva mi-a luat piuitul și a rămas doar un zbierăt de pescăruș rătăcit în mijocul orașului.
Totuși, cartea asta merită să fie scoasă în luminile rampei. Alina Nelega a făcut o treabă extraordinară. Se vede efortul, acribia, dorința de a investiga, curiozitatea, elanul, ambiția, nevoia de a duce la capăt onorabil un lucru cât se poate de greu de realizat. Și a făcut-o mai mult decât onorabil. Sunt un cititor fericit, fiindcă pasiunea mea pentru teatru nu s-a stins cu totul și pentru că acum știu mult mai multe lucruri despre Marioara Voiculescu decât știam înainte.
Prin aventurile mele livrești (romanțate sau nu) am aflat lucruri despre multe stele ale scenei românești: Leny Caler, Lucia Sturdza-Bulandra, Elvira Popescu, Aristizza Romanescu, Marietta Sadova (cu toate penumbrele biografie sale) și așa mai departe. Nu știam mai nimic despre Marioara Voiculescu. Acum știu și îi mulțumesc Alinei Nelega, așa cum îi mulțumesc și pentru că a readus-o în atenția publicului pe Maria, regina României Mari, cea care a făcut posibil un vis considerat la un moment dat irealizabil, cea care ar fi trebuit să fie pentru români acea Queen of Hearts care ne lipsește atât de mult.
În rest, indiferent de nuanțe și de unghiuri din care pot fi privite lucrurile, rămâne literatura de calitate. Și frumusețea unei cărți înfrumusețate de talentul Alinei Nelega, cea mai potrivită alegere pentru o astfel de biografie, romanțată sau nu.
Foto main: scenă din spectacolul „Salomeea”, de aici: https://imagoromaniae.ro/produs/artista-marioara-voiculescu/
