Citesc cu maxim interes memoriile intervievate ale lui Andrei Voiculescu (Records of My Life, Art, 2024), redactorul muzical de la REL care i-a urmat lui Cornel Chiriac după asasinarea acestuia. Mie ca puști îmi plăcea mult AV: vocea, alertețea discursului, fluența, tonusul – erau ca de disc jockey occidental (hai să zic american, na!). Când am ascultat peste decenii emisiunile lui Chiriac arhivate pe youtube mi s-a părut dezlânat, bâlbâit, ă-ăit… deci deloc profy pe partea de prezentare, dar, ok, beton pe conținut.
CC era muzicolog, fusese toboșar de jazz, are marele merit de a-i fi împins pe Phoenicși spre ethno-rock etc., deci un tip cu o dimensiune intelectuală clară. Dar AV era mai eficient în prezentarea muzicii, avea un entuziasm care a contat, inclusiv ca miză politică, pt ascultătorii REL din țară. Senzațional este pasajul în care spune că emisiunea sa By Request ajunsese într-un combo tacit cu topul revistei Săptămâna (care conținea la „secția străină” cântece nedifuzate practic pe canalele românești). „Săptămâna” lui Eugen Barbu era un organ al Securității, cu mega propagandă, dar în care zburdau pe ultimele pagini tot felul de divertismente: o rubrică de umor (Gâgă), una de șah, alta de bridge!!! și mult apreciatul top, realizat (cel puțin declarativ) prin corespondența cititorilor. A crea o legătură subterană între REL și Săptămâna (în ale cărei pagini din față EB îi „veștejea” pe M. Lovinescu, V. Ierunca și A. Paruit – vectorii anti-regim ai REL) mi se pare azi culmea subversiunii.
O altă idee importantă este legată de asasinarea lui CC, cea pe care o trecem în seria de atentate pe care serviciile secrete din țările comuniste le-au comis asupra sediilor Europa Liberă/Libertatea din RFG. Inițial, AV ezită să ocupe postul lui CC, de frică să nu fie și el asasinat. Dar cei din conducerea REL în limba română îl liniștesc cu argumentul că a ucigașul a fost un minor neamț în afara oricăror legături cu Securitatea.
Suspiciunea planează încă și azi, mai ales după ce mitomanul de Pacepa a tulburat la rândul lui povestea. De urmărit interviul realizat de regretatul Lucian Ștefănescu, și el DJ de radio la REL, a treia generație după CC și AV. (aici: https://tinyurl.com/49e9mdk6)
Povestea DJ-ilor de dincolo de Cortina de Fier spune multe despre cum muzica zisă „ușoară” pregătea revoluțiile de mai târziu. În acest sens, am scris anul trecut despre filmul documentar dedicat lui Leo Feigin, omologul al lui CC și AV de la secția rusă a BBC-ului, cel care ajunge unul dintre cei mai imprtanți producători de jazz progresiv (Leo Records – numai pentru prieteni, 2024, r. Ioana Grigore) – aici: https://tinyurl.com/32f662fx.
Ne place să credem că rockul a bătut comunismul, dar nu prea știm cum anume a făcut-o. Însă nu rareori, au fost și alte genuri sau stiluri implicate. În cazul lui AV, paleta pop-rock-disco-etc. nu avea limte stricte. Un fel de solidaritate în numele libertății.
Încă un amănunt demn de interes: Andrei Voiculescu este nepotul lui Vasile Voiculescu, figură multipolară, care, printre altele, a făcut și radio, ceea ce tânărul AV pare să fi ignorat – cu atât mai spectaculos pt ereditatea genetică a anumitor talente. Dacă pe partea de star radio, e clară descendența lui AV din ilustrul inițiator al emisiunilor de popularizare a medicinii; nici pe partea de har narativ așchia n-a sărit departe.
