Bogdan Macarie revine la Poșta redacției cu trei poeme. Textele sunt nu ceea ce aș numi poezie de dragoste, ci poezie afectivă – o desfășurare pe canava poetică a afectelor. Dureros, dar și delicat, afectele se transformă în efluvii care cuprind proximitatea și îi marchează punctele nodale, pentru ca, ulterior, aceste noduri să organizeze pe verticală universul emotional, în zone simetrice sau, dimpotrivă, contrastante, și să spună, serile, o poveste diacronică cu accent pe evenimente ale inimii.
poate că seara nu va mai fi nimic de făcut
și atunci ne vom întinde în iarbă și îmi vei povesti despre fata din blocul de lângă școală pe care o vedeai demult de tot pe care o mai vezi încă din sala micuță de clasă zornăind tuburi în fața oglinzii din baie oamenii strângându-se gură-cască în stradă părinții tăi spunându-ți nu-ți face griji fata doarme atât și eu îți voi spune despre zilele mele repetându-se ca niște oițe dolly și cum mi-e aproape frică să le număr și îmi vei spune totuși asta ar împiedica multe de pildă tu un bătrân schizofrenic cu început de chelie sau artrită care pune lanțul înainte să deschidă de pildă eu o bătrână care alungă porumbeii de la geam fiindcă au camere în stomac și eu îți voi spune poate dar dacă acolo e prea beznă închipuie-ți doar
să te sufoce mereu o pernă de întuneric.
planuri sâmbătă seara
cred că o să îți fac cadou volumul de poezii
pe care mi l-ai dat de ziua mea
când stăteam în stație la autobuz și
ne-a acoperit amestecul de apă și noroi
împroșcat de roțile unui camion
volumul nu e nou, dar nici același nu e
din jeturile scurse pe poza autorului
uscate pe muchiile paginilor
s-ar putea reproduce
cea mai fericită zi din viața noastră
și singura
ca un schelet uriaș de dinozaur
reprodus dintr-o singură fosilă
pe șofer nu l-am înjurat niciodată
nici măcar în gând.
când aveam 10 ani
tata s-a înecat cu o bucată de măr
nu știam ce să fac
stăteam ca prostul în bucătărie
și gresia se scurgea repejor de sub mine
tata e bine acum mulțumesc
a scuipat bucata de măr în chiuvetă
când m-a luat în brațe
plângea răsuflarea lui
fierbinte fierbinte.
zece ani mai târziu
mi-ai spus că totul
s-a terminat între noi
și nu știam ce să fac
stăteam ca prostul în parc
și banca se scurgea repejor de sub mine
mă înecam cu aleea mirosind a formol
scufundată în tăcere cu
tufișurile despachetate de vânt cu
sforăitul cuiva dormind în tufișuri cu
plânsetul tău mă înecam cu
obrajii pe care ți se topise
becul felinarului
răsuflarea ta
de gheață de gheață.
și noi am fost fericiți
printre standurile cu mezeluri
și cafea la reducere
cuvintele noastre plutind ca niște
peștișori speriați florăresele
ne priveau pe furiș odată
vânzătoarea de la cinematecă
ne-a lăsat să intrăm pe degeaba
și noi am fost fericiți
ne-am petrecut revelionul într-un troleu
mirosind a carbid dimineața
mușca din oraș ca un câine turbat
deasupra se scurgeau când și când
artificiile ca niște bale
și noi am fost fericiți
îți sprijineai bărbia în umărul meu
șoferul ne privea în oglinda retrovizoare.
