Unele dintre cele mai populare filme cu supereroine din zilele noastre promovează imaginea unor femei destul de reci și pudice. Dar de ce nu ar putea să existe o supereroină care să se simtă confortabil cu propria sexualitate? Această întrebare a constituit premisa de la care scriitoarea americană Rufi Thorpe a construit nonconformistul său roman publicat de Editura TREI, Margo are probleme cu banii.
Cartea de neratat a verii, în opinia unor publicații prestigioase ca The New York Times, Glamour sau Marie Claire explorează teme profunde ale vremurilor noastre – problemele mamelor singure, șomajul, moralitatea, relațiile în epoca digitală, pornografia sau contrastul dintre realitate și aparență din social media. Scriitoarea americană alege însă un registru comic pentru a dezbate aceste subiecte serioase, o alegere inspirată, apreciată de cititori și de critici.
Eroina cărții este o tânără de 20 de ani, cu o poveste nu foarte de neobișnuită. După ce profesorul ei de engleză o lasă însărcinată, Margo Millet, o fată cu o creativitate peste medie, decide să păstreze copilul, în ciuda avertismentelor tuturor. Cât de greu poate fi să crești o faptură care nu are mult peste jumătate de metru? Însă realitatea o contrazice pe Margo și le dă dreptate tuturor celor care cred că a crește un copil e una dintre cele mai grele misiuni din lume.
După ce se naște fiul ei, Bodhi, ca să facă față cheltuielilor, Margo își face cont pe site-ul pentru adulți OnlyFans. „Fată sexy și însingurată, în plin colaps financiar, ajută-mă să-mi plătesc chiria pe luna asta. Sunt începătoare în așa ceva și o să-mi arăt ţâţele și fundul, dar nu mi-am făcut curaj să arăt mai mult. Poate vrei să mă încurajezi un pic?” – acesta este mesajul cu care tânăra debutează în lumea erotismului virtual. Dar cum împaci creșterea unui bebeluș cu aducerea pe calea cea bună a unui tată fost wrestler, actualmente dependent de droguri? Cum ai timp să te ocupi de copilul bolnav, când trebuie să filmezi videoclipuri erotice? Și cum împaci moralitatea excesivă a logodnicului mamei cu ocupația străină de morală a fiicei sau lumea aparențelor de pe OnlyFans cu porția de realism pe care o solicită iubitul cunoscut în mediul virtual? Dar oricât de complicate ar părea problemele, Margo trebuie să le rezolve, ca viața ei să meargă mai departe.
„Am vrut să creez un personaj care este mamă, supereroină și lucrătoare sexuală. Cum să scriu despre un astfel de personaj?”, se întreba autoarea Rufi Thorpe. „Credeam că nu voi fi niciodată în stare să o fac. Există o stigmatizare culturală a prostituției și o tendință de a pune mamele pe un piedestal, de a le judeca aspru pentru lucruri precum formulele de lapte praf pe care le folosesc sau metoda de adormit bebelușii pe care o aplică”, mai spune scriitoarea într-un interviu pentru Elenabowes.com. Dar ea a acceptat pariul provocator. Și l-a câștigat.
O documentare temeinică și nonconformistă! S-a abonat la site-uri pentru adulți
În același interviu, scriitoarea Rufi Thorpe își amintește despre perioada de documentare pentru carte, care s-a petrecut în anii pandemiei, vremuri dificile, când trebuia să se ocupe singură de copil, pentru că soțul era ocupat cu munca. Așadar, pe laptop, lângă fereastra deschisă prin care vedea ce face copilul la grădiniță, autoarea avea deschis și site-ul porno OnlyFans, unde încerca să convingă modelele să-i povestească despre viețile lor. Cu greutate, scriitoarea a reușit în cele din urmă, doar pentru că pandemia a lăsat multe persoane fără slujbă, iar pe site-ul pornografic a întâlnit și o editoare, care i-a înțeles situația. „Cercetarea a fost cu adevărat fascinantă”, afirmă Rufi Thorpe. „Dar am avut cu soțul meu câteva discuții legate de bugetul lunar pe care puteam să-l cheltuiesc pe OnlyFans”, mai spune cu umor scriitoarea.
Margo are probleme cu banii, trasformat în serial, cu Elle Fanning, Nicole Kidman și Michelle Pfeiffer
Potențialul romanului lui Rufi Thorpe a fost imediat observat de reprezentanți de seamă ai industriei cinematografice. Celebrul David E. Kelley s-a îndrăgostit de roman imediat după ce l-a citit și a decis să-l transforme într-o miniserie cu 8 episoade pentru Apple TV. Elle Fanning va juca rolul lui Margo, în timp ce Michelle Pfeiffer o va interpreta pe mama acesteia. Nick Otterman, Thaddea Graham, precum și Nicole Kidman se vor regăsi în distribuția miniseriei.
„Sper că cititorii vor fi profund inspirați de Margo. Sper să realizeze că viața lor le aparține în totalitate și că fiecare secundă din ea este un dar prețios pe care nimeni nu li-l poate lua”, mai spune scriitoarea Rufi Thorpe referitor la cele mai importante lecții de viață care se pot desprinde din romanul Margo are probleme cu banii, publicat de Editura TREI.
