● N. Steinhardt, „Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului”, Editura Rohia & Editura Polirom, 2011
În luna septembrie a anului curent, 2024, am luat, absolut ad hoc, hotărârea să mă reîntorc la N. Steinhardt, una dintre marile mele pasiuni livrești din anii adolescenței târzii și ai primei tinereți, și să demarez un program în care, în fiecare lună să citesc cel puțin un volum semnat de acesta, mai ales că am deja în bibliotecă mare parte dintre cărțile apărute în seria de autor N. Steinhardt editată de Editura Rohia în colaborare cu Editura Polirom. Zis și făcut!
Am început cu volumul Primejdia mărturisirii – Convorbiri de la Rohia (scris în colaborare cu poetul și preotul Ioan Pintea de la Bistrița) și pentru că entuziasmul proiectului a fost prea mare, am (re)citit imediat volumul de parodii, În genul… tinerilor, debutul lui Steinhardt din 1934, cel semnat la momentul acela cu pseudonimul Antisthius. Iar pe final de octombrie am reușit să citesc și a treia carte din proiect, sau mai bine spus să o recitesc, volumul – eseu, Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului, pe care îl consider nu inedit, ci de trei ori inedit.
De ce de trei ori inedit? 1) Pentru că este singurul volum pe care Steinhardt îl dedică unui singur scriitor; 2) pentru că modul în care criticul N. Steinhardt se apleacă asupra poeziei lui Bogza este unul 100% original și rămâne unic inclusiv în creația ulterioară a autorului; 3) dar cel mai important aspect al ineditului, care de altfel a și frapat pe toată lumea de la acea vreme, îl constituie faptul că, în tinerețe, în tumultuoșii ani 30, când Geo Bogza „se stabilise” în centrul atenției opiniei publice prin publicarea primelor două volumașe de poezie considerate îndeobște imorale, Jurnal de sex (1929) și Poemul invectivă (1933), N. Steinhardt fusese unul dintre cei care tunase și fulgerase împotriva acestora, înfierându-l pe poet inclusiv printr-o parodie foarte tăioasă cuprinsă în volumul În genul… tinerilor (1934).
Dar ceea ce este și mai interesant este faptul că, în monografia pe care i-o dedică după ani și ani, când ambii autori sunt ajunși la apogeul maturității artistice, de nu chiar în zorii senectuții, N. Steinhardt vine inclusiv cu două lămuriri vis-a-vis de atitudinea sa din tinerețe față de Geo Bogza și de poezia acestuia, care la vremea respectivă i-a adus și două „sejururi” la Văcărești pentru „oltragiu contra bunelor moravuri”:
1) Pe de o parte, Steinhardt afirmă că este conștient că, în contextul Epocii anilor 20-30, poezia lui Geo Bogza nu era atât pornografică cât mai ales contestatară, că reprezenta de fapt o formă de frondă, de revoltă la adresa societății lipsită de orice fel de temeiuri solide, inclusiv de temeiuri morale, fiind o perioadă în care, odată trecut Primul Război Mondial, în întreaga lume se instalase un curent de libertate ce mergea galopant spre libertinism;
2) Iar pe de altă parte, recunoaște, acum, în pragul călugăriei (când volumul iese din tipar, Steinhardt era deja călugărit la Mănăstirea Rohia), că inclusiv atunci, în tinerețe, nu îi displăcuseră întru totul versurile erotice ale lui Bogza, ba dimpotrivă, dar că s-a arătat iritat de ele, mai curând dintr-un spirit de pudoare și conservatorism excesiv, care îi fuseseră cultivate prin educație.
Așadar, o carte a marilor adevăruri, a reconcilierii, a recunoașterii valorilor și de ce nu a prieteniei. A fost modul lui N. Steinhardt de a-și „spăla păcatele” față de Geo Bogza și de a-și arăta reala sa considerație față de acesta și față de opera sa.
