De câteva zile bune, lumea se plânge pe rețelele de socializare că nu se mai vede soarele în Brașov. Nu este cazul meu. Pe vremea asta mohorâtă, am parte de un „Soare frumos”, de Vlad Drăgoi, apărut în 2023 la editura Dezarticulat, București – colecția Supersonic.
Cartea asta spune: La urma urmei, asta-i viața! iar personajul Vlad al lui Vlad Drăgoi ne arată latura sa anxioasă, ipohondră, autoironică, cu umor negru atunci când se află în momente stânjenitoare, încruntat. Îl cunoaștem pe cel pentru care minciuna socială este greu de folosit, dar cel care face pe amabilul ca să nu se simtă ceilalți prost, cel cu „frica inimii bătrâne și a morții”, cel care se bucură cu „inima cât o mie”, superstițios, pasionat de fotografie, prietenos, sentimental ori cu dragostea în el și alte cele importante sau banale din ale vieții.
„eu am fost la lidl/ la prieteni la fete și la bunici/ și am găsit fericire la fiecare/ și m-am uitat la filme/ la prieteni la fete și la bunici/ și fiecare mi-a învelit inima/ cu o căldură neasemuită/ și m-am mai uitat/ de fapt mă uit și acuma/ mă uit în fiecare zi/ de când a început iarna asta târzie/ la o căbănuță pe un deal alb/ (…) știu ce e în ea/ este moartea/ și pb satana/ și dacă pe tine te-au luat la 65/ și poate ai fost ok cu asta/ io o să stau cu frică să-mi vină rândul/ și când o să-mi vină/ o să știu precis/ dar o să mă fac că plouă/ și o să întreb pe altul/ care stă acolo chill/ și n-are nicio treabă/ auzi nu cumva dumneata/ nu/ eu nu/ dar eu da/ ăsta sunt/ asta e viața mea” (pag. 42-44)
Cu toate că poate fi o poezie a vieții cotidiene, am simțit-o mai degrabă ca fiind cea a unui personaj (puțin îmi pasă dacă în poezia lui Vlad Drăgoi – Madame Bovary c`est moi) care ne povestește pictural momente din viață care-l frământă, emoționează, înfurie etc. Deși, Soare frumos este o carte care-ți pune rațiunea-n analiză, mai presus de orice, mi-a dat multe stări emoționale și că, orice ar fi, trebuie să mergi mai departe căci:
„m-am spălat pe mâini/ și am zis/ că așa e bine și în viață/ adică dacă iese ceva nașpa/ fă cumva să te bucuri/ că oricum îți pare rău după/ adică ia și bagă rapid/ strugurii ăia puțini și loviți/ că viața e scurtă/ și nu știi dacă mai capeți alții/ no/ numai bine/ sănătate/ că-i mai bună decât toate.” (pag. 4)
Soare frumos este o carte a contrastelor, a extremelor sufletești. Extremele nu sunt trăsăturile esențiale ale personalității noastre, dar sunt cele care ies în evidență. Însă, la urma urmei, asta este ceea ce ținem minte, căci ele sunt cele care ne marchează memoria și se transformă în „bucăți de cuvinte și amintiri rămase în gât”, fie că-i „soarele cel mult iubit/ soarele îndrăgostit/ soare frumos/ soare soare/ sărută petale/ îmblânzește fiare/ încălzește picioare/soare” (pag. 31) ori „geamantanul vieții mele/ care așa cum e acum/ nu e musai plin și greu/ să dea pe afară/ și să mă încurce la mers ca ăla/ și dacă e/ e și cu lucruri bune în el/ dar uneori/ îmi apasă greu pe umăr/ încât oricât aș vrea/ și oricât aș căuta/ n-am la cine să-l las peste vară” (pag. 54).
Poezia lui Vlad Drăgoi vine cu compasiune peste o realitate personală și subiectivă care poate să fie dură, dar mai digerabilă dacă o privești cu blândețe sub un soare frumos.
Cătălin Stanciu
