Denis Prodea este o surpriză foarte plăcută a rubricii „Poșta redacției”. Mărturisesc că n-am stat pe gânduri nici o clipă și m-am hotărât aproape instantaneu să-i public poemele. Mi-aș dori să primesc tot timpul texte atât de convingătoare.
Denis Prodea are 19 ani și este student la Facultatea de Litere din Sibiu.
contigo en la distancia
suntem pe plajă &
ne sărutăm
cine îți imaginezi că sunt?
sprijiniți pe coate
părul puțin umed pantalonii până la genunchi
apa ne ajunge la călcâie
ne gâdilă minuțios cu un pămătuf umed multicolor
cu care stârneam praful mai demult când
bătaia era ruptă din rai
el mundo parece distinto
cuando no estás junto a mí
în spatele stâncilor golful este gol
pelicanii își decupează ciocul
îl pun în vârful capului
sunt sătui de sunetul valurilor izbindu-se de cupluri
care îngroapă prezervative în nisip
mi-am golit gândurile în pisoarul lui Duchamp
le-am lăsat acolo unde le era locul
apa duce rahatul spre sud printr-o gaură dințată
peștii plutesc cu burțile în sus
pe lângă sticluțe cu bilete
greutățile noastre nu se compară cu ale studenților
care fac practică la oncologie
ajung acasă &
se gândesc la orice altceva
la mâini solzoase acoperind guri de aerisire
își închipuie că în gâtul lor este cineva
care zgârie cu vârful unghiei.
slab de înger
îți dai ochii peste cap
lumina albastră pâlpâie:
te văd/nu te văd
sunt legat de scaun am prins rădăcini
sub mine cresc licheni
::inspir molecule de urină care
curg pe sub degete cu sclipirea pe care
doar Niagara o mai reflectă pe fețele turiștilor
::expir praf de pușcă
pielea se strânge peste oase sunt un
castravete murat dulce-acrișor în
zeamă murdăresc pereții borcanului
cu fecale de parcă am stomacul
în gură
sunt ciopârțit o hârtie cartonată în
mâinile copiilor care fac felicitări de 8 martie
iau lumină o desfac cu dinții arunc dopul &
beau
natura își adapă zeul
mâini cărnoase mă apucă de mijloc mă trag spre
geam
m-am înfășurat în pânză
nu am frunze cu care să mă acopăr cu
ciment am auzit că ustură.
ceai cald & cornulețe
pe o tavă din argint se răcesc câte puțin
zahărul pudră se topește ca o respirație
dusă din plămâni spre
punctul cel mai adânc al staminelor
așezate circular
(amplific iubirea o întind
o pun la dospit
așa simt că e corect să fac
așa doar mâinile tale pot descoperi aluatul)
ne întărâtă lalele într-o vază transparentă
puse pe colțul mesei
crusta pe care o produce
picătura de sos nu se compară cu
sângele care se încheagă în jurul măselelor
mă încorporez în mintea ta
mă mișc ca pendulul lui Newton
sunt plăcile tectonice de sub
Vrancea care îți înțeapă tălpile
în ceai se sfărâmă rapid
dispar ca aburul de pe oglindă
după o baie fierbinte
sugi firul spaghetelor până când observi
că la capăt nu așteaptă nimeni.
boxeri sub pătura din lână
boxeri sub pătura din lână moale
geamul de la balcon acoperind
un moment acid de liniște
tu dormi cu spatele la mine
lumina penetrează semnele de mamă
umărul tău hașurat cu precizie
te scarpini din când în când
golești empatie
mă placi așa cum croitoresele modifică
anual pantaloni din stofă
reciclez îmi termin task-urile
răspund la mesaje
sunt optimus prime
există lucruri pe care ni le dorim
picioare mai lungi corp atletic
lucruri concrete
plante de apartament
lucruri care putrezesc în wishlist
reușesc să liniștească mai tare
decât prezența steriletului pompelor
de alăptat
am învățat asta iubind omul care mi-a
prins o insignă în formă de inimă
de tricou.
