La Editura Tracus Arte a apărut volumul „Kafka și tinerele fete”, de Daniel Desmarquest.

«„În faţa fetelor tinere”, îi mărturiseşte Kafka Milenei, „mă simt descumpănit”. Prezenţa lor fizică îl dezarmează. E înspăimântat să găsească în ochii lor propria sa anxietate. Apariţia unei tinere fete e un hazard, o şansă şi o ameninţare. O fereastră către necunoscut: se iveşte o posibilitate. Încrederea pe care o acordă calităţilor ei de mesageră nu are egal decât în teroarea sexului ei. Să n-o atingi, să amâni acest moment fatal, dar s-o ţii captivă. Prin toate mijloacele. Tânăra fată visată de Kafka, gânditoare, cu capul uşor înclinat şi lăsând să se vadă goliciunea gâtului, e destinată să fie altfel posedată. Contează nu „puritatea”, ci puterea de atracţie, magnetismul ei. El îi cere să-l ajute să pătrundă în ţara făgăduită a scriiturii, să-i dea forţa de-a scrie. Dorinţa pe care ea o trezeşte e, pentru el, cheia scriiturii.» Daniel Desmarquest

Daniel Desmarquest este un scriitor francez, născut în 1946. Pentru eseul Kafka și tinerele fete a obținut, în 2002, Premiul Médicis. A publicat mai multe romane, printre care: SAD, Aqua bella, Lila Paradis, Les falaises d’Etretat, La Scène des adieux etc. Scrierile sale sunt traduse în mai multe limbi străine.

Volumul poate fi comandat aici https://edituratracusarte.ro/produs/kafka-si-tinerele-fete-daniel-desmarquest/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.