Deși sunt destul de rare, familiile de artiști în care absolut fiecare membru al familiei experimentează într-un fel sau altul arta, există. Și în unele cazuri, cu totul excepționale, ele se mai și extind în aceeași direcție. Se dă ca exemplu familia Almosnino: soțul – George Almosnino, poet, soția – Nora Iuga, poetă, prozatoare și traducătoare, fiul lor – Tiberiu Almosnino, balerin. Fiul se căsătorește cu Angela Baciu, poetă. Așadar, familie de artiști îmbogățită. Din păcate, George Almosnino părăsește familia în 1994. Rămân Nora, Tiberiu și Angela. Iar Nora și Angela, profitând desigur și de numitorul comun al literaturii, au legat o frumoasă prietenie, bifând astfel și excepția de la regula relațiilor agresive dintre soacre și nurori. După ce în 2017, cele două scriu în tandem cartea de dialoguri poetice mai drăguț decît dostoievski, apărută la editura Polirom, în 2024 se petrece recidiva, cele două dive publicând a doua carte scrisă la dublu: Dimineața vecinilor, apărută la editura bistrițeană Charmides.
Cartea Dimineața vecinilor este alcătuită din 51 de conversații telefonice, reale sau imaginare, și din 10 dialoguri poetico-prozaice. Din linia generală a conversațiilor ne dăm seama că ele au avut loc în perioada pandemiei de Covid 19, o perioadă cât se poate de sensibilă pentru Nora, având în vedere atât vârsta sa înaintată, cât și faptul că locuiește singură. Dar se pare că poeta nonagenară (sau cumva corect este noragenară?) a trecut cu bine peste această cumpănă.
Despre ce discută zi de zi, timp de 51 de zile soacra și nora (dacă nu cumva este mai corect Nora și nora)? Despre orice și despre nimic. Despre câte în lună și în stele și totuși nicio idee nu ajunge nicăieri pentru că, nu-i așa, cum ar fi fost ca cele două să ajungă vreodată la o înțelegere. Dar desigur că nici nu urmăreau așa ceva. Ci doar să se întrețină una pe cealaltă, ca să le treacă timpul și urâtul. Și cum trece urâtul cel mai bine dacă nu cu frumosul, adică cu literatura. Dar ce fel de literatură fac cele două prin telefon? Păi, urmând (anti)logica celebrului joc al copilăriei, telefonul fără fir, cele două dau la iveală 51 de dialoguri ilogice, în care pur si simplu aleg să se joace de-a literatura dadadistă și absurdă, în care fiecare își arogă câte un refren pe care îl trântește fix unde este mai nepotrivit, în care fiecare duce discuția în altă parte decât i-a făcut brânci prima și tot așa. Până la urmă, tot ce contează este că cele două și-au atins scopul, acela de a trece împreună pandemia și de a stârni la rândul lor o pandemie de râs și voie bună în rândul cititorilor.
În cele ce urmează voi cita, absolut la întâmplare (chiar voi deschide cartea cu ochii închiși, de trei ori) trei fragmente de dialoguri dadaiste:
„A.: alo, alo, Nora? Închipuiește-ți, l-au adus pe Moș Crăciun în Parcul Eminescu, e tot mai bătrân și barba tot mai lungă
N.: nu cumva era ăla deghizat care-i fura mâna Veronichii?
A.: s-a oprit ceasul, nu mai are baterie sau s-o fi plictisit timpul, habar n-am!
N.: vezi, ți-am spus eu că e ăla de se deghizează? că-i place să sugă degetul Veronichii
A.: înțelege, bastonul poate folosi la mers și la alungat ciorile, nu știai?
N.: și broaștele țestoase trăiesc peste sută, dar nu știu dacă se lasă gonite cu bastonul”;
„N.: barca pe valuri… mă uit la ea cu părul nins și ochii mici…
A.: de somn!
N.: mă omoară cuvintele, vin rând pe rând zarea lumii
A.: întunecând… nu te mai da mare, că… polităcălul ăla incorect din tren mi-a zis că-s egipteancă!
N.: tot ce-i posibil, semeni cu mama lui Nefertiti… politicălul era piramidal
A.: piramidon? dar, ce, îl durea capul?”;
„N.: spune și tu, Madame Univers, văzut-ai vreodată codrii de aramă?
A.: i-am văzut p-ăia de pustiu
N.: ai fost și tu cu Bacovia în Codrii Bacăului?
A.: ai chef de joacă azi!
N.: aș avea, dar rana din frunte nu mă lasă
A.: (se cântă!) melancolie, dulce melodie…”.
Altfel spus, curat literatură!!!
