Max Blecher (1909, Botoșani – 1938, Roman) a fost unul dintre stâlpii cei mai solizi ai avangardei românești, în ciuda constituției sale fizice foarte fragile, cauzată de instalarea foarte precoce a unei boli incurabile care i-a și adus sfârșitul nedrept de devreme, morbul lui Pott sau tuberculoză la coloana vertebrală. Deși nu a publicat decât patru volume, unul de poezie și trei de proză, el s-a impus în literatura română drept unul dintre cei mai vizionari scriitori, datorită unei literaturi stranii în care se împletesc realitatea cu visul și cu halucinația, simbolismul cu romantismul și suprarealismul, duritatea cu sensibilitatea, gingășia cu scabrosul, sobrietatea cu erotismul. Nu cred că risc prea mult dacă îmi permit să îl compar pe M. Blecher cu Franz Kafka, mai ales ținând seama că ambii au creat în mare măsură sub imperiul suferinței fizice, ba mai mult, ambii suferind de aceeași boală fatală, anume tuberculoza. Dar asemănarea dintre ei se poate vedea și în stil și în forța de pătrundere a scriiturii în mintea cititorilor lor.
A debutat cu volumul de poeme Corp transparent în anul 1934 (da, acel an 1934 în care au mai debutat și N. Steinhardt/ Antistihus, Emil Cioran, Constantin Noica sau Mihail Sebastian), după ce în prealabil publicase poeme în revista suprarealistă franceză Le Surréalisme, sub îndrumarea granzilor suprarealismului, Tristan Tzara și André Breton. Au urmat romanele: Întâmplări din irealitatea imediată (1936), Inimi cicatrizate (1937) și, postum, Vizuina luminată (1971, ediție îngrijită de Sașa Pană).
Editura Cartex a inițiat în urmă cu relativ puțin timp o serie de autor dedicată lui Max Blecher, respectând inclusiv numele de M. Blecher cu care acesta a semnat, în care au apărut deja toate operele acestuia, mai sus menționate, cea mai recentă apariție fiind reeditarea volumului de debut în poezie, Corp transparent, apărut în anul 1934, la editura Bibliofilă din București, în îngrijirea lui Geo Bogza.
Este însă mai mult decât o reeditare, este o ediție critică, atât pentru faptul că celor cincisprezece poeme care au alcătuit ediția princeps a volumului Corp transparent le-au fost adăugate și celelate poeme, antume și postume, care s-au mai găsit din opera poetică a lui M. Blecher, cât și pentru faptul că poemele sunt precedate de un studiu introductiv semnat de editorul Lucian Pricop, care dă astfel o oarecare „corporalitate” critică poemelor, dar și de un dosar de referințe critice, alcătuit de același Lucian Pricop, în care descoperim receptarea critică a poeziei lui Blecher, prin texte semnate de Sașa Pană, Nicolae Balotă, Ion Pop, Iulian Băicuș, Maria Dinu, Vlad Pojoca sau Doris Mironescu.
În încheierea acestei scurte prezentări a noii ediții a volumului Corp tranparent (Editura Cartex, 2025), voi reda primele două poeme din volum:
„În loc de introducere
Cuvinte păsări cu aripi de sânge
Cuvinte zburând nebune în încăperile inimii
Animale câteodată cu transparențe de cer
Buchete de lumi astrale (comete cu cap de dansatoare)
Flori bizare parfumând creierul
Însemnând un zâmbet ori din contra o bucurie
Apariții și dispariții în întunericul zilelor
Ori vulturi fâlfâind alb peste munții somnului
Vitrini lunare cu îngeri și săbii
Cu lupi, cu orașe, cu vapoare, cu păr de femeie
Cuvinte, desene neînțelese ale scrisului acest
Cu mâinile mele, ca ochii tăi închiși”.
„Eternitate
Pașii ne cunosc abisul
Trupul ne plimbă cerul
Furtuna pierde bucăți de carne
Tot mai vagă tot mai slabă
Este un început albastru
În acest peisaj terestru
Și altul răzbunător
Ca un deget tăiat
Vezi doar ce femeie se rostogolește
Ca un fus
Și copiază delta ei
Pe delta apelor.”
