Dana Ștefan a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și a obținut, până în prezent, două titluri de master: unul în Didactici ale Disciplinelor Filologice și altul în Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație. A debutat anul trecut la Editura CDPL cu volumul de poezii „Colecționara de himere”. Este pasionată de călătorii, ie, teatru și fotografie.
Love story during Pandemic Era
Când a început pandemia,
te-ai autoizolat în colivia mea cu patru camere confort I sporit.
Inițial păreai convins că n-o să ai nevoie de toate,
că le-ai împărți bucuros cu alți potențiali locatari,
fiindcă ție tot ce-ți trebuie e o cămăruță piramidală,
cu pereți groși și cu mașină de scris…
Ți-am alocat ventricolul stâng.
Când ai aprins prima oară lumina în atriul stâng,
auriculul s-a ciulit și artera pulmonară a început să pompeze.
Ți-ai găsit apoi culcuș în unul dintre cele trei cuiburi de rândunică
și ai început să-ți acordezi chitara.
Aorta a început să vibreze,
iar nodul Arantius s-a transformat în mărul lui Adam
și mi-a ajuns în gât.
Din plictiseală,
tu ai început să te strecori prin toate orificiile,
de parcă ai fi făcut toată viața cercetări speologice…
Din când în când, te întorceai în camera ta
și trimiteai scrisori de dragoste către toate organele.
Nodulii Morgagni își luaseră în serios rolul de agenți de circulație
și, fiind stare de urgență,
dirijau tot și nu permiteau niciunui cuvânt să treacă
fără declarație pe proprie răspundere.
La un moment dat, impresionat de veleitățile tale artistice,
m-am lăsat să alunec pe vena cavă inferioară până în atriul drept,
iar apoi m-am strecurat în ventricolul drept,
al cărui perete subțire îmi permitea să-ți aud fiecare respirație.
De la o vreme, îmi scriai numai mie,
dar mesajele se întorceau nedeschise,
fiindcă destinatarul nu era găsit la adresă.
Pulsul ne-a fost de mare ajutor când s-a terminat tușul,
căci pericardul a devenit un soi de tambur vibrator, iar tu expert în Morse.
Îmi doream din ce în ce mai mult să te văd
și îmi crescuseră ochi în toate buricele degetelor.
Septul interventricular, neavând însă niciun orificiu,
făcea comunicarea nemediată dintre noi o misiune imposibilă,
iar Lara Croft era și ea blocată la Angkor Thom,
fără posibilitate de a ne salva.
Izolarea impusă devenea acum o corvoadă
și nici măcar starea de relaxare nu ne-ar fi fost de folos.
Împărțeam același vârf îngust și, totuși, nu ne puteam îmbrățișa…
La vita e bella
Ești frumoasă! îmi zice muncitorul
cu care mă intersectez în fața Spitalului CF2.
Moartea nu mi se citește încă pe față,
deși Omului de pe Caraiman i-a crescut un ou de gheață la tâmplă
și drumul de măști ce s-a construit până la el peste vară e aproape gata.
Ești frumos! îi spun la rândul meu celui
care m-a ales drept mormânt pentru seminția sa.
Viața nu mi se citește încă pe pântec,
deși omului vitruvian i-au crescut mii de membre ca la miriapode
și se agață cu toate de firul de speranță uitat pe fundul cutiei.
Suntem frumoși, dar e asta oare de ajuns între viață și moarte?
Crimă într-un pahar cu gin
Avea sufletul colorat în toate limbile Pământului
și pielea mânjită de Soare
Sfârcurile-i aveau gust de cafea și de buze de îngeri
Iar pe coapse se prelingea o melodie de la un târg de Crăciun
El o învățase marea,
iar acum călărea pe valurile ei…
Harta singurătății se trasează cu idei preconcepute,
iar zâmbetul e cea mai frumoasă trecere la nivel cu calea ferată
