Editura Polirom ne propune de Ziua Internațională a Copilului volumul „Ce văd dragonii”, de Diana Geacăr, apărut în 2019 în colecția Junior, cu ilustrații de Radu Răileanu (vârsta recomandată: 9+). Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

„Romanul Dianei Geacăr, Ce văd dragonii, ne-a captivat pe amîndouă încă de la primele pagini, ne povesteam una celeilalte aproape în fiecare zi despre ţinutul în care lumea poveștilor atît de îndrăgite de noi și cea a jocurilor pe calculator se contopesc în aventuri fantastice. Ne-a plăcut pentru povestea actuală care își va purta cititorii juniori într-o aventură cu troli, dragoni, porci-spinoși, pești vorbitori și patru statui cărora li se mai spune și Spaime. Romanul Dianei Geacăr și-a găsit locul în colecţia Junior, o colecţie dedicată copiilor și adolescenţilor care cred în puterea imaginaţiei și cărora le place să citească poveștile cu creionul în mînă.” (Oana Doboși-Potcoavă & Raluca Selejan, Librăria „La două bufniţe”)
Diana Geacăr este scriitor și traducător. A publicat volumele de poezie „bună, eu sînt diana și sînt colega ta de cameră” (2005, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM), „Frumusețea bărbatului căsătorit” (2009, Premiul Marin Mincu), „Dar noi sîntem oameni obișnuiți” (2017) și volumele de proză scurtă „Cine locuiește la subsol” (2018) și „Sirina și alți monștri din Saad” (Casa de Pariuri Literare, 2021). O parte dintre poemele ei au fost traduse în engleză, franceză și italiană. A tradus din engleză și franceză cărți de literatură contemporană. Trăiește în Tîrgoviște.
Cartea are 200 de pagini, costă 27,45 lei și poate fi comandată aici:
