Multora dintre prozatorii aspiranți (și nu numai) din arealul literar contemporan autohton ar trebui să le servească drept model această cărticică numită anecdotic „A fost doar ciumă”, de Ludmila Ulițkaia, apărută recent la Editura Humanitas Fiction în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Gabrielei Russo.
De ce spun asta? În primul rând acest scenariu, care a avut titlul inițial „Ciuma”, scris în urmă cu mai bine de trei decenii, este un exemplu de cum trebuie folosit dialogul într-o narațiune a cărei complexitate nu vine neapărat din folosirea descrierilor sau a multiplelor explicații „regizorale”, ci din acțiunea însăși și din ceea ce spun protagoniștii ei. E o concentrare de forțe, de vectori narativi și de linii de dialog foarte bine strunite, încât nu e de mirare faptul că, atunci când Ludmila Ulițkaia a folosit acest scenariu pentru a accede la cursul lui Valeri Frid, a fost refuzată explicându-i-se că „Pe dumneata n-am ce să te învăț, știi totul și fără cursul ăsta”.
Ceea ce mi s-a părut interesant este că totul pornește de la o întâmplare cât se poate de reală. Ludmila Ulițkaia, în interviul de la finalul cărții, pe care i l-a acordat Christinei Links, ne dezvăluie sursa inspirației, o potențială epidemie de ciumă în Moscova anului 1939, despre care autoarea a aflat de la o cunoștință, Natalia Rapaport, al cărei tată, de meserie anatomopatolog, a făcut autopsiile celor trei morți (reali) de ciumă.
Un cercetător – în carte Rudolf Ivanovici Maier – care efectua experiențe în laborator în vederea conceperii unui vaccin împotriva ciumei, s-a infectat accidental și, fără să cunoască acest fapt, a fost nevoit să se ducă la o conferință la Moscova, acolo unde fusese convocat imperativ, deși îndrăznise să-i explice „superiorului” politruc că nu este pregătit pentru raport și că i-ar mai trebui încă o lună jumătate-două.
Din acest moment se declanșează o adevărată nebunie. Maier intră în contact cu mai multe persoane, colegi de călătorie cu trenul, personal de la hotel, inclusiv frizerul Kotikov, care se va infecta la rândul lui și va avea aceeași soartă cu cercetătorul. Cel care-și dă seama că există posibilitatea ca Maier să fie infectat cu ciumă pulmonară este medicul de gardă al spitalului Ekaterinski, Alexandr Matveevici Zorin. Acesta alertează autoritățile, iar brațul de fier al puterii care se va ocupa de ancheta epidemiologică și implicit de identificarea contacților lui Maier este temutul NKVD.
Modalitatea de lucru a NKVD-ului este binecunoscută: descinderi inopinate, explicații sumare, ridicări de persoane cu metode mai mult sau mai puțin contondente etc. Anecdoticul din scenariul propus de Ludmila Ulițkaia este însă principalul mobil al cărții: „anchetații” – în cazul de față din punct de vedere epidemiologic – au certitudinea, pe fondul terorii împrăștiare în URSS-ul acelor ani de Beria și de acoliții săi, că ori vor fi aruncați în închisoare, ori vor fi trimiși în lagăr, ori, mai rău, vor fi împușcați. Pe acest fond avem de-a face chiar cu o sinucidere aproape ritualică, victima lăsându-i și o scrisoare lui Stalin.
Situația ar fi hilară dacă n-ar fi cu adevărat tragică. Pericolul răspândirii ciumei este real, însă pentru a nu băga panica în populație autoritățile decid să le explice oamenilor că există posibilitatea răspândirii unei molimi numite influenza, o boală considerată „periculoasă, dar cu letalitate scăzută”. Avem de-a face, firește, cu oamenii în combinezoane, cu carantina instituționalizată sau individuală și în general cu tot arsenalul folosit în lupta contra unei pandemii. Doar că în cazul de față teroarea vine mai degrabă din altă parte: „ciuma” reală ar putea fi mai blândă decât „ciuma roșie”. Oamenii de la acea vreme erau mai degrabă speriați de efectele ciumei roșii decât de cele ale ciumei pulmonare. De aici și anecdoticul tragic din scenariul Ludmilei Ulițkaia, care ne și descrie, de altfel, împrejurările: „Era anul 1939, nu se terminaseră arestările în masă, mii de oameni din URSS nu dormeau noaptea, tremurau de frică așteptând să fie arestați, și pe acest fundal izbucnește epidemia de ciumă.”
Am citit cu mare plăcere această carte impecabil scrisă, de fapt acest scenariu aproape eșuat, care n-a fost niciodată transformat în film, dar care, adus la suprafață în prezentul contaminat cu isteria globală legată de Covid-19, are semnificații dintre cele mai profunde. Este adusă în discuție, spre exemplu, eficacitatea măsurilor luate de NKVD – care, nota bene, au reușit la vremea respectivă să stopeze pandemia și să reducă drastic numărul victimelor – fiind pusă în oglindă cu planurile de măsuri luate în prezent pe aproape tot globul. Cum ar fi fost mai bine? Să se procedeze ca NKVD-ul, cu „mână de fier”, încălcându-se astfel principiile libertății individuale în numele salvării colective, sau să se folosească metoda în care drepturile cetățeanului sunt respectate, însă cu riscul de a avea pierderi teribile? E dificil de răspuns la o astfel de întrebare, iar Ludmila Ulițkaia spune că „Interesant este că NKVD a oprit răspândirea epidemiei, folosind tot arsenalul bogat al procedeelor cu care era deprins să aresteze și să lichideze oamenii. (…) Treaba asta dă mult de gândit și alimentează multe idei…”
„A fost doar ciumă” este o carte din filele căreia se aude efectiv, la final, un oftat de ușurare. Ludmila Ulițkaia a îmbinat cu inteligență câteva elemente simple pe care, dezvoltându-le pe parcursul scenariului și îmbogățindu-le cu scene foarte bine articulate, cu dialoguri vii și credibile, cu situații de o diversitate extraordinară, a reușit să le transpună într-o poveste elastică, alertă și controlată foarte bine. Măiestria scriitoarei se vede la tot pasul, fiindcă până și cele mai mărunte situații, îmbogățite cu dialoguri realiste, conțin picturalul decolorat și aproape documentar – deși avem de-a face, până la urmă, cu o ficțiune – al realității dure a acelor vremuri. Această carte este, de fapt, un manual. Oricine vrea să scrie și să fie credibil ar trebui să o citească și să deprindă tehnici care altminteri ar putea fi învățate pe căi mult ocolite.
Foto credit Ludmila Ulițkaia: Radu Sandovici, de aici: https://alecart.ro/interviu-cu-ludmila-ulitkaia/
