Lena Chilari s-a născut în 1995 în satul Pepeni, raionul Sîngerei, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj. A publicat în revistele Steaua, Echinox şi pe platformele literare „O mie de semne”, „Fabrica de poezie”, „Noise Poetry”.
Ca urmare a câștigării premiului „Regele Dimineții”, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Premiului „Alexandru Mușina” pentru debut în poezie, care este acordat de Editura Aula Magna în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și cu Editura Tracus Arte, în 2020 i-a apărut la Editura Tracus Arte volumul de poezie „O cană de noviciok la bătrânețe”.
nu mă ascund după alura unui om obișnuit
(cumva)
fiecare băiat pe care-l întâlnesc
vrea să scriu despre el
– scrii despre mine lena?
astfel de replici îmi lasă gura uscată
plămânii tăiați în două
ochii mari
aplec geana pe jumătate
tai expectanțele
mă liniștesc
devin neutră indiferentă
gâtul strangulat devine arma mea puternică
testez realitatea cu ea
cumva viața e despre iubire și nu e
despre atitudinea cu care trasezi liniile dintre
tine și ceilalți
mântuiești generațiile de femei din familia ta
cu o prăjitură arsă la colțuri de prea multă răbdare
mă aștept s-o văd pe midori fericită
îmi imaginez cum face dragoste
apoi privește incendii
ce-i oferă un foc pentru țigară
căderea în abis este o asumare
unde una dintre frânghiile de siguranță
se desprinde în timp
ce aterizezi
am pierdut sensul prieteniei adevărate
kira și kantemir se iubesc de parcă asta e tot ce contează pe lume
ambii trasează ușor puful de piersică coaptă pe pielea
unor vipere sâsâitoare
o față de bursuc bun la inimă ce nu vrea să se reproducă
din motive egoiste
o tilda swinton cu nasul ascuțit cuplată cu un leornardo dicaprio tânăr
este definiția iubirii postmoderniste
lorena nu-și piaptănă părul până nu-i apare volumul
în librării
furia
aruncă volumul unei mame veninoase în coșul de gunoi
al hotelului din bistrița
furia este cea mai bună prietenă a singurătății
îmi sună obsesiv în cap –
ce dracu mi-ai făcut mama vreau să fiu iubită
ce dracu s-a întamplat cu tine și cu mine și cu tine mică și cu mama ta
de plângi când vezi că cineva își pierde uterul inutil
într-o dimineață în care am stat ascunsă de lume am decis că
replicile acide îmi distrug celulele nervoase și că
urăsc bărbații care îmi aduc aminte de fratele meu
iar cei care se iubesc freudian nu trebuie deranjați
de țipetele realității mele imediate
poetului
dumitru
ochi de diavol în care văd
sensibilitate
punga albastră de chipsuri nu poate fi găsită
pentru tine
ai trei apeluri pierdute
și un glitch reușit
pistolul în mână
împușcă poezia
tricoul travel in the sky
încalecă poezia
dormi liniștit dumitru
îți sting eu muzica
și-ți aduc punga de chipsuri greșită
fiecare stradă timișoreană
în care nu am găsit un non-stop
să fie dată uitării
furia ta nu
astăzi o bucățică de inimă mi s-a dus
să ții o prietenie e dificil
să nu fii dificil e imposibil
poetul ce m-a umilit public
apoi a îngenuncheat pe lateral
nu mi-a trezit niciun sentiment
nici tânărul de douăzeci de ani
ce-a încercat să mă înghită
în fertilitatea lui absurdă
nu vreau să fiu soția nimănui
sau să aparțin unei mâini uriașe cu
degete groase pentru nări adânci
să nu am identitate sau să fiu o extensie
a mamei a mamei mamei a soacrei rele
și eventual a unui călău cu ochi albaștri
cei mai frumoși ochi din lume
mama are și până acum fotografia cu andrei
unde suntem împreună pe perete
an de an mă întreabă ce face
cel mai frumos băiat din lume
deși poate e însurat sau a murit de accident vascular
sau nu știu de sughiț continuu
mă uit la ea nu la helena
și vreau să mă vadă pe mine
să nu mai spună că am corpul ei
burta mare sau că sunt cotoroasă
ca bunica jănia că plătește că a avut
o relație oribilă cu mama lena
nu e ca și cum cu mine este altfel
istoria care se repetă
istoria care se rescrie
prieteniile care se destramă
prietenele mele care sunt înghițite de iubiții lor
singurătatea care mă ofilește an de an
andrei – cel mai frumos băiat din lume
singurul pe care mama îl vede
este bine
nu îmbătrânește
și nu e singur niciodată
trei femei au încins rugul violenței și al iertării
să ne întoarcem la tribul nostru
unde părul și trupul nu sunt ale noastre
unde singurătatea e doar la un buton distanță
femeile abandonate sunt
femei puternice
vulnerabile
dar al naibii de puternice
toate aceste sentimente lungi nu își au locul
într-o cochilie urbană
