Începem săptămâna cu un grupaj de Nicole Chirilov care trimite poeme pentru prima oară la Poșta Redacției. Scrie niște versuri destul de încărcate (pe alocuri) de senzații negative, dar ce m-a intrigat e că nu simți negativitatea asta, te lasă cu un sentiment plăcut, aproape senin și o încurajez să exploreze în continuare acest ton, dacă se descurcă așa lesne cu el. Am remarcat și onestitatea, tonul simplu și ușurința cu care a formulat niște lucruri altfel banale, dar de care avem nevoie cu toții din când în când.
Ce ne spune despre ea:
mă numesc Chirilov Nicole, am 24 de ani și sunt masterandă în anul I în cadrul Facultății de Litere de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De mult timp am încercat să îmi fac destul curaj pentru a trimite câteva poeme pentru Poșta Redacției și simt că acum e momentul potrivit.
Atașat acestui email găsiți un document cu trei poeme destul de recente care sper să vă fie pe plac. Desigur, sunt convinsă că mereu este loc de mai bine așa că aș aprecia orice fel de feedback, chiar dacă poemele nu sunt destul de bune/potrivite pentru publicare.
Câteva dintre poemele mele pot fi găsite atât pe pagina Poezia de duminică, cât și în cel mai nou număr al revistei Axis Libri, la rubrica Jurnal poetic.
***
citeşti prima dată poezia ta de față cu alții
& îți dai seama că niciodată nu ai avut o experiență unică
nu există un lucru mai comforting decât ăsta.
bunica a murit acum cinci ani
ai mei cred că îi urăsc când
stăm în aceeaşi casă & le cer intimitate
nu ştiu ce mai face sora mea
că ăştia de la digi îmi dau mereu apel restricționat//zece ani de dormit în acelaşi pat & unsprezece de când a plecat,
dar mie tot îmi vine câteodată
să pun poza ei pe pernă ca să dorm liniştită
se schimbă prea multe & uneori serile de pe terasă
spălate cu tequilla sunrise
îți transformă viața în cel mai frumos fever dream//pentru astea merită să fii &
să îți strângi prietenii în brațe
atât de tare încât nu îți dai seama
care dintre voi a rămas
primul fără respirație.
toate se duc
ca o piesă de pe spotify pe care nu ştii când ai ascultat-o de 40 de ori//
calculezi în minte//play Liability by Lorde,
iar şi iar
două ore pe care nu le regreți pentru că piesa e relatable
& faptul că sunt alții care simt ce simți şi tu e uneori
mai comforting
decât toate zilele pe care le trăieşti
de unul singur.
***
de câte ori poți îndesa cuvântul
cadaveric pe o pagină & de câte ori
crește ignoranța într-o singură zi
de atâtea ori scoți bani de la bancomat
& de atâtea ori te bucuri că blocul tău comunist
de apartamente nu se clatină//amenințarea nu
ne aparține dacă e în grădina vecinilor
unde noi am învățat să nu ne uităm
niciodată
de câte ori se moare & de câte ori
muți de pe canalul de știri pe netflix
de atâtea ori realizezi că ești un pion
pe o tablă putrezită & conștiința nu are loc
în zona de confort
the 1975, cafea, cărți, amintiri care sunt doar ale tale
& ocazional scârbă//că ești
fix cum au zis ceilalți că trebuie
și asta ți se pare ok.
***
să râzi în sala de cinema
într-o zi de marți
cu oameni aproape prieteni//aproape
tu//aproape ei//aproape totul
pentru momentele când vă aflați
la un braț distanță
și la un zâmbet ascuns de lumina slabă
după ce ai scris în caiet 6.12.2023, nu, 2
să râzi de trecerea timpului
și de nesiguranța comprimării vieții
în secvențe tot mai scurte și
să nu îți mai fie frică
de tot ce ai fi putut să fii în timp ce așteptai
sfârșitul de săptămână
să râzi în sala de cinema
aproape goală//aproape
plină//aproape acasă
într-o zi de marți și
să îți dai seama că viața
merită trăită și de luni până vineri.
asta e probabil fericirea.
Fotografie featured de la Orlando Vera, sursa: pexels.com
