Salut,
Anul acesta am descoperit Furnicile Oarbe, o carte scrisă de Ramiro Pinilla (1923-2014) în traducerea lui Dumitru Alistar.
În linii mari zugrăvește viața aspră și mizeră din satele de coastă ale Țării Bascilor, aproape imediat după Al Doilea Război Mondial.
Este singura carte a lui Ramiro Pinilla tradusă în limba română. Spre dezamăgirea mea.
Tot ce am găsit online a fost o carte de-a lui în limba spaniolă, intituală Seno (Sân), cu autograful acestuia. Spre fericirea mea.
Semnat în iulie 1974, mesajul spune așa:
„A Jeanne, en recuerdo de su agradable visita, con mi amistad”
Cum a ajuns cartea aici în România și cine este simpatica doamnă Jeanne, beats me! Eu am cumpărat-o pentru autograf, mai mult de consolare, pentru că nu știu limba spaniolă.
Pinilla câștigă premiul Nadal în 1961 cu Furnicile Oarbe și este finalist al Premiului Planeta în 1971 cu romanul Seno (Sân).
Apoi se întâmplă ceva aparent de neînțeles. În plină tinerețe și avânt creator, Ramiro Pinilla dispare brusc. Timp de 30 de ani se distanțează dezgustat de industria editorială.
Se retrage într-un orășel basc (Guecho) unde scrie multe povestiri și romane pe care le publică în regie proprie. Înființează și o mică editură (Libropueblo) care îi distribuie cărțile doar în zona Bilbao, la niște prețuri derizorii.
Revine în circuitul publicistic după 30 de ani cu o trilogie (Verde valles, colinas rojas) la care a lucrat aproape 20 de ani.
Însă degeaba, în ciuda talentului său, Ramiro Pinilla rămîne la perifera circuitelor literare (mă refer la cele mainstream evident).
Deși mulți scriitori și cunoscători ai literaturii din Spania îl revendică în linia întâi. Nu mai vorbesc de cei din curentul basc de limbă castiliană, în frunte cu Fernando Aramburu.
Dar Pinilla fiind un scriitor universal, indiscutabil, rămâne în penumbră, pe nedrept underrated. Ar fi păcat să rămână așa fără să fie redescoperit și reabilitat după atâtea decenii de anonimat.
Dacă v-a plăcut acest semn, vă aștept și pe 30 martie, cu un nou articol Vânătorul de semne!
Cornel,
