„Mă numesc Andi Abrudan, am 22 de ani și scriu poezie de câțiva ani. Poezia mea e deseori soft și e orientată spre modul în care văd lumea și relațiile interumane care se află în ea. Am mai publicat texte pe Noise Poetry, Note de Subsol, Revista Planeta Babel, Casa Poemelor, po3ziadeduminica. Poeziile mele se regăsesc in 3 antologii: «Versuri desprinse de pe miocard», «suntem o planetă de astronauți surdomuți» (ambele finanțate de Cenaclul Pavel Dan din Timișoara) și Antologia Conexiuni (Casa de Cultură a Studenților din Sibiu). Am citit poezie în ultimul an la Open Mic-urile Lenei Chilari din Cluj, unde am fost și invitat special într-o ediție și la Cozy Poetry Night, tot în Cluj.”
Trimiteți-ne recomandările voastre pe adresa [email protected] (vă rog să atașați textele în format word + o fotografie + un scurt CV literar).
unde vei fi?
acum te-ai văzut din exterior
ești departe
departe de seri singur în cameră gândindu-te constant la trecut
departe de invisible strings care te-au adus cu 5 ani în față și 5 ani înapoi simultan
departe de prieteni care îți înfig cuțitul în spate zâmbind fără să le fi făcut nimic
acum te-ai văzut din exterior
ești prezent
aici când sentimentul de singurătate nu mai e la fel de constant
când înveți ușor ușor ce e bine pentru tine și ce nu e
când nostalgia nu mai aduce durere apăsătoare
când înveți și te dezveți constant de tine și propriile automatisme
dar unde vei fi data viitoare când citești asta?
vei fi legat de cineva care nu te merită încercând să îi schimbi
sau vei ști de data asta când să te oprești?
dar unde vei fi data viitoare când citești asta?
la tine în cameră bucurându-te de aplauze
sau în același loc gândindu-te la câte nu ai primit?
unde vei fi data viitoare?
ai mers pe direcția care te duce tot mai aproape de potențialul tău întreg
sau ai stat pe loc și de data asta, încercând să ieși definitiv de pe ușa din spatele trecutului?
unde vei fi data viitoare?
într-un peisaj cu puțină lumină în care dansezi toată noaptea
râzând cu toată inima în jurul altor oameni?
sau încă la tine în cameră, departe de restul, simțind că nu ai ce căuta acolo?
încet, încet înveți
că uneori trebuie să îngropi unele lucruri
uneori trebuie să tragi linii
să demolezi poduri
să te uiți ore întregi la un perete alb
și doar așa vei ajunge unde vrei
nu știu unde vei fi următoarea dată când citești asta
dar sper că nu te vei întoarce înapoi aici cu tristețe în suflet.
lucrurile care se spun despre mine când nu sunt prezent
e greu să nu mă gândesc la modul în care unii oameni îi pot influența pe alții
la cum îi pot face să te vadă într-o lumină diferită față de ceea ce ești de fapt
la cum ajungi să ai conversații inconfortabile în autobuze și să fii ignorat în alte case
mă gândesc la mine
mă gândesc la mine din perspectiva oamenilor cu care nu mai am legătură
mă gândesc la mine povestit de acei oameni
mă gândesc la acel eu cu frică
cine sunt eu în povestea oamenilor care mi-au greșit?
cât de departe de cine sunt eu de fapt sunt în acele povești?
sau… cât de aproape de cine sunt eu de fapt sunt în acele povești?
câți oameni m-au cunoscut prin perspectiva asta?
dacă asta îi oprește pe oameni să mai dorească să mă cunoască?
dacă asta oprește pe cineva… să dorească să mă vadă… altcumva?
tot ce se poate pierde…
plimbări nocturne
discuții intime
apusuri pe acoperișuri și picnicuri când e prea cald
un umăr pe care plângi
cineva cu care râzi
priviri de la distanță care țin cuvinte de la sine înțelese
certuri aprinse și împăcări calde
îmbrățișări care te duc cu gândul la casă
tot ce mă face pe mine să fiu eu
cel cu adevărat… eu
dacă tot ce e real se poate pierde prin lucrurile care se spun despre mine când nu sunt prezent?
