Cel mai longeviv și mai îndrăgit proiect românesc dedicat cărții, Târgul Gaudeamus Radio România, își va deschide porțile pe 20 noiembrie într-un nou spațiu, Pavilionul B2 Romexpo. Evenimentul, organizat de Radio România și ajuns în acest an la ediția cu numărul 26, se va desfășura în perioada 20 – 24 noiembrie, sub semnul aniversării a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
Copreședinți de onoare ai ediției vor fi două figuri emblematice ale acelor zile dramatice: Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București și poetul Mircea Dinescu.
Deschiderea oficială a ediţiei cu numărul 26 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la ora 12.00, la standul Radio România din incinta evenimentului.
Inițiat de Radio România în urmă cu un sfert de secol, odată cu Târgul GAUDEAMUS Carte de Învățătură găzduit de Sala Radio – proiectul Gaudeamus Radio România este acum un reper solid și constant al pieței de carte din țara noastră.
Cele peste două decenii de dialog între carte şi radio au diversificat şi extins permanent componentele programului, al cărui palmares numără astăzi 116 evenimente culturale de tip expoziţional, peste 3.120.000 de vizitatori şi peste 13.600 de manifestări. Prin anvergura şi impactul fiecăruia dintre evenimentele care îl compun, dar şi prin numărul de participanţi şi vizitatori, Programul Gaudeamus Radio România plasează singurul post public de radio din lume care organizează târguri de carte, în postura de lider naţional pe piaţa evenimentelor expoziţionale cu profil cultural-educaţional.
Gaudeamus 2019 în cifre:
– peste 250 de expozanţi, reuniți în 200 de standuri – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători și distribuitori de jocuri educaționale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră;
– aproape 900 de evenimente editoriale şi profesionale, care se vor desfăşura la standurile expozanţilor și în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala „Virgil Madgearu” și cele două spații de evenimente denumite după doi dintre scriitorii care au avut un rol esențial în conturarea identității acestui proiect: Mircea Nedelciu, unul dintre fondatorii târgului și Mircea Sântimbreanu, președintele de onoare al primelor cinci ediții).
– peste 8.300 de metri pătrați de standuri (comparativ cu circa 6.000 la ediția precedentă), ceea ce reprezintă un record pentru un târg de carte din România.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).
Premiile ediției cu numărul 26 a Târgului GAUDEAMUS Radio România vor fi decernate duminică, 24 noiembrie, la ora 17.00, astfel:
– Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanţi) și Cea mai râvnită carte a târgului (premii acordate pe baza Votului Publicului)
– Trofeul Presei „Mircea Sântimbreanu”, pe secţiunile publicaţii print, radio, TV, online (premii acordate pe baza Votului Publicului) și agenţii de presă (pe baza monitorizării efectuate de Agenția de presă RADOR) – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului
– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale
– Premiile pentru traducere „Antoaneta Ralian”, acordate pentru doi traducători, în şi din limba română – Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg
– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte
Proiecte Gaudeamus Radio România
Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” Iniţiat și organizat de Radio România, concursul se află în acest an la a 18-a ediţie şi urmăreşte să retrezească interesul pentru lectură al elevilor de liceu. Finala naţională 2019 va avea loc în cadrul Târgului GAUDEAMUS Radio România, sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 11.00, în spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu”. Cei 6 participanţi, elevi în clasa a XI-a, sunt câştigătorii etapelor zonale organizate de-a lungul anului în întreaga ţară de studiourile regionale Radio România. Premiile vor fi oferite de Radio România și de Asociația Lions Club Millennium.
Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea în acest an câteva zeci de premii extrem de atractive: două laptopuri, două televizoare, 6 tablete și pachete de accesorii și echipamente multimedia oferite de sponsorii ediției, IndECO Grup, Info Touch Systems și Jerry’s Pizza.
Proiectul „Cărţile se întorc acasă”: campanie de donaţie de carte derulată pe parcursul Târgurilor Gaudeamus Radio România, în beneficiul bibliotecilor publice din România. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 170.000 de volume au ajuns, datorită expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus, în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Campania va continua şi pe parcursul acestei ediții a Târgului Gaudeamus Radio România; donaţiile de carte se primesc în intervalul 20 – 23 noiembrie la Romexpo, zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2019, 21 de elevi din Bucureşti, medaliaţi cu aur la concursuri internaţionale la diverse discipline, vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, ora 15.00, la standul Radio România. Premiile vor fi oferite de Asociația Lions Club Millennium și de Radio România. 3
Eveniment organizat de Radio România
Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii și Identității Naționale
Parteneri GAUDEAMUS 2019
Parteneri și sponsori: Camerele de Comerț și Industrie din România și Romexpo, Asociația Lions Club Millennium, Treasure&Co, CEWE România, Angels Distribution, IndECO Grup, InfoTouch Systems, Jerry’s Pizza, Emex, Spring Harghita
Parteneri media: TVR, Agenţia de carte, Agenția de presă Rador, Caţavencii, Dilema, Jurnalul, Observator Cultural, România Liberă
Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail [email protected])